"Ce este cartea poștală? Ajutați-mă!', scria pe site-ul care m-a băgat, spontan, în depresie. Depresie pentru că unii părinți nu-și mai bat capul să le explice copiiilor nici cele mai banale lucruri. Depresie pentru că școala românească, prea ocupată să le predea tâmpenii peste tâmpenii, a uitat să explice copiiilor lucruri esențiale. Depresie pentru că viitorul meu de bătrânel depinzând de noua generație sună foarte aiurea, câteodată.

N-o să explic ce este cartea poștală, pentru că eu am cititori inteligenți. O să vă spun, însă, ce este o carte poștală de bal. Era modul de atunci de a te da la o tipă. In zi de bal, te îmbrăcai frumos, îți rasuceai bine mustățile, făceai lustrul la pantofi, plăteai o birjă și te duceai la bal. Intrai în sala aia nu căutând băutură și nici râzând zgomotos cu prietenii. Te plimbai. Prin toată sala, studiind atent prezențele feminine. Când descopereai o tipă care ți se părea seducătoare, scoteai frumos din buzunar o carte poștală ca asta....

...te duceai la tipă, te prezentai, se prezenta și ea, apoi îi notai numele pe cartea poștală. Asta insemna: "pisi, te plac maxim, o sa incerc sa-mi pun mainile pe fundul tau". Și dacă erai o pocitanie, pentru că era foarte bine educată, pisi nota și ea numele tău în carnețelul de bal și te anunța al câtelea ești pe lista ei. Abia apoi te puneai pe pileală, ras, glumit, atent insă ca nu cumva să ratezi dansul ce ți se cuvenea. Iar când începea valsul nr. 8, să zicem, te duceai la tipă, o salutai din nou, iar apoi dansați. La final, îi dădeai cartea poștală, pe care, de cele mai multe ori, ea o păstra. De fapt, le păstra pe toate. Nu exista vis mai mare, pentru o femeie tânără, decât să aibă sertarele pline de cărți poștale de bal. Să-și demonstreze că este o femeie frumoasă, curtată din plin. Cam cum sunt like-urile, azi. 

În cinstea acestor femei mișto, în luna martie, cine comandă cartea "Ce și-ar fi scris pe whatsapp străbunicii tăi", primește cadou o carte poștală de bal veche de 80-100 de ani. Ca să aibă ce arăta când spune povestea, mai departe, unor copii care nu știu ce este o carte poștală. 

Cartea care aduce cartea poștală de bal este AICI (link). La un preț mai bun, o găsești AICI (link). Dacă vrei să și povestim un pic pe tema asta, vino luni, 2 martie, ora 18, la Hilton Garden Inn Centrul Vechi (detaliile sunt AICI - link). 

{k2storecart 22399}

Eu nu-s fanul evenimentelor in care lupa e pusa pe mine. Dar am organizat asa ceva, pentru ca am cateva motive. Vreo șapte. 

1. În primul rând, pentru că mă întâlnesc periodic cu oameni care mă întreabă "ce-ai mai scris?", și durează prea mult să le explic că de la 5 titluri am sărit la 12, în nici un an. Plus că pare că mă laud. Așa, când omul vine intr-un mediu ok si se uită in voie la carti - își face o părere mai clară despre munca mea.
2. În al doilea rând pentru că sunt foarte mulțumit de mecanismul de vânzări de pe bogdanstoica.ro/shop, cu al sau transport gratuit și cu ale lui lucruri care se dau gratuit dacă îți cumperi mai mult de o carte. Planul părea nebunesc la debut, oameni deștepți mi-au zis că o să mă bage în gard, dar uite că nu s-a întâmplat așa pentru că am parte fix de publicul mișto pe care-l intuiam, nu de disperații după mocangeală.
3. În al treilea rând pentru că am mare nevoie de feedback-ul cititorilor. Am făcut schimbări, în mai multe cărți, după ce diverși cititori mi-au spus diverse lucruri. Și chiar dacă discut aproape zilnic cu ei (pe net, sau când fac eu personal livrările), o asemenea întâlnire, relaxată, o să mă ajute foarte mult. 
4. În al patrulea rând, pentru că sunt foarte mândru de echilibrul din portofoliul de cărți. Am ajuns la patru cărți pentru tipe, patru cărți pentru tipi și patru cărți pentru copii. Aud frecvent "nici una n-a ramas necitita, le-am impartit" si ma bucur. Pe cât posibil, o să încerc să păstrez asta. 
5. În al cincilea rând, pentru că i-am promis lui Ghenă și o ieșire civilizată în public, din care să nu mai iasă speriat, ca la prima, sau de-a dreptul jumulit, cum a fost la a doua, având cel mai mult de suferit de fiecare data de la falșii iubitori de pisici. 
6. În al șaselea rând, pentru că mi-am propus, de ceva vreme, o seară cu vin bun la Eden Dream Garden, un loc pe care nu l-am frecventat ani la rând ca prostul, de bou dezinformat ce sunt (o să vă povestesc mâine, pe larg, cum m-am frustrat singur de niște seri frumoase).
7. În al șaptelea rând, pentru că după vara asta în care am fost răsplătit cu sute de comenzi și de fedback-uri pozitive, consider ca am de dat înapoi. Mai exact, o sută de lucruri vechi au fost ambalate și așteaptă, într-un cufăr, să ajungă la noii proprietari. Și cufărul va ajunge tot la un cititor. 

Totul o să se întâmple miercuri seară. Va aștept AICI.

{k2storecart 21659}

Am descoperit recent locul unde se fac cei mai buni covrigi din Ploiești. E un loc care nu trădează magia: un coteț de chioșc, urat cu spume, parte a clădirii Gării de Sud din Ploieșți, undeva în stânga, cum stai in fața gării. Dacă te apleci să te uiți pe gemuletul ăla vezi un tip deloc atractiv. Dacă încerci să spui ceva, altceva decat: "vreau zece covrigi", iese la tine un alt tip, deloc amabil.  Adaug și că cei doi sunt romi ca să înțelegeți că nu te aștepți (pană mea, prejudecățile!) deloc, da' deloc, ca acolo să se vândă cei mai buni covrigi din Ploiești.

După ce am trecut bariera culturală si de ostilitate (pe care am înțeles-o ulterior, gările nu sunt mereu pline cu oameni pașnici), am întrebat care-i secretul covrigilor. Amândoi au dat din umeri. Pentru ei, este doar o rețetă veche. "Am avut aici un bătrân, bătrân tare, care a făcut rețeta. El nu mai e. Facem cum făcea el, n-am schimbat nimic. Și coca o facem la fel ca el, că ne-a zis să nu folosim cocă d-aia congelată". Am dat din cap a "bine", înghițind în sec. Era mișto discuția, dar abia așteptam să plec cu sfoara de covrigi, să-i duc în mașină și să mă bucur de sunetul ăla de crocant sfăramandu-se și de gustul ăla demențial.

După acea discuție, despre batranul covrigar genial, am luat decizia. O carte #străbunicii dedicată gustului era pe lista mea, aveam ceva documentație pregătită, așa că m-am apucat de treabă. Azi, 29 februarie, sunt bucuros să vă anunț că luni, 2 martie, vă aștept la Hilton Garden Inn Centrul Vechi cu "Ce desert ți-ar fi pregătit străbunica ta", a șaptea carte de istorie folositoare din seria Străbunicii.

E o carte plină de rețete de care ai auzit...

• aluat franțuzesc, batoane pentru ceai, biscuiți cu anason, colțunași cu prune, fursecuri de Crăciun, marțipan, mere de Revelion, pâine Studenten, papară cu pâine, alivenci, minciunele...

... de rețete legate, probabil, de faptul că acele deserturi erau preferate de personalități ale epocii...

• bezele Beatrice, biscuiți Titulescu, cornuri Aida, cozonac Regele Carol, prăjitura Zizi...

... cu multe variante de budinci...

• budincă de ciocolată, de gris, de macaroane, de migdale, de orez, de pâine, de struguri...

... și de cozonaci...

• cozonac acoperit, biscuit, colorat, cu fructe, cu prune, de cafea, franțuzesc, moldovenesc, rapid...

... cu rețete bizare...

• cozonac fără unt, găluști de spumă, glazură de apă, omletă cu căpșuni, papanași de zarzăre, pepene surpriză, portocale umplute, plăcintă de gris, soufle de castane...

... plus 33 de rețete de torturi care suna genial, de la tortul de castane până la faimosul tort rusesc. În total, in carte sunt peste 300 de rețete de deserturi, vechi de-un secol, plus multe ilustrații de epocă adorabile, plus o droaie de ponturi de gătit pe care o să-ți placă să le citești. 

Dacă vrei să discutăm un pic pe tema deserturilor de acum o sută de ani, dar si pe tema cartilor postale de bal (daca nu stii ce sunt, citeste ASTA), te aștept luni, 2 martie, ora 18, la Hilton Garden Inn Centrul Vechi, alături de fabuloasele bijuterii din argint de la SALBA MARIEI (link) și picturile lui MARCEL THIELE (link), într-un eveniment organizat de Galeria Alexandra's. Pentru cei ce nu vor / nu pot / să vină la lansare, cartea  "Ce desert ți-ar fi pregătit străbunica ta" poate fi cumpărată de AICI (link). La un preț mai bun, o găsești AICI (link).

Am scos din tipar cartea despre istoria schiului românesc vineri seara. Luni, i-am dat una unui amic. M-a căutat o oră mai târziu să-i mai dau două, ca să le dea cadou pe magazinul lui online. Marți, m-am întâlnit cu un amic: el voia să-mi dea niște vin, eu voiam să-i dau niște cărți despre schi, pentru că și el și soția lui sunt megapasionați de sportul asta. Câteva ore mai târziu mi-a mai cerut șase, să le dea unor prieteni. Iar miercuri, de Crăciun, mi-a scris ownerul unui magazin online, întrebându-mă cum ar putea să-mi vândă cartea pe platforma lui. Dincolo de starea de bine pe care aș numi-o generic "eram sigur că o să prindă cartea asta", mi-am făcut timp să mă uit pe netul românesc în căutarea schiului și schiorilor. Și m-am cam îngrozit. 

1. Peste jumătate din capacitățile de cazare din zona pârtiilor de schi au niște site-uri care necesită ... pana mea, trebuie șterse și făcute din nou. Cu bling-bling, cu portocaliu și mov, cu gif-uri cliping "welcome! welcome! welcome!". Păi un user de 17-20 de ani nici nu știe să umple pe o asemenea pagină de internet, o să creadă că a dat peste niște viruși. Iar altele au doar pagini de facebook. Deci cand pica reteaua - pa-pa clienti. 

2. Încă sunt o droaie de site-uri de acest tip care nu au funcționalități banale, ca link spre rețelele sociale, sau formular de rezervări și plăți. Păi de unde clienți, tată? Tu crezi că eu o să te sun să-mi povestești pensiunea pe care o ai? Vreau poze, video, vreau să achit până nu se ocupă. 

3. Peste un sfert din antreprenorii cu interes în zona cazare/masă schiori nici nu au site-uri proprii, se bazează exclusiv pe booking și tripadvisor. Și asta e grav. Dacă site-urile astea fac poc, ți se duce dracului business-ul. Trebuie să ai propria ta carte de vizită pe internet. Serios, chiar trebuie.

4. Nici tripadvisor, nici booking, nici turneo nu au listate toate capacitățile de cazare din România. Iar asta este incorect față de useri, cărora li se sugerează că tot ce este important în domeniu e listat. Site-urile astea mai au o problemă: confuzia. Nu poți să ai aceleași poze la două vile complet diferite, sau să-mi spui că foarte aproape de un hotel din Predeal se află castelul Bran, iar față de alt hotel din Predeal, aflat lângă primul, se afla mănăstirea Sinaia.  

5. Despre localurile din zona montană, fie ele restaurante, pub-uri sau cafenele nu vei găși mare lucru nicăieri. Mi se pare foarte trist. Da, funcționați pe full, în fiecare iarnă, că noi, turiștii, suntem mereu mai mulți decât mesele și scaunele voastre. Dar de ce ai refuza să atragi acei clienți care rezonează cu spațiul și cu produsele tale, lucru ce se va reflectă în social media și îți va aduce și mai mulți clienți complet de acord cu preparatele și prețurile tale?

6. Doar unul din zece site-uri de hoteluri/localuri are și conținut în limba engleză. Despre germană, franceză, rusă, adică limbile vorbite de 50% din turiștii străini care vin în România, nici nu mai pomenesc. Lipsesc, de asemenea, mențiunile deja faimoase în turismul internațional: primim cu animale, nu primim cu copii, avem meniu vegan, pâine fără gluten, etc. 

7. Cel mai nasol lucru pe care l-am găsit pe net despre businessurile din spatele conceptului schi în România mi se pare însă prezența masivă a site-urilor ce promovează destinații din străinătate în limba română. Cred că am găsit 50 de site-uri care vând cazare, mâncare, cursuri de schi, echipamente, etc în Austria. Pe locul doi la marketing în limba română ar fi Bulgaria. Urmeaza Cehia, Slovacia, Germania, Franța...  

Și mi se pare trist. Internetul încă mai este un câmp de luptă în care un puștan de 12 ani se poate război de la egal la egal cu un hotel de zece milioane de euro. Cât despre turismul din România: da, avem prețurile cam mari, infrastructura cam varză, dar încă suntem capabili să oferim oamenilor din toată lumea ceva ce alții nu mai au: senzația de conexiune cu natura, un gust senzațional al mâncărurilor, niște băuturi care-ți dezlipesc retina ca ayahuasca acelui dobitoc și niște femei care te fac să-ți dai verigheta pe pârtie la schimb cu un pahar de vin fiert. 

Cu toate problemele noastre, suntem mișto rău. Aproape la fel de mișto ca in perioada in care a inceput, si in Romania, povestea "săniușului de-am'picioarele".

Hai, că se poate. 

Cartea care n-ar trebui să lipsească nici unui iubitor al sporturilor de iarnă este aici [http://bit.do/istoria_schiului] sau, la un preț mai bun, aici [http://bit.do/colectia_strabunicii]. In plus, ca de fiecare dată când apare un titlu nou în colecția străbunicii, apar și decorațiunile vintage autentice legate de noua carte. Peste treizeci de printuri vechi, autentice, care arată cum se schia în România acum o sută de ani, sunt acum in sectiunea decoratiuni. Cauta-le folosind tag-ul Schi Vintage Romanesc. 

{k2storecart 21660}

Acum 40 de ani am concluzionat cu toată maturitatea celor 6 ani ai mei că bunicul meu este plictisitor. Omul știa de dimineață, uitându-se spre cer, dacă o să plouă sau nu, știa să lucreze pământul, să ascută un cuțit, să-și facă un fluier iar mie un arc din lemn de corn, știa să facă un butoi să nu mai curgă, poarta să se închidă, știa zidărie și să facă vin, știa să vâneze dar și să vindece o vacă, știa toți copacii din pădure, toate fructele comestibile și toate plantele de leac. Eu eram doar un imbecil mic, preocupat de surprizele din guma Turbo, de apa gârlei și de prietenii mei. "Ascultă, copile, că le știu de la tata, iar tac-tu' nu le știe, ca i-a trebuit trai la oraș". N-am ascultat. Nu s-a lipit nimic de mine, din toate cunoștințele lui.

Acum 20 de ani: pasionat de istorie, ajung să citesc cărți despre lucruri care se întâmplau demult și încep să-mi aduc aminte unele din spusele bunicului meu. Insuficient. Încep să cred că acele cunoștințe formidabile despre viață și natură s-au pierdut complet din cauză că eu m-am dovedit a fi un mic imbecil, surd la cunoaștere.

Acum (mai exact, toamna trecută): cu ochii într-un caiet scris de mână în 1908, realizez că informațiile acelea încă există. Sunt, însă, împrăștiate în mii de publicații vechi, de la ziare și reviste la cărți, tratate și notițe personale ale unor oameni asemeni bunicului meu. "Daca-mi fac lectiile bine, ca as putea sa le readuc in atentie. Cine stie, poate ca si altii, nu doar eu, regreta ca acum niste zeci de ani erau complet imuni la cunoastere..".

Sase luni si 100.000 de pagini parcurse mai tarziu, am vreo 50 de titluri schițate, cateva carti incepute si alte trei gata: 

• Cum își îngrijeau străbunicii tăi dinții - povesti incredibile de pe vremea in care stomatologia era stiinta medicala cea mai noua si mai bizara.
• Cum petreceau strabunicii tai la mare - povestea a litoralului romanesc, care era de doua ori mai mare pe vremea regalitatii si de doua ori mai misto pe vremea comunistilor. 
• Ce n-ar fi postat strabunica ta pe Instagram  - despre acele istoria acelor fotografii pe care nu le vedeau decat fotograful care le realiza si cei carora le erau destinate

Toate sunt pe https://bogdanstoica.ro/shop.

Nu uita să urmărești fb.com/Străbunicii pentru celelalte titluri dedicate celor ce au făcut România Mare.