Esti stalker? Mori.

"Coa'e, esti prost? Vrei sa rada toata sectia de tine? Ia uite unde era amaratul...", mi-a ras in telefon prietenul politist caruia ii spuneam oful: ma simteam hartuit si voiam sa vad cum scap de problema.

Erau trei. Nu conteaza de ce, sau cum, conteaza ca in perioada aia simteam zilnic presiunea creata de ceea ce internetul numeste stalkeri. Telefoane, SMS-uri, emailuri, urmariri prin oras. Si, desi nici una dintre aceste persoane nu-mi punea viata in pericol, ajunsesem sa nu le mai suport, pentru ca e foarte greu sa ramai concentrat la ceva cand, la fiecare 20 de minute, primesti un ghiont d-asta, comunicational.

Era doar un varf de sarcina, cum ar zice un electrician. Pentru ca stalkerii fac parte din viata mea de mult. Tot timpul a fost cate unul, sau cate una. Fie din cauze profesionale, fie personale. Bilete in cutia postala. SMS-uri de pe numere anonime. Apeluri, care contineau de la injuraturi la doar o respiratie grea, manioasa. Cauciucurile taiate.  Masina incendiata. Un Touareg care a intors pe Marasesti peste spatiu verde, ca sa ma prinda. O Skoda gri, care m-a urmarit toata vara lui 2012. Taxi-uri conduse de netaximetristi, care o rup la fuga cand ii fotografiezi. O parte sunt chiar pe acest blog, in sectiunea foto.... 

Ca sa fiu cinstit, 2014 a fost un an bunicel. Doar un email spart, de pe care mi s-au scris mesaje de dragoste, o scrisoare de amenintare venita intr-un plic netimbrat, in cutia postala (apropo: cat de bou sa fii sa nu semnezi o scrisoare de amenintare, dar s-o scrii cu propria mana?), si niste flori pe masina. Ideea e ca nu mai sunt eu la fel de calm ca in anii trecuti. In momentul asta, nu-mi mai pasa cat de tare ma hartuiesti, ma enerveaza si cel mai mic gest de tipul asta.

Asa ca, daca esti cel care ma urmareste/mesagiueste/cadoriseste - mori. Mori, barbat sau femeie, orice ai fi. Si daca ma placi, si daca nu ma placi, nu-ti faci nici un bine hartuindu-ma, pentru ca in afara de o portie de ura sincera, n-ai cum sa vezi altceva de la mine. Asa ca daca vrei sa ma bati, fa-ti drum in calea mea intr-o zi, cu o ranga la tine, si da-i drumul la treaba. Dar nu ma mai agresa cu mesajele, aluziile si cadourile de orice fel. Nu merge. Nu-mi trezesti interesul, ci doar cheful sa-ti sparg dintii sarind cu talpile pe fata ta. Si un pic de mila, recunosc: ma gandesc ce nasol trebuie sa fie sa ai o asemenea problema psihica si sa nu stii de ea.... E ca si cum ai avea burta in spate, si ai fi foarte mandru de patratelele de pe abdomen....

Pentru ca asta este singura solutie, dragii mei: bataia. Singur, sau cu ajutorul unor prieteni. De bine de rau, eu sunt hartuit la un nivel de disconfort suportabil. Altii - si cel mai des o patesc femeile - sunt nu doar urmariti, ci amenintati, batuti, discreditati, molestati. Si poti sa renunti sa te uiti spre Codul Penal, cat timp politistii n-au timp, chef sau resurse sa documenteze o hartuire ca pe o infractiune grava. Pentru ca este grava. Daca n-ai psihicul robust, o iei razna si ajungi sa vezi dusmani si acolo unde ai prieteni de-o viata. Sau invers: vezi tipa care vor sa te .... si intr-o manastire.

Comentezi? Fa-o aici: www.facebook.com/bogdanstoica.ro