Handicapatii - Ce sunt ei, ce vor de la noi

"handi.jpg". Am salvat poza, asa, din reflex. In general, salvez pozele cu doua, maxim trei litere. Ce mi-o fi venit sa folosesc cinci litere, la asta?

Sincer, habar n-am. Avem, cu totii, reflexe conditionate, inclusiv de limbaj, iar al meu, culmea, e unul bun. Eu am crescut cu termenul asta ca desemnand persoane cu probleme fizice sau psihice. Nu avea sens peiorativ. Acum 20 de ani, cand spuneai despre cineva ca e "handicapat", o spuneai cu compasiune, nu ca pe o insulta. Din acest motiv, nici acum nu insult aproape niciodata pe cineva cu cuvantul asta. Acum, termenul corect este "persoana cu dizabilitati", sau "speciala" iar "handicapat" este sinonim, in vocabularul meu cu "dobitoc patentat", "decerebrat", "trepanat", si alte formule foarte dragi mie. E mai corect, cumva, desi n-am inteles de ce s-a umblat la semantica, in loc sa se munceasca la schimbarea mentalitatii.

Revin la ce s-a intamplat azi la Ploiesti, adica Jocurile Olimpice pentru persoane speciale. Era, probabil, singurul loc in care n-as fi vrut sa fiu niciodata. Asta pentru ca era sa am un copil special, de la o nenorocita de pisica cu ai sai nenorociti de virusi care pot leza grav fatul dintr-o femeie gravida. Am avut noroc: copilul meu este in stare de sanatate foarte buna, are o imunitate de copil crescut pe sub poduri (desi e crescut regulamentar). A ramas in mine frica ca mi s-ar putea intampla si mie...  

M-am intors mai linistit, de la eveniment. Mai mult de jumatate dintre copiii cu handicap vazuti azi, facand exercitii de gimnastica, ar face fata fara probleme unei confruntari sportive cu M. Iar la inot, am vazut, din nou, mai mult de jumatate dintre participanti care inotau mai bine decat mine. Situatie care mi-a crescut un pic confortul personal, dar care mi-a starnit niste noi probleme existentiale. 

De ce nu sunt lasati, macar copiii cu afectiuni minore, sa faca sport sau sa concureze si cu copiii care, teoretic, nu au nici un fel de probleme? Jumatate dintre copiii considerati normali habar n-au sa alerge, sa sara, sa faca un exercitiu fizic de  coordonare mana-picior. Ii "handicapeaza" parintii, care le-au cumparat jocuri video si dvd-uri cu desene animate la care stau toata ziua. Am vazut copii normali care tusesc daca ii duci un kilometru cu masina cu geamul deschis, vara!  Din punctul meu de vedere, adevaratii handicapati in sensul vechi, onest, sunt copiii cocolositi de parintii handicapati in sensul peiorativ actual. Cel de dobitoci.

Legea, banii si imaginea. Sigur, e minunat sa organizezi niste competitii pentru copiii cu dizabilitati. Acestia simt adrenalina, se bucura de incurajari, de competitie, de premii, se simt apreciati. Eu, insa, un anti-festivism-corporatist, as fi facut ca americanii. O organizare ca la carte, de tip MLM, care sa duca, permanent, un mesaj direct, deloc amabil, cat mai sus. E Ponta in Ploiesti maine? Cei 350 de parinti de copii cu probleme isi iau odraslele si-l asteapta la Casa Alba, cu cinci camere video dupa ei. Cum apare, sa se urle la el - Cand ne rezolvati problema X? Ce-o sa faca Ponta? Are curaj sa intoarca spatele unei multimi de persoane cu dizabilitati? Are curaj sa puna jandarmii sa-i disperseze? Niciodata! Ar ajunge pe CNN si pe Reuters si ar sta acolo pana isi da demisia si-si taie capul cu o lama tocita de bomfaier.

Si cu companiile as face la fel. Fundatia Vodafone da niste bani pentru persoanele cu dizabilitati. Dar ce, Orange e mai smecher? Aveti idee cum ar arata, pe Youtube, un mesaj citit de un copil cu probleme, care sa spuna ca in Romania Orange ignora oamenii speciali? Aveti idee cate mii de anarhisti fara ocupatie, care vaneaza in fiecare zi o multinationala pe care s-o boicoteze, ar prelua mesajul? Si cat ar pierde Orange, intr-o luna, pe bursa de la Londra?

Ce vreau sa spun este ca imaginea conteaza acum, mai mult ca niciodata. Legea e prea slaba si pentru politicieni, si pentru corporatii. Astia se tem doar de ideea ca o problema de imagine i-ar putea impiedica sa mai faca aranjamente oculte si bani. O frica cu mult mai mare decat a mea. Iar copiii astia, credeti-ma, sunt de temut, atunci cand adevarul nu mai conteaza.