Nu, nu m-am apucat să fac bijuterii. Nu, nu iau comision din vânzările acestor bijuterii.  Eu sunt doar promotorul unor lucruri care mi se par senzaționale. 

Totul a plecat de la o brățară pe care am primit-o. Era/este doldora de semne și de simboluri pe care - deși sunt cumva interesat de domeniul ăsta, nu le știam. Am aflat cu stupoare că un semn îmi simboliza fiica, altul - meseria, că unul vorbește despre statutul meu social... până și alternanța culorilor era un mesaj codificat care mă reprezenta. A trecut mai bine de un an de atunci si incă o port cu plăcere.  O port și acum, cand scriu. 

Practic, port codurile sută la sută românești, ce mi se par cu mult mai misto decat toata simbolistica orientala. Din pacate, simbolurile astea au avut însă defectul de a fi foarte frumoase, asa ca nimeni nu le-a mai cercetat cu atenție, așa cum nimeni nu e interesat de IQ-ul Monicăi Bellucci. Asta desi sunt peste tot: pe ia românească, pe perdelele bunicilor, în covoarele și ștergarele vechi, pe bâtele ciobanilor și pe stâlpii prispei. E foarte misto sa descoperi ca, spre deosebire de alte popoare, românii nu au făcut artă doar cu simboluri colorate, ci si-au scris propriile vieți, meserii și destine în ea. Trist este ca puțini mai știu să citească aceste coduri. Partea buna este ca acum, cineva nu numai că le citește, dar le traduce și adaptează pentru noi, profanii. Rombul e perimetrul crucii crestine, adica familia, unghiurile ascutite sunt ape de munte, dungi negre inseamna pamant bun, etc. 

Atelierul de bijuterii Salba Mariei se ocupă fix cu asta: cu aducerea în prezent a unor coduri și simboluri vechi, într-o prezentare ce pleacă de la salba, prima bijuterie româneasca (nu apartine romilor, asa cum gresit se crede) și merge cu inspiratia până la bijuteriile casei regale a României. Bijuteriile sunt lucrate în argint pentru că străbunicii noștri nu prea purtau aur, considerand că atrage invidia și crima, pe când argintul era considerat aducător de noroc și sănătate (cumva, și asta mi se potrivește). Toată manopera se face manual, ca acum o sută de ani, iar trademark-ul atelierului este că se lucrează doar cu monede românești autentice din argint, nu cu replici, panarame, căcaturi aduse din China. Din ce știu eu (corectează-mă dacă greșesc), Salba Mariei este singurul creator de bijuterii etnice românești, adică ceva fabulos într-o piață plină de "atârna-ti de gât acest simbol indian al pulii mele", si de "mantra ascunsă în acest căcat din Thailanda te va feri de șoareci", plus mizeriile toxice din falsul argint tibetan. 

Înțelegi, acum, sper, de ce bijuteriile astea sunt pe blogul unui opozant al consumerismului și plasticului vândut ca prețios, pasionat de istorie și de lucruri vechi, fix lângă cărțile Străbunicii. Și de ce ți le recomand. Iar de scris acum despre ele scriu pentru că acum ai cea mai avantajoasă variantă să le obții/porți/faci cadou. Până de Crăciun, dacă îți cumperi două bijuterii, la cea mai ieftină dintre ele vei achita doar jumătate din preț.

Despre brand o să găsesti mai multe pe facebook si pe instagram, in relatările Kudika, RomaniaTV, Wall-Street.ro. Bijuteriile sunt toate aici, pe bogdanstoica.ro/shop/bijuterii. 

Închei urându-ți un weekend fără proști.  Să ne vedem/auzim cu bine. Iar dacă știi vreun creator de autentic românesc de tipul ăsta, care aduce in prezent ceva pierdut in istorie, te rog să-mi scrii. As fi onorat ca pe blogul asta sa fie si mai multe lucruri cool decat sunt acum, indiferent cine le face. 

Se fac, zilele astea, șase luni de când cărțile mele se vând pe acest site și am făcut, in acest timp, câteva observații.

Prima este că o firmă de curierat perfectă nu poate exista. Serios. Poți întâlni niște profesioniști, cu care să semnezi un contract bun, doldora de proceduri eficiente, dar dacă unui curier îi tună mintea într-o zi să-și bage pula în ea de muncă, toate procedurile devin inutile, iar cititorul nu primește coletul. Mi-am dat seama ca nu avem o problemă serioasă de salarizare in România cât de productivitate, curierul român nu vrea să fie la fel de atent, bun, eficient, toată ziua. Și nu pricep de ce. Eu, de exemplu, îi las șpagă dacă se poartă ok cu mine. Și alții o fac. După mintea mea, dacă esti curier si vorbești frumos cu clientul poți câștiga mai bine decât un ospătar bun. 

A doua ține de plata cu cardul. E ceva mai prezentă decât pare. Și dacă în prima fază am preferat să las firmei de curierat sarcina colectării banilor, va trebui să fac ceva în sensul ăsta, anul viitor. Oricum, ca să știți, dacă nu sunteți fanii plăților cash ramburs la curier, scrieți în comandă, la observații, că vreți soluția de plată x. Se va rezolva, punctual. 

A treia se referă la promoții. Unele, cele de preț, s-au dovedit a fi de-a dreptul nefuncționale. Altele au mers de minune. În cele șase luni, la mine pe blog si la evenimentele organizate s-au dat cadou peste o mie de lucruri vechi, de la cărți la timbre, decorațiuni și obiecte de mobilier.  Eu am înțeles din asta că am cititori care nu vor neapărat să obtina o reducere (de 10-30 de lei), preferând să se bucure, exact ca mine, de amintirile generate de vreun obiect pe care nu l-au mai avut/atins din copilărie, sau cum au mai văzut numai la muzeu. 

A patra este despre partea mai puțin frumoasă a vieții. Despre țepe. De oamenii care comandă cărți și apoi refuză coletul. Am și d-ăștia, mi s-a explicat că e fix din cauza mea, pentru că am insistat să includ transportul în prețul cărților. "Oamenii știu, astfel, că nu riscă nimic, returnand coletele, iar noi trebuie să-ți facturăm serviciul de două ori, ca să-ți aducem cărțile înapoi", mi-au explicat cei de la firma de curierat. Cum cei mai mulți dintre tepari sunt cei care au comandat o singură carte, o să rezolv asta foarte simplu: de pe 1 decembrie 2019, nu mai accept comenzi de o singură carte. O să fie "minim două cărți, sau minim 70 de lei"; o să mă gândesc zilele astea.

A cincea ține doar de mine. Instinctiv, am luat la un moment dat o decizie genială: să livrez chiar eu cărțile în Ploiești (tot timpul) și în București (când pot). A fost atât de valoroasă fiecare întâlnire cu cei care mi-au cumpărat cărțile încât n-am de gând să povestesc nimic despre nici una. Doar să recomand, oricărui creator de conținut, să se întâlnească periodic cu cei care-i "consumă" munca. O sa-i faca bine la spiritul critic și la inspirație.

A șasea este de mediu. Serios. M-am străduit să las o amprenta de poluare cât mai mică și sunt mândru de ce-am făcut. Toate cărțile mele sunt tipărite pe hârtie reciclată sau din import, nici un copac din România nu și-a pierdut vreo frunză din cauza mea. Fac semne de carte din cărți poștale, decorațiuni de perete din ambalaje, tipărituri și picturi vechi, iar alte cărți vechi au devenit ascunzatori exact cum are Mihai Sora in infamia aia de spot eMag. Toate au fost pe larg apreciate, iar dacă socotesc că dintr-un copac se fac cam 32 de seturi de cărți de-ale mele, estimez că, undeva pe Terra, o pădurice mică încă mai există pentru că eu m-am purtat responsabil. Și-mi place la maxim sentimentul ăsta, că am reusit să devin publisherul cu cea mai mică amprentă de poluare. 

A șaptea ține de bunătate. În aceste șase luni, au fost o droaie de oameni care mi-au oferit diverse lucruri vechi, de la cărți la .... orice, necesare fie în documentarea unor viitoare cărți, sau care au ajuns în secțiunea de lucruri care merg gratuit la cititori. Lucrând în medii ostile, mereu înconjurat de jurnaliști și de oameni politici, m-am dezobișnuit de generozitatea dezinteresată, pentru că mereu mi se cerea ceva meschin la schimb. Acum, de când tot ce fac este să scriu cărți, să fac fotografii și să salvez lucruri vechi, am cunoscut și oameni incredibil de mișto, cărora le mulțumesc, cu această ocazie, cum pot eu mai bine. 

Anunț, cu acesta ocazie, că în curând, adică până în Sărbătorile de Iarnă, vor mai fi gata două noi titluri Străbunicii, dar și că până în primăvară o să vă prezint doi noi autori Străbunicii. O să vă placă, promit.

Închei rugându-vă două chestii:

1. Nu mai faceți cadou dulciuri copiilor. Nu sunt bune. Cărțile sunt.

2. Duminică, 1 Decembrie, fluturati un steguleț tricolor, cât de mic, măcar două secunde.

Să ne vedem cu bine pe https://bogdanstoica.ro/shop

P.S. poză aia, de mai sus, e acolo pentru că am câștigat un concurs cu ea.