unii ii zic "recesiune". tu ii poti spune "oportunitate"
E plin în presă de mesaje alarmiste. Plin, vezi și nuanțe de satisfacție bolșevică, parcă citesc ziare din anii 40, când se vorbea despre capital, capitalism și bogăție ca despre răul suprem. Și e o prostie. Da, unele firme o să se ducă în cap. Da, unii oameni o să sărăcească. Dar nu mai suntem cum eram in anii 40. Faptul că ești birjar iar strada se umple de taxiuri auto nu te va mai aruncă în sărăcie. Trebuie doar să vinzi calul și trăsura și să faci școala de șoferi, sau să păstrezi atelajul și bidiviul și să te redefinești ca furnizor de servicii retro. Acum poti sa faci asta. De-asta, eu văd, dincolo de recesiunea anunțată, o oportunitate uriașă de dezvoltare, chiar de îmbogățire. Văd asta chiar la mine, la măsurile anticriza pe care le-am luat in ultima luna. Puteam să iau o parte din măsurile astea cu mult timp în urmă, dar faptul că-mi câștigam banii ușor nu avea cum să mă facă atent la costurile prea mari, sau la faptul că ignoram niște oportunități. După părerea mea, șocul pandemiei e ca o căzătură pe gheață, luată din plin pentru că nu te uitai pe unde mergi. După căzătură, ești mai mult decât atent. Si e normal, pentru ca lumea de după pandemie va fi alta. România va fi alta. Politicile publice, investițiile, consumul populației - toate vor fi diferite complet de ce se întâmpla până la finalul anului 2019. Locul liber lăsat de unele afaceri care se închid va fi luat de alte afaceri. Despre una din aceste afaceri va scriu în continuare.
Este vorba de niște mobilier cu autocurățare. Vopsit în câmp electrostatic cu o pulbere cu ioni de argint, mobilierul ăsta are capacitatea unică de a fi o gazdă execrabilă pentru microbi, fungi si bacterii. Pus în cabinete medicale, în clinici, în spitale, mobilierul ăsta va schimba complet modul de igienizare-dezinfectare. Pe un dulap din metal, mdf sau pal melaminat trebuie să dai cu substanțe dezinfectante la fiecare 4-6 ore, pentru ca suprafețele lui să rămână sigure pentru oameni. La mobilierul cu autocurățare nu e nevoie de asta, pentru că ionii de argint se ocupă singurei de bacterii, fungi și microbi. Mobilierul clasic tinde să se facă praf în timp de la atâta detergent și dezinfectant. Mobilierul cu autocurățare rezistă la infinit pentru că ionii de argint nu se consumă. Mobilierul clasic este un risc permanent de contaminare pentru doctori și pacienți, și crește riscul apariției infecțiilor și complicațiilor intraspitalicești (faimoasele nosocomiale). Mobilierul acoperit cu ioni de argint nu generează problema asta.
În funcție de mărime, un dulap d-ăsta cu autocurățare costă cu 50-70% mai mult decât un dulap obișnuit. Adică, dacă un vestiar de tablă, vopsit cu o bălărie de vopsea costă 200 de euro, un vestiar similar cu autocurățare costă 300 și ceva de euro. Dar merită. Gândiți-va cât timp s-ar reduce, în spitalul ăla, din timpul alocat igienizării și dezinfectării. Cât de puține produse de igienă s-ar mai consuma în spitalul ăla. Cât de puțini pacienți s-ar mai infecta cu stafilococul auriu, pioceanic, etc. Cum ar crește toți indicatorii acelui spital, de la eficientă financiară la cea medicală, doar schimbând mobilierul.
Vopseaua aia magică, cu ioni de argint, este făcută de o megafirmă din Elveția. Mobilierul acoperit cu stratul ăsta de vopsea este produs de o firmă din Germania, numită Otto Kind. În România, mobilierul minune este adus de un prieten de-al meu, asociat cu nemții în Baibia Kind. Un tip deștept, care ar trebui să se îmbogățească în perioada asta, pentru că România chiar are nevoie de produsele astea în clinici, cabinete și spitale din cauza acestei nenorociri de pandemii #covid19.
Știu, acum te întrebi dacă vopseaua cu ioni de argint poate ucide și noul coronavirus. Elvețienii nu spun că da, nici nemții, nici prietenul meu, pentru că marile companii sunt foarte atente la nuanțele astea, pentru care ar putea fi acuzate de mercantilism ieftin. Eu m-am uitat un pic pe net și am vorbit cu un biochimist care mi-a spus că este exclus ca noul coronavirus să reziste pe o suprafață acoperită cu ioni din argint mai mult ca pe o suprafață obișnuită. Institutul de Medicină din SUA vorbește despre nanoparticulele din argint ca despre o viitoare soluție antivirală. Și Wired scrie despre ionii din argint ca despre un produs cu potențial antiviral. "Tehnologia de acoperire pare a fi cel mai bun mijloc de îmbunătățire a controlului infecțiilor în asistența medicală fără a compromite pacientul", scrie și NS Medical Devices, iar Research Gate scrie negru pe alb despre efectul virucid al argintului. Deci, e de bine.
Revenind la mobilierul ăsta minune, cu autocurățare, eu sper să-l văd nu doar în cabinete, clinici și spitale, ci și în ambulante si in masinile politiei, clădirile de birouri, în autobuze și în metrouri; vreau să văd mânere de uși, balustrade de scări, mobilier de grădiniță și de școală, vestiare de uzină, de săli de fitness și de piscine făcute din așa ceva. Știți de ce? Pentru că eu cred că pandemia asta este prima, nu unica. Viitorul nostru, al tuturor celor ce trăim în comunități mai mari de 5.000 de oameni, va fi permanent pus sub semnul unor amenințări biologice, iar dacă vrem să ne fie bine, va trebuie să ne adaptăm.
Mobilierul cu autocurățare poate fi achiziționat doar de la Baibia Kind, unic importator pe România, firma pe care o găsiți AICI. Produsul este listat si pe rafturi-depozite.ro. Fie ca cei care se gândesc la sănătatea României să aibă înțelepciunea să-l cumpere, nu să aștepte încă cinci ani ca să apară niște replici mizerabile și ieftine la care își pot pune adaosuri comerciale mari si să mai fure încă o dată țara asta. Nu mai suntem în situația de a ne permite ciordeli meschine.
Iar dacă tu, cel care citești asta, nu ești implicat în domeniul medical, te rog să iei din povestea asta doar învățămintele. Că poți fi și tu creatorul sau furnizorul unui produs de care va fi cu adevărat nevoie după această uriașă schimbare pe care o traversăm acum. Că te poți îmbogăți dacă-ti bați capul să inovezi în domeniul tău de activitate. Folosește aceste zile de stat acasă pentru a face un plan. Și mai dă-le în pula mea de știri pesimiste, nu uita că mass-media cultivă teama, incertitudinea, nesiguranța doar ca să te facă dependent și să te uiți, să te uiți, în loc să faci ceva.