tu îți lași copilul să colinde singur?
Mi-a bătut la ușă la ora la care de obicei îmi bat agenții de vânzări, de asigurări, de pula mea, cărora le deschid așa cum stau prin casă: în boxeri, ca să scurtez conversația. Când colo, azi era un copil care voia să-mi ureze altceva decât ciorbă de afumătură, cum îmi doream. Am zis "nu", am închis ușa, apoi mi-am dat seama că n-are puștiul nici o vină că eu sunt rupt de foame, am luat 5 lei din castronul cu_de_toate și am deschis ușa din nou, doar parțial, cât să scot mâna fără să-l mai traumatizez optic o dată: "ia, nepoate, 5 lei, ca să nu-mi urezi nimic".
Băi, și în momentul ăla puștiul a ezitat să se apropie, ceea ce mi s-a părut minunat, înseamnă că cineva l-a învățat bine să stea departe de adulții care poartă doar boxeri. Dar tot a luat banii, până la urmă.
După ce am închis ușa m-am gândit dacă aș fi lăsat-o pe M, când avea 8-9 ani, ca puștiul de azi, să colinde singură, seara, în blocuri cu 10 etaje. Nu, n-aș fi lăsat-o. Nici nu i-aș fi răpit bucuria. I-aș fi organizat eu un turneu de colinde și aș fi pierdut toată seara ducând-o de la o cunoștință la alta. Nu știu dacă e bine. Dar nu aș avea curajul să fac altceva decât chestia asta safe..
Am mâncat ciorba. Acum mă gândesc cum arată părinții care își lasă copilul să colinde de unul singur. Sunt niște pozitivi incurabili, convinși că oamenii sunt buni? Niște ortodocși practicanți, convinși că Dumnezeu veghează asupra sufletelor nevinovate de copii? Niște bețivi care și-au trimis copilul să facă de-o citirică? Sau sunt unii care habar n-au unde e și ce face copilul?
