Temperatura unei ciorbe de cartofi, servita direct de la frigider, creste cu o viteza invers proportionala cu grosimea ardeiului iute anexat daca si numai daca lungimea ardeiului iute depaseste diametrul castronului de ciorba, generand o crestere in intervalul de timp necesar stomacului sa-si scada temperatura cu un numar de grade egal cu cel cu care creste temperatura transpiratiei care-ti curge pe tample in timp ce mananci si incheindu-se in momentul in care ultima lingura de ciorba si partea cea mai buna a ardeiului, aia de langa cotor - ajung in gura, generând un efect endoterm și unul exoterm a căror mărime este egală cu pătratul vitezei cu care se mișcă informația între cei doi neuroni din sinapsa necesară ducerii lingurii la gură.

publicitate

"Ne vedem acolo unde ne-am văzut ultima oară, da?". Da... Ce dracu' să faci dacă ăla cu care te vezi ştie să ajungă la o singură cârciumă din Ploieşti? Te duci, deşi ultima oară ai spus că e ultima oară când calci pe acolo. Şi m-am dus...

M-am dus în timp. Casa Ploiesteana lângă Konaque) arată exact la fel ca acum un an. Acelaşi decor emo, cu tente folclorice. Totul e pastelat şi şters, în tonuri sumbre, de zici că Tokia Hotel e de fapt o doină muntenească reorchestrată. Ospătăriţa întăreşte impresia: gravă, aparent autoritară, dar fără să fie în stare să răspundă la întrebarea "ce ciorbă poţi să aduci în trei minute?".

Câştigătoarea a fost "de văcuţă". Un bou bătrân, probabil, aţos ca o gumă proastă. Anul ăsta, doar la Casa Ploiesteană am gustat un fel de mâncare pe care alte localuri l-au abandonat: ciorba de orice. Se face o ciorbă cu toate zarzavaturile, în care se adaugă, în funcţie de preferinţa clientului, carne de porc, pui, viţă sau perişoare. Ce mi se zvârcolea mie prin ciorba călduţă (apropo: ciorba se serveşte doar fierbinte) era prea negru ca să fie proaspăt şi prea tare ca să nu fi venit direct din congelator. 

Fata a mai pus lângă ciorbă un ardei neusturat, un păhărel de 4 mililitri de smântână şi două chifle obosite. La cum arăta masa mea, merita o tăbliţă cu numele "natură veche cu dobitoc".

Eu, adică dobitocul, am mâncat "tabloul", dar ce pana mea era să fac până venea ăsta al meu?! Am cerut şi nota, să uit. Micuţa a înţeles la fel de prost: mi-a cerut 17,9 lei. Probabil moaca mea spunea tot, pentru că a spus "v-am pus şi apa minerală".

Eeee? Mai poţi să zici ceva?

Eu n-am putut. Şi e ultima oară când m-am dus la Casa Ploiesteană.