"atașez două poze din weekendul trecut, te rog să-mi transmiti observatiile tale despre fiecare".

Weekendul trecut am fost la workshop-ul de fotografie cu telefonul, cu echipa Ciucas X3. O gasca de oameni extrem de misto, megauniti in jurul dragostei lor pentru natura, sport, munte, care organizeaza, de ceva ani, Cel Mai Misto Concurs Din Lume. A fost o placere sa stau cateva ore cu ei. Si le-am zis, la final, ca daca au chef sa puna in practica ce-au invatat, sa-mi trimita si mie, o poza, doua, urmand ca pe cea mai buna dintre ele sa o premiez cu un set de carti de-ale mele.  Si-am primit patru poze.

Foarte misto. Omu' a incadrat drept, a asteptat cat trebuie pentru ca telefonul sa-si faca expunerea, vad detalii (iarba), vad si cerul nears in spate, am si o linie directoare care imi plimba ochiul prin imagine (poteca). Nu-mi place ca grupul se indreapta spre coltul imaginii, pare ca vor pasi, in curand, in afara fotografiei. Cred ca daca lasa un pic mai mult loc in stanga jos, sau daca se aseza de cealalta parte a potecii iesea o poza de nota 10.

Spuneti si voi, daca vedeti ceva de reprosat. Poza e perfecta: expunere, culori, incadrare, subiectul fix unde trebuie, la o treime de marginea din stanga, iar orizontul e la o treime de marginea de jos. Pacat doar ca fotograful n-a indreptat poza, dupa ce a facut-o si a privit-o. Curbura orizontului s-ar fi vazut mai clar. 

Intr-un mod foarte misto, omul a surprins nu doar povestea interactiunii haioase dintre un caine si o pisica, ci si povestea unui tip care se distreaza de minune urmarindu-i si incercand sa le faca o fotografie. Trec repede peste incadrare, culori, expunere, pentru ca nu am ce sa zic. Totul e foarte bine, uitati-va in fundal, cate detalii se vad, desi focusul e pe planul apropiat. 

Asta ar fi fost o poza foarte misto daca nu ieseau paiele alea din zapada, in stanga jos. Stiu ca nu-s paie, dar par paie, si cu urma aia neagra pe drum, poza ma arunca in rural vizual, din care ma scoate, apoi, brutal, cu cele doua relee de comunicatii, cu cladirea evident montana, si cu masina aia parcata.... Nici grupul nu se vede bine, pentru ca turistii sunt destul de departe si cu spatele. Pe scurt: cred ca-s prea multe elemente neclare pentru o singura poza. Un singur drumet, mergand spre cabana, incadrat dintr-un unghi care sa evite paiele, noroiul de pe drum si releele, ar fi spus povestea calatorului care vine de departe pentru un ceai, in aerul ala curat sugerat de zapada si de cerul senin. 

Ce vreau sa zic este ca as premia fotografia aia cu parapanta, dar o sa trimit cartile celui ce a fotografiat tipul, cainele si pisica.

UPDATE: a venit si a cincea fotografie.  

N-o mai comentez. Doar anunt ca dublez premiul: o sa fie doua seturi de carti, pentru doi castigatori. 

daca vrei sa participi si tu

la un workshop de

fotografie cu telefonul

- in decembrie organizez doua -

asa ca apasa aici.

De 4 ani, organizeaza la Cheia concursul CiucasX3, cu trei probe de alergare montana. In fiecare an are tot mai multi participanti. In fiecare an are tot mai multi participanti. Anul asta au fost 1900 de inscrisi, din care aproximativ 1700 au luat startul si 1650 au ajuns la sosire.  "Mai mult de 2000 nu am cum, pur si simplu se umple Cheia cand avem concurs, nu mai gasesti un pat liber, un loc de parcare".

Ea povesteste, iar eu sesizez dimensiunea financiara a concursului. Alexandra, membra a Clubului de Turism si Alpinism Ciucas, cumpara anual, prin ONG-ul pe care il are, chestii de genul doua mii de tricouri, doua mii de etcetera si munceste trei luni pentru un eveniment de trei zile. Nu e singura, are o echipa de oameni care se implica voluntar pentru a organiza evenimentul. Bugetul concursului este 100.000 Euro. Sponsorii mari se lasa inca asteptati, si e cumva normal: e complicat cu muntele cand omul de la PR o arde doar prin cluburi mainstream....

"Groupama ne-a dat cea mai mare suma, ne-a mai dat Kaufland un numar important de vouchere pentru mancare, Proleasing ne-a dat masini 4x4 pentru interventii.... Au fost si donatii si sponsorizari mici, am facut un stand cu vanzare de produse personalizate, au venit bani si din taxa de inscriere, dar nu am sarit niciodata, nici la editia asta, nici la celelalte, cu veniturile, de un sfert din cheltuieli. Le multumesc cu drag tuturor sponsorilor, in egala masura, dar sunt pregatita, mereu, sa ma descurc singura. Cat timp Dragos (sotul) e alaturi de mine in demersul asta, o sa merg inainte pana fac din Ciucas X3 cel mai misto concurs din lume".

Ce inseamna cel mai misto? "Iti dau un exemplu, la concursurile astea se folosesc, de obicei, pahare de hartie sau de plastic. Cand am vazut, anul trecut, ca la concurs s-au folosit 12.000 de pahare care au ajuns apoi la gunoi, am zis ca nu mai vreau sa le vad niciodata. Anul asta am dat o droaie de bani pe doua mii de pahare de plastic pliabile si refolosibile, dar cantitatea de gunoi a scazut drastic. Concurentii au avut muzica live pe traseu, am avurt o firma profi de fotografie si filmare, inclusiv cu drone, sa le ofer concurentilor o amintire pe cinste. Si vreau ca de la an la an sa-i surprind pe oameni cu noutati, in folosul lor dar si in folosul muntelui care ne gazduieste".

Alexandra si Dragos sunt impreuna de 16 ani si au o firma de alpinism utilitar si servicii industriale. Monteaza schele de mari dimensiuni, fac interventii la structuri inalte si pregatesc tot felul de piese ciudate pentru conditii de lucru ciudate cum ar fi fundul oceanelor. La ei la firma vezi o droaie de pletosi, rockeri si motociclisti, aproape toti pasionati de munte. In timpul liber, cand eu sau tu o ardem la vin, la meci, la vreo pizda, Dragos si Alexandra alearga, se pregatesc pentru concursuri gen #ironman si lucreaza oficial, la Salvamont Cheia. De fapt, stiau ca vor sa fie salvatori montani, inainte ca legea sa oblige consiliile judetene sa organizeze astfel de servicii. Iar muntele e cel care i-a adus impreuna.

"Eu sunt fiica de pilot, am crescut in unitatea militara de la Ianca. Cand ne-am mutat la Ploiesti, m-am apucat de parasutism si un coleg de acolo frecventa un club montan. Am cazut o data, nasol, s-a deschis doar parasuta de rezerva, mi-am rupt jumatate din oase, am terminat-o cu parasutismul, si, ca sa nu stau degeaba, am inceput sa frecventez acel club, unde l-am cunoscut pe Dragos. Pe uma am inceput sa mergem foarte des la munte, el era pasionat la maxim, s-a apucat de salvari montane, ca voluntar (eu eram inca in liceu), apoi a facut firma, firma a crescut, noi am continuat sa facem totul impreuna... Nu ne-au interesat banii si cred ca de-aia a si crescut firma atat de frumos incat sa ne permitem acum asa ceva".

Nu i-am spus Alexandrei ca am de gand sa scriu acest text, ea crede ca si anul viitor o sa arunce o suta de mii de euro pe coastele muntilor Ciucas din zona Cheia (apropo, tipa e cea mai transarenta ong-ista din cate stiu, posteaza anual, pe site, raportul financiar al evenimentului). L-am scris, insa, pentru ca mi-ar placea foarte tare ca anul viitor sa o caute pe Alexandra niste sponsori d-aia mari si potenti, sa nu mai vad moacele concurentilor de stickere publicitare, iar ea sa organizeze astfel cel mai misto concurs din lume. Asa ca daca stii vreun director de multinationala pasionat de alergare montana, vreun PR-ist inteligent sau pe cineva care vinde produse/servicii ce se pot asocia cu CiucasX3, da-i sa citeasca asta.

Eu, de exemplu, daca m-as ocupa de marketingul BMW-ului X3, as plati tot, numai sa fiu singura masina prezenta acolo. As face acelasi lucru si daca as avea berea Ciucas in portofoliul agentiei, sau apa minerala Keia, sau vreun brand de echipament montan, sau servicii financiare bune. La concursul asta nu alearga hipioti parliti, ci oameni educati, cu joburi si salarii bune, ca nu oricine isi permite trei zile la munte, taxa de inscriere in concurs, echipamentul si pregatirea aferente...

Sa nu uit: stiti povestea catelusei care alearga in fiecare an, la un concurs de alergare montana, alaturi de concurenti? Povestea e reala: catelusa exista, e celebra in Cheia, se numeste Ultra si alearga de trei ani alaturi de concurentii de la Ciucas X3. Anul asta, Ultra a facut ultramaratonul de 100 de kilometri alaturi de un tip din Bucuresti, care, impresionat pana la paroxism, a luat-o acasa. "Sper ca anul viitor sa vina si cu Ultra la maraton, cainele ala chiar iubeste muntele..."

Pe Alexandra o gasiti aici.