Domnu' Putin, nu fiti bulangiu, da?
Ma numesc Bogdan Stoica, sunt din Ploiesti, si as dori sa-mi prezint scuzele sincere pentru ce-a debitat in aceasta seara, la televizor, presedintele meu. Intre noi fie vorba, cred ca era baut la maxim. Nu l-am vazut niciodata atat de pornit impotriva tuturor.
Vezi matale, domnu' Putin, presedintele meu traverseaza o perioada proasta. S-a inhaitat cu niste tigani, a babardit niste terenuri, preferata nu-i mai ciuguleste din palma, nervoasa ca n-are partidul promis, mare si frumos. Pe aici nu-l mai place multa lume, si asta il face nervos. N-ai vazut ca s-a luat si de liderii din NATO, ca n-au facut ce-a zis el?! Iti dai seama ce era in ficatul lui???
Te rog sa treci cu vederea si faza aia cu razboiul economic, "chiar daca pierderile vor fi imense". De asta chiar il doare-n basca, garantez, pentru ca habar n-are cat costa benzina, gazul, painea, telefonul. Eu i le platesc, de ani de zile. Si pentru mine, un razboi economic cu Rusia ar aduce pierderi imense. Asa ca nu, da? Sa nu cumva, da? Ca nu eu am zis ca esti mana in mana cu teroristii.
Altfel, toate bune? Sanatos? Ti-ati terminat colectia de avioane? Sa stii ca nu te plac nici cat negru sub unghie, dar nu-s tampit ca altii, sa te infurii aiurea si sa risc o confruntare cu tine Astept sa mori, glorios, ca toti liderii Rusiei: de o cauza oficiala si de una neoficiala.
Revenind la ce-a zis presedintele meu: sa nu fi bulangiu, da? Ca aragazul lu' mama nu merge pe lemne.... A zis si el ceva, la ghici, sa nu se mai uite lumea la filmuletele Isaurei Mondialu....