tipul din filme nu există - concurs coperta volumul 1
Din motive care-mi scapă, niște oameni insistă să publice o carte cu tâmpenii ca cele pe care le scriu pe acest blog, de vreo 7 ani. Vara asta am acceptat, iar cartea e gata. Greu! Ne-am certat pe conținut, pe ordinea titlurilor în sumar, pe fiecare titlu, pe titlul cărții, pe canalele de distribuție, pe metodele de promovare, pe lansare... Acum am început cearta pe copertă și nici eu, nici oamenii de la editură nu mai avem resursele psihice necesare. Așa că, în cel mai autentic stil românesc, ne oprim și lăsăm alți oameni să ne facă treaba. Chemăm arbitrajul. Cineva trebuie să joace rolul ONU în acest război care a făcut deja câteva miliarde de victime printre neuronii noștri. Acel cineva poți fi chiar tu.
Și-am făcut asta. Intri aici, votezi fotografia preferată și poți câștiga, prin tragere la sorți, un exemplar din cartea Tipul Din Filme Nu Există, cu tot cu autograf (deși nu pricep nici mort care-i faza cu autografele). Tot acolo e locul în care să lași un mesaj cu emailul sau cu mobilul tău, dacă vrei să afli primul când apare cartea.
UPDATE - Am ales o copertă, am terminat cartea. Si inca una. Si inca una.