TVA redus la paine. Mafia cerealelor din Prahova e fericita.
E perfect! Asta pentru ca unii mafioti chiar nu stiu cum sa-si albeasca imaginea. Acum, prahovenii din zona asta de "biznis" au cum sa o faca. Cand vor fi cercetati pentru ca au furat porceste, o sa strige: "Statul da in cap celor care aduc paine pe mesele romanilor! Lasati-ne sa hranim tara!!!"
E penibil. O stiu si ei, o stiu si eu. Numai politia nu o stie...
Cum se fura banii cuveniti statului, in domeniul cerealelor si panificatiei: cauti un taran sarman si te oferi sa-i pui la dispozitie gratuit toate pesticidele de care are nevoie pentru cultura agricola. Ii ceri, in schimb, o cota din recolta, la un pret cu mult mai mic decat pretul pietei. Taranul accepta, bucuros ca poate "duce' anul agricol fara sa bage mana in buzunar. Toamna, cerealele iti revin tie, si le revinzi angrosistilor de cereale. Da, dar nu poti sa cumperi cu acte, seminte si pesticide, si sa le vinzi la negru, fara sa produci o catastrofa in actele firmei. Cum "rezolvi" actele firmei, care vorbesc despre sute de tone de pesticide in stoc, pe care tu le-ai vandut fara acte? E destul de simplu: cu un proces-verbal de depreciere a marfii (a plouat, materialele au "luat' aer, etc) sau de expirare, plus o factura de la un incinerator, care dovedeste nu numai ca marfa a disparut, dar te si ajuta sa scoti alti bani din firma, pentru ca incinererea materialelor periculoase este destul de scumpa. Angrosistii vand graul, la randul lor, detinatorilor de capacitati mari de productie in panificatie. Care fac, cu acte, doar 10% din productia lor reala. Dimineata, 50 de masini de paine pleaca sa livreze marfa, cu documente de expeditie. Masinile se intorc de cateva ori, sa reincarce, dar, daca nu sunt controlate pe drum, nu fac alte acte de expeditie pana seara. Si cine dracu' sa mai controleze masinile de paine, cand Politia mai are doar o mana de oameni la Economic?