Zece întrebări pentru Sevil Shhaideh
Nu avem doar premier, avem primul premier-femeie din istoria României și primul premier-musulman din Europa. Orice fel de dubii și de întrebări sunt legitime, în acest moment, pentru că altfel toată tevatura asta a nominalizării unui prim-ministru se poate transforma într-un curent destabilizator ușor de transformat într-o mișcare anarhică.
Așa că, vrea nu vrea, doamna Shhaideh să facă bine și să comunice câte ceva despre ea și despre ce vrea ea să facă în viață. Poate s-o facă instituțional, prin platformele de comunicare ale Guvernului sau pe canapeaua lui Măruță, mi-e indiferent. Vreau doar niște răspunsuri la următoarele întrebări:
1. Care va fi politica Guvernului Shhaideh în problema migrației generată de războiul din Siria? Se schimbă ceva? Rămâne să găzduim 1.300 de imigranți, cum am stabilit deja, sau 7.000, cum a stabilit Germania?
2. Moscheia. Facem sau nu? Știu că subiectul e tot ăla, dar paradigma e alta....
3. Care va fi poziția Guvernului pe tema schimbării Constituției în zona familiei? O să avem soț/soție sau părinte1/părinte2?
4. Mai cumpărăm Brâncușiul sau nu? Cu cât? Cu cât face, adică 2-3 milioane de euro, sau cu 11 milioane, cât vor proprietarii?
5. Care va fi deznodământul scandalului RCA? Că nu s-a terminat, doar i-au împachetat politicienii pe transportatori să tacă, în perioada asta. Terminăm și noi cu rahatul ăsta al poliței stabilite pe mașină, în loc de șofer, de ajung firmele să plătească de cinci ori mai mult doar dacă au ghinionul să angajeze șoferi proști care le tot lovesc mașinile, în timp ce ăia pleacă la altă firmă, fără nici o treabă?
6. Redevențele alea mici-mici la resurse minerale, de țară de dobitoci ce suntem, le mai creștem și noi sau rămân așa? Că uite, și Ciolos s-a înfipt verbal în subiectul asta, dar când a fost să dea peste mâini petroliștilor, i s-a tăiat maioneza...
7. Guvernul Shhaideh Pro sau contra căsătoriilor între persoane de același sex?
8. Aflăm și noi dacă vreun membru al Guvernului a fost informator / agent acoperit, operativ sau de influență al vreunui serviciu secret român?
9. Soțul, vă rog. Vrem să știm una/alta despre soțul, sirianul specialist în drumuri, care predă la Universitate, are două doctorate și închiriază apartamente în cea mai fierbinte zonă de conflict din lume? Că uite, mai avem pe cineva, tot la nivel înalt, care are probleme cu niște case și cu niște chirii obținute ilegal.
10. Dragnea a fost naș de cununie al familiei Shhaideh. Dar fini aveți, doamnă? Nu știu cum e la Constanța, dar la mine în sat unde vezi un politician care are nași, fini, cumetri, descoperi și niște afaceri între instituții controlate de el și firme controlate de ei.
text aparut pe www.psnews.ro