Spre rusinea mea, nu stiu aproape nimic despre yoga. N-am avut, probabil, anturajul potrivit. Am primit, tot timpul, informatii sumare despre yoga si aproape niciodata n-am fost interesat sa le verific sau aprofundez. Pe vremea cand copilaream eu, stiam doar ca yoghinii pot sa faca sex mult si bine. In armata, am avut un locotenent care ne-a invatat o respiratie menita sa ne incalzeasca, pentru ca degeram mereu in uniformele alea de cacat. Ca sa fiu corect, trebuie sa amintesc si de una dintre fostele mele, o practicanta de yoga "de performanta", ca sa zic asa, care m-a umilit in pat ca nimeni alta.... Una peste alta, sunt tufă de Veneţia la yoga. Noroc c-am citit niste Eliade, ca altfel n-as fi stiut nici cum se scrie...

Cam atat a fost de prezenta yoga in viata mea. Asta pana m-am intalnit cu profa de yoga, o femeie absolut normala, cu sot nepracticant si un copil obisnuit. In mod absolut surprinzator, nu m-a certat ca fumez si nu mi-a spus ca o sa mor daca nu fac ce zice ea. Subiectul discutiei: fotografii. Am acceptat, si m-am prezentat la open class.

Nu in cea mai buna forma, recunosc. Dupa 48 de ore in care dormisem opt, eram destul de dezlanat in gandire si in reactii. Am facut fotografiile cu profa, apoi au venit cursantii si eu am parasit incinta sa beau o cafea. Am revenit in vreo 30 de minute, sa trag niste cadre de grup (scuze, suna a Bivolaru, nu?).

Ei bine, ce face femeia asta seamana mai degraba, vizual vorbind, cu tai chi-ul facut de batraneii aia din China, prin parcuri. Profa de yoga si gasca ei stateau in semi-intuneric, cu muzica in surdina, si isi schimbau lent, din cand in cand, pozitia. Nimic foarte greu, fizic vorbind. Nimic solicitant. Pana si eu, ruginit de sedentarism si absent de la sala de forta de mai bine de un an, as fi putut sa fac chestiile alea.

Si mi-a mai placut ceva. Lipsea rumoarea specifica unei sali de fitness, privirile, interogarile mute. Era toti, absenti, fiecare cu aia ma-sii si cu o expresie pe fata care-mi lasa gura apa. Eram obosit mort, in cap imi rula programul incarcat din ziua aia. As fi dat orice pentru o stare ca a lor.. 

Frate, si m-am trezit ca nu mai fac fotografii si ca stau si ma uit. Era atata pace in camera aia... Serios. Ma simteam ca atunci cand pustoaica mea era mica si adormea pe mine, iar eu incercam sa pastrez pozitia aia, comoda sau nu, ca sa n-o trezesc. Si stateam asa, cu gandurile mele, pana cand totul devenea extrem de confortabil. Cand se trezea ea, ma trezeam si eu dintr-o .... pace, similara cu ce vedeam acum, la clasa de yoga. 

"Da, ai nimerit la meditatii. Dupa, la asane, a fost ceva mai dinamic", mi-a spus profa. 

N-am timpul necesar sa ma duc, la 10 dimineata sau la 4 dupa-amiaza, la cursurile de yoga ale profei. Dar vreau si eu linistea aia. Mai meditez si eu, recunosc, cand astept ca semaforul sa se faca verde, sau cand stau pe wc.... Recunosc oricand, insa, o meditatie mai buna decat a mea. Si asta de la clasa de yoga era, clar!

Asa ca, mai la vara, o sa incerc sa particip si eu la un curs de yoga. Chiar sunt curios daca, dupa curs, o sa mai scriu atat de furios ca acum, sau daca fotografiile mele o sa fie mai ... nu stiu cum. Altfel.

Pe profa de yoga o gasiti aici: www.facebook.com/equilibriumyogaploiesti. Comenteaza sau injura-ma aici: fb.com/bogdanstoica.ro.  

Frate, nu e ca pe site. Pe site vezi in poze oameni fericiti, cu berile in mana, discutand, razand... Ori, nu e asa. La Beraria H ori te faci muci, ori te duci singur. Pentru ca este imposibil sa vorbesti cu cineva care nu are urechea chiar langa gura ta.

Si cu asta am spus tot: Beraria H e un loc formidabil, in care poti sa te duci cu 24 de prieteni, dar in care comunicarea este pusa la colt. Muzica este atat de tare incat pur si simplu deranjeaza. Nu se aude atat de bine ca peste drum, la Hard Rock Cafe, si nici nu canta mereu niste baieti care stiu sa cante. Aseara, de exemplu, cantau live niste tristi care au urlat, una dupa alta, Feel-ul lui Robbie Williams, Daca Pleci al lui Gabriel Dorobantu si un bailando-gen latin de cacat. Sa mori tu, coa'e, ca asa se canta? 

Altfel, mancarea arata ok, ospatari n-am prea vazut, dar asta se mai intampla, bautura nu te rupe la buzunare si toaletele sunt multe ca la stadion. E de mers ori cu baietii, ori cu iubita, daca are sanii mari si e surda, muta si proasta.

"Lăsaţi patronii de restaurante să vină la mine", ar trebui să scrie pe firma Hard Rock Cafe, sub un Iisus în geacă motor, cu un Jack într-o mână şi o costiţă de porc în cealaltă. Sigur, ar fi ceva probleme cu Patriarhia, cu ortodocşii-amatori de pe Facebook, dar ar fi şi efecte pozitive: arta iconoclastică românească ar ieşi de sub culorile sumbre ale ortodoxiei, iar sfinţii ar deveni cool pentru o întreagă generaţie. Sau nu?

Revin. HRC este un local în care ajungi, de la Gara de Sud din Ploieşti, în cam tot atât timp cât îţi ia să te duci la DaVinci 3 şi să găseşti un loc de parcare şi o masă liberă. Un local în care eşti întâmpinat la uşă de cineva care nu numără membrii grupului, ci întreabă câţi o să vină până la final. Aici nu trebuie să te scuzi ospătarului că vrei întâi să te pişi, şi abia apoi să-l priveşti în ochi, pentru că îţi face el sugestia asta, dacă te vede agitat, cu un relaxant: "nu vreţi să vă spălaţi pe mâini?".

Ba da, dar după ce mă piş..... Şi aici e locul nimerit să discutăm despre toalete. Vreau să spun că dacă o să fac sex vreodată într-o toaletă, vreau să fie aia de la Hard Rock. Mă întind eu pe jos, am încredere...

Back in: mesele, scaunele, sosierele, tacâmurile - de top. Cuţitul taie, furculiţa înţeapă, sosiera nu dă pe-afară, oricât ai fi de neîndemânatic. Scaunele nu fac zgomot dacă eşti vreun nevolnic care nu le poate ridica, şi le târşâi. Zici că atunci când au inventat conceptul, au adus o sută de timizi şi gafeori şi le-au studiat comportamentul, astfel că acum nu există posibilitatea practică să te faci de căcat.

Mâncarea nu se poate clasifica. N-am mâncat nicăieri ce are la Hard Rock Cafe. Se simte o influenţă din partea KFC şi McDonald's, dar ce vreţi, frate, asta e mâncarea tradiţională în SUA, ăştia nu făceau sarmale... Oricum, e o influenţă pozitivă. E ca şi cum lui Lili Sandu i-ai pune ochii lui Megan Fox, sau lui Beyonce abdomenul lui Nicole Scherzinger (ce de artiste ştiu, incredibil, deşi habar n-am ce cântă!!!). Ce e foarte mişto e că HRC nu schimbă standardele şi reţetele. Ce-am mâncat acum doi ani, la lansare, avea şi acum.

Preţurile... Hai să spunem că nu e momentul să discutăm despre asta. Lăsaţi aşa, insist. Ei bine, dacă insistaţi şi voi, fie: aproape dublu faţă de London House, cel mai scump local din Ploiesti. Nenorocitul ăla de hamburger e 25 de lei doar pentru că e la farfurie. Iar cu banii daţi pe două cocktail-uri cumperi lejer o sticlă de cinzano, un kil de lămâi şi un set de sticle de Bacardi Breeze. Asta dacă nu eşti genul care cumpără "la băieţi" două baxuri de bere Neumarkt la doi litri şi nişte lichior de vişine Kuzomdi pentru fete, "să bea şi ele cu noi", de la nonstop.

Cu muzica e o problemă la Hard Rock Cafe. Ciudaţii ăştia de americani nu agreează monştri sacri locali ca Adrian Enache, Florin Salam sau Bambi. Nu tată, aici asculţi indi, grunge, metal light şi hard fm. Iar de auzit se aude impecabil: în timp ce urechile tale fac sex cu o chitară, ficatul îţi numără relaxat başii...

Scuze pentru desele referiri la sex, sunt un pic ne. Si mergeţi cu încredere la Hard Rock Cafe, dar luaţi minim o sută de lei de om, plus banii de benzină...

UPDATE 1 - Am fost si in 2013. Si-a fost perfect din nou...

UPDATE 2 - poza e facuta in 2014

comentezi? www.facebook.com/bogdanstoica.ro