da' de ce doar metroul? să închidem tot
Mi se pare senzațională povestea cu închiderea stației de metrou Victoriei pentru că o singură persoană a reușit să facă un pas de sub 10 centimetri și s-a ales cu cizma dezonorată. De ce să aducem un expert să vadă ce soluție se poate aplica pentru a scăpa de eroarea aia de construcție? De ce să verificăm cine a fost imbecilul care a tăiat greșit peronul și să-l punem să plătească lucrările de remediere a problemei? Nu e mai bine să închidem stația????
Așa am închis și Arena Națională. Sigur, puteam să acredităm materialul ăla din care e făcut acoperișul. Dura două zile să cerem specificațiile tehnice la fabricant, niște teste de rezistență de la un laborator acreditat și să dăm o ordonanță de urgență de completare a textului ăla invocat de ISU. Dar e mai mișto să închidem.
Tot așa am făcut noua legislație anti-fumat, care interzice complet acest obicei doar pentru că nimeni nu s-a sinchisit să fută la cap patronii de cârciumi să delimiteze bine spațiile fumători/nefumători. Am dat vechea lege la mișto și în loc s-o aplicăm, am așteptat să nu producă efecte și am făcut alta, mai a dracului.
Păi să închidem și trotuarele pe care persoanele cu dizabilități nu pot urca cu scaunul rulant. Tot nu le accesibilizăm, nu?
Să închidem și Ministerul Turismului, care a dat două milioane de euro pe o frunză care n-a adus un turist în țară.
Să închidem tot. Te-a înșelat nevasta? Închide-i pi#da. Ți-a rămas copilul corigent la engleză? Nu-l mai duce la școală deloc. Ai făcut pană într-o groapă? Închide strada.
Să facem din România un loc perfect pentru proști. Ei să conducă tot și să nu facă nimic în afară de a închide tot. O să fie minunat. Așa era și fascismul, în faza lui incipientă....
Ați putea închide și acest blog, pentru că sunt destui cretini care nu înțeleg ce scriu eu aici. Din perspectiva lor, site-ul ăsta e un pericol, oricând le poate pocni o venă citind un cuvânt mai lung...
Pe bune. Închide-mă și pe mine.