fata in rosu si verde

Eram la bistroul ala misto, din Victoriei. Singur pe terasa, ca era destul de dimineata. Destul de singur si in zona, ca era zi lucratoare libera, iar bucurestenii isi abandoneaza orasul in astfel de zile. Cafeaua ok, nu foarte cald, aproape perfect. Si a devenit perfect cand i-am vazut pe cei doi. El ghemuit, cu telefonul in maini, iar ea executand o coregrafie bizara, specifica fanaticelor instagram. Era ca la un shooting pro: trageau cateva cadre, studiau ce-au facut, apoi schimbau posturile, locul, unghiul, punctul de statie. Cred ca le-au iesit cateva cadre dragute, lumina pica perfect pe ea raportat la locul de unde fotografia tipul, iar tipa a stiut sa se foloseasca de par si de fusta. Si doar despre asta e vorba in fotografie, nu despre ce scrie pe camera ta foto sau despre cat ai dat pe ea. Eu oricum cred mult in fotografia cu telefonul, dar azi, cand ma uitam la cei doi, am fost mai sigur ca niciodata ca, in curand, fotografia cu telefonul o sa fie singurul tip de fotografie facut in timpul vietii unui om normal, urmand ca fotografia cu un aparat foto profesional sa ramana apanajul unor industrii de nisa. 

Asa cum cozonacul, facut acum 20 de ani in milioane de locuinte, mai este facut doar trei-patru fabrici.

Am tras si eu cateva cadre, cu cei doi. Nu-s grozave, ca erau departe si in umbra, plus ca se tot intercalau, intre mine si ei, pietonii. Se vede insa suficient cat sa o poata recunoaste cineva pe tipa si sa-mi arate, cand le-o posta, pozele facute azi. Cu telefonul. 

Pozele facute de mine sunt aici.

UPDATE: am gasit-o si am avut dreptate: pozele sunt perfecte.