Am un blog atât de tare încât n-am ce face cu el

M-am apucat de o prezentare a blogului, pentru cineva, și am ajuns la cifre. Constat că anul ăsta am scris pe blog de 248 de ori, mai puțin decât anul trecut, dar am avut un public mai mare. În total, în 2015 au intrat pe blog peste un milion de oameni, care au făcut vreo trei milioane de afișări. Am 20.000 de fani si falăueri pe net, apar în toate topurile de audiență, mă citează media și diverși influensări, nu mai pot să beau o cafea în Ploiești și București că mă abordează cineva, iar numărul și nivelul de pasiune din mesajele de pe care le primesc (și de rău, și de bine), au depășit zona normalului, inbox-ul ăla mă șochează în fiecare zi. 

Am un text cu peste 300.000 de cititori, două texte cu 200.000-300.000 de cititori, opt texte cu 100.000-200.000 de cititori, 14 texte cu 50.000-100.000 de cititori, 40 de texte cu 20.000-50.000 de cititori, 44 de texte cu 10.000-20.000 de cititori. Pana mea, cred că anul ăsta am fost cel mai mare furnizor independent de virale de pe netul românesc.

Dar în banii oferiți de marii jucători de vanzare a publicității de pe net, toată scriitura mea de pe blog valorează, pe tot anul, între 1.500 și 5.000 de euro. Practic, dacă aș fi angajatul meu, aș putea să mă plătesc, pentru că scriu pe blog, cu sume lunare între 120 și 300 de euro. Cu tot cu taxe! Adică, mi-aș putea oferi un salariu net de 2-5 euro pe zi. Nici măcar eu nu-s o javră atât de mare încât să-mi ofer un salariu atât de prost, iar advertoriale pe o sută de euro, cum sună ofertele de la agenții, nu scriu nici mort.

Deci aici sunt, cu blogul. Buuuun! Și-acum ce fac?

1. Să continui terapia scrisului pe blog, care mă relaxează maxim, sau să mă duc la un psihiatru, ca toată lumea?
2. Să fac un sistem de acces plătit pe site? Cât dracu' să le cer oamenilor, ca să-mi citească prostiile? 1 euro pe lună? 5 euro pe an? Și care ar fi șmecheria? Că dacă oamenii plătesc, pot să ridice pretenții. "Bagă și tu una cu femeile care îți aruncă hainele pe geam și te aleargă cu cuțitul, că m-am certat iar cu gagica" n-ar mai fi doar un mesaj tâmpit, cum primesc cu sutele, ci o cerere îndreptățită a unui  cititor devenit client. 
3. Să scriu o carte, folosind blogul ca bază? Blogul are avantajul că e mereu fresh, e în context, e din filmul acelei zile, pe când o carte e ascunsă de copertă, într-o librărie, și nu se potrivește, în ziua aia, cu aproape nimic. 
4. Să fac un magazin online pe site, cu upciclismele pe care le fac, și să folosesc blogul ca mijloc de tracțiune?
5. Să mă apuc de altceva? De alt tip de conținut? Ce alt tip? Că eu cam atâta știu: să scriu și să fac fotografii. Ce se scrie trebuie citit, ce e fotografiat trebuie văzut, și netul e singurul loc în care îți poți expune munca fără să pari nebun. N-o să mă apuc să printez și să lipesc foi de hârtie prin oraș, nu?

Pe bune. Mă uit la blogul ăsta cum se uită un nene la mașina grozavă pe care a construit-o în padure, fără să aibă un drum pe care s-o testeze.

UPDATE un an mai târziu:

1. punctul 1: am tot scris, e clar că nu mă pot lăsa...
2. punctul 2: neah. 
3. punctul 3: am scris două cărți, nu una. Asta și asta.
4. punctul 4: am pus pe net magazia, e ok, nu mă mai simt vinovat că dau banii pe prostii. Uite-o.
5. punctul 5: gata, știu. revin.