Asta era ideea...
"Un bărbat eliberat de la o închisoare din Germania a abuzat sexual de o fetiţă în vârstă de şapte ani, pentru că nu se simţea în siguranţă în libertate şi voia să se întoarcă în detenţie. Bărbatul în vârstă de 49 de ani, care a fost arestat la începutul lunii, i-a spus judecătorului că se simţea ameninţat în afara închisorii, relatează DPA. Bărbatul fusese eliberat în septembrie, după ce petrecuse peste 20 de ani după gratii. Poliţia l-a monitorizat câteva luni după eliberare, însă, în ianuarie, când şi-a încheiat supravegherea, el ar fi abuzat sexual o fetiţă de şapte ani. Un mandat de arestare a fost emis pe numele său."
C-o fi democratic sau nu, nobil sau nu, legal sau nu, asta doresc să se întâmple în Ploieşti: vreau ca un gunoi ca Marius Frumuzache să se simtă ameninţat şi când cade o frunză din copac, şi când un căruţaş dă un pârţ. De-asta am difuzat numele şi adresa lui: pentru viaţa lui de după închisoare.