Ati avut nevoie vreodata de un medicament, care se da doar pe reteta? Si ati facut rost? V-ati gandit cum a fost posibil? Cum e posibil sa cumperi medicamente la negru, desi sunt si fiscalizate prin import, si inventariate prin retete? 

Ei bine, cand tu cumperi medicamente la negru, fara reteta, un medic si/sau un farmacist fura de rupe. Si fura, in principiu, din banii publici cu care se deconteaza/compenseaza medicamentele asiguratilor.

Deci, cum fura bani un farmacist? In principiu, din acceptarea de retete false, care duce la compensari frauduloase cu Casa de Asigurari. 

Metoda unu: un medic falsifica o reţeta, adica prescrie tratamente pe numele unui pacient care n-a fost nici macar consultat. Reteta ajunge la un farmacist, care falsifica si el semnătura pacientului şi o deconteaza la Casa de Asigurari de Sanatate. Farmacia incaseaza astfel niste bani pentru niste medicamente care n-au iesit din raft, si care pot fi vandute la negru. In plus, cu asemenea performante, farmacistul isi face targetul, si obtine de la farmacie o prima, sau un comision de succes. O parte din spaga merge la doctorul care a falsificat reteta. 

Metoda doi: medicul prescrie reţeta corect, pentru un pacient real. Nu il mai trimite pe pacient sa faca reteta: trimite el, medicul, reteta, la o anumită farmacie, primeste medicamentele, si le da chiar el pacientului. In cazul asta, actiunea este doar neconcurentiala, pentru ca favorizeaza o farmacie in detrimentul alteia, iar bugetul Casei este fraudat prin volumul incasarilor si prin alegerea arbitrara a medicamentelor, dintre cele mai scumpe. Din nou, farmacistul ia grosul, iar medicul - un comision. 

Lista infractiunilor pe care le face un farmacist: înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual şi uz de fals, luare de mită, dare mită, frauda informatica şi spălare de bani.

Am discutat, la tv, acum vreun an, despre asa ceva. Ce injuraturi mi-am luat... Ce amenintari... Pentru ca baietii astia se simt foarte bine facand asa ceva. Din punctul lor de vedere, mosul ala tot moare, fie ca ia, fie ca nu ia medicamentele, iar banii oricum vor fi furati, fie de distribuitori, fie de importatorii de medicamente.

Asa ca se sacrifica ei... Sa ramana banii in tara, da?! 

UPDATE 2012 - Am scris acest text prima oara in martie 2004 când erau doar vreo 10 metode. In 2008, mai aparusera cateva. La fel, in 2012, cand am ajuns la forma de mai jos. Pentru ca sunt un optimist convins, sunt sigur ca si in 2016 vor aparea cateva metode noi de furat alegerile. Și o să le adaug aici. 

UPDATE 2020 - N-am mai adăugat nimic, din 2012 încoace, pentru că mi s-a făcut lehamite. În 2020 au și relaxat procedurile STS ca să încurajeze frauda, în pula mea...

1. Suveica - Cea mai folosită formă de furt electoral este „suveica“: „organizatorul“ - reprezentantul unui candidat - vine cu bani în buzunar şi cu buletine de vot ştampilate pe cine trebuie. Stă la colţ de stradă, vânând „clienţii“. Contra unei sume de bani, aceştia se duc la sectia de vot şi pun în urnă buletinul primit în afara secţiei, iar pe celălalt, pe care-l primesc de la comisia de votare, îl aduc afară neștampilat. Pericolul major vine din faptul ca operaţiunea se poate repeta la infinit chiar şi cu un singur buletin de vot ştampilat pe „cine trebuie“ şi aflat iniţial în posesia „organizatorului“, daca acesta deține si o stampila. 

2. Fotografierea votului - Altă metodă des practicată de alegătorii care primesc bani este metoda „telefonului cu camera“. Se intra în cabina de vot cu telefon mobil cu cameră pentru fotografierea votului. După votare, alegătorul prezintă „organizatorului“ poza din care să reiasă pe cine a votat şi îşi primeşte banii.

3. Procesul Verbal - Metoda cu procesul verbal facut de acasa se practica mai ales in localitatile mici si izolate. Presedintele sectiei de votare are un proces verbal de numaratoare facut de acasa si nesemnat. Dupa numaratoare, se bea un pahar "in echipa", de bucurie ca s-a terminat corvoada, si se da la semnat falsul proces verbal. Nimeni nu se uita ce semneaza, si uite-asa capata mai multe voturi cine trebuie.

4. Ştampila din palma - Cauciucul de la stampila se lipeste pe palma cu un adeziv elastic, gen silicon sau prenandez, iar tusiera se prinde vertical pe interiorul sacoului. Buletinele sunt stampilate in timpul numaratorii: fie cele goale - cu numele candidatului, fie cele ale contracandidatului, care mai primesc o stampila, ca să se anuleze.

5. Biblia - Tot la ţară se aplică foarte uşor. Se cauta oameni saraci si credinciosi, lista de regula o da preotul care oricum spune in biserica cu cine trebuie votat. Contra a 20-50 de lei, oamenii sunt puşi să jure cu mâna pe Biblie ca vor vota aşa cum trebuie.

6. Turismul electoral - Este cea mai celebră metodă şi presupune plimbarea alegătorilor prin mai multe localităţi pentru a vota de mai multe ori cu acelaşi candidat. Cum autocolantele de pe cartea de identitate se curăţă uşor, oamenii pot vota şi de 10 ori într-o zi. Sigur, există riscul unui dosar penal, dar nici nu stat nu merge mai departe de amendă penală, pentru că e foarte greu să spui că ai în ţară deţinuţi politici. În plus, metoda este aplicată de cei care joacă la câştig, iar dacă ai câştigat alegerile, ai șanse să aranjezi ca dosarul tău să fie îngropat până se prescrie fapta.

7. Urna mobilă - Urna mobilă se deplasează, însoţită de membrii unei comisii din secţia de votare, pentru cei care au probleme locomotorii sau alte probleme medicale ce le îngreunează venirea la secţia de votare. De multe ori, urna nici nu ajunge la destinaţie, dar se umple cu buletine de vot. În alte cazuri, se spune alegătorului unde să pună ştampila.

8. Urna mobilă schimbată - De obicei se ştie câte persoane vor vota prin intermediul urnei mobile. După încheierea traseului, urna mobilă se pune în portbagajul maşinii cu care se deplasează cei doi membri din secţia de votare arondată şi se acoperă cu o prelată. Când se ajunge la secţia de votare, de sub prelată se scoate o urnă mobilă similară, cu buletine ştampilate anterior pe „cine trebuie”.

9. Înlocuirea - E o metodă mai grea, dar pe larg folosită în comune. Exemplu. X, om de afaceri şi membru al partidului Z, are 100 de angajaţi. În ziua votului, îi reţine la muncă, pentru o comandă urgentă. Transmite datele de identificare colegilor de partid din secţiile de votare, care introduc în urne 100 de buletine de vot gata completate şi semnează în fals pentru angajaţii lui X, care habar n-au că au votat.

10. Autobuzul - Implică scoaterea la vot a acelor oameni care ţin cu un candidat, dar nu au chef să-şi piardă ziua votând. De obicei, mobilizarea se face la pachet cu o excursie relaxantă, eventual o masă caldă, la vreun local.

11. Buletin fără ştampilă - Tot la ţară, unde toată lumea ştie pe toată lumea. Chiar in sectie, se oferă celor despre care se crede că vor vota cu contracandidatul, buletine de vot ce nu au aplicată ştampila de control. Normal, buletinele se anulează la numărătoare.

12. Tipografia - Dacă ai pile în sistem, nu e greu să afli ce fel de hârtie şi de tuş se va folosi la votare. Cum alegerea acestora s-a făcut întotdeauna pe criteriul costului scăzut, vei putea tipări câteva zeci de mii de buletine de vot la cea mai rudimentară tipografie. De introdus lotul personal de buletine de vot, în urne, il introduci cu activul de partid: fiecare, la secţia lui, intră cu un buletin la vedere în cabina de vot şi lasă acolo câte cinci, scoase de prin haine. Nu contează că la numărătoare va ieşi scandal că sunt voturi în plus: ca să nu anuleze votarea, partidele negociază şi scot proporţional, de la fiecare, un număr de buletine de vot. Rezultatul? Ţie ţi se scad dintr-un total umflat, contracandidaților dintr-un total diminuat. 

13. Înghesuiala - E o soluţie pentru secţiile de vot unde candidatul tău nu are nici o şansă. Aglomerarea intrării în secţie, eventual provocare de scandal, îngreunează intenţionat exprimarea votului de către cetăţeni. Rezultatul: contracandidatul va primi mai puţine voturi.

14. Fifty-fifty - Buletinele nefolosite pot fi împărţite de reprezentanţii Biroului şi introduse în urnă. De obicei funcţionează în secţiile mici, unde nu sunt observatori.

15. Maradona - Este posibil ca, într-o clipă de neatenţie, inainte de numărarea voturilor, unele buletine de vot să fie mutate dintr-un teanc într-altul.

16. Mita electorală - Acordarea de bani (de regulă între 50 și 100 de lei); de plase/pachete cu produse alimentare, diverse alte promisiuni – este una dintre formele cel mai des întâlnite de fraudă electorală. De regulă sunt mituiţi alegătorii cu un nivel de educaţie redus, cei cu venituri modeste – în special persoanele care beneficiază de ajutor social – şi nu în ultimul rând pensionarii. De asemenea, categoria de alegători care poate fi mituită nu cunoaşte decât în mică măsură sau chiar deloc candidaţii şi programele lor.

16. Comando 5 - Sute de transporturi efectuate, între localităţi apropiate, de autoturisme cu câte cinci votanţi nu bat la ochi. Merită, nu?

17. Căpşunarii - De regulă, mai ales în comunităţile mici, se ştiu persoanele plecate la muncă în afara graniţelor. În locul lor ar putea „vota” fie turişti electorali sau persoane cunoscute de către reprezentanţii partidelor din secţiile de votare, care anterior au intrat în posesia CNP-ului „căpşunarilor”. De regulă, asta se întâmplă dimineaţa, cu o jumătate de oră înainte de începerea votării, se introduc în urnă mai multe buletine de vot ştampilate cum trebuie. Apoi, pe parcursul zilei de vot, fraudatorii trebuie doar să semneze pe lista de vot în dreptul persoanelor despre care se ştie că nu vin la secţie.

18. Șantajul - Este cea mai nouă metodă de furt electoral. La alegător acasă ajunge o persoană de incredere, cunoscută anterior, care-ți propune să votezi, de exemplu, cu X, si primești 200 de lei. "Hai, nea Fane, că ne știm de o viață, știi că poți să am incredere in mine, că uite, și eu îți dau banii tot așa, pe încredere". La cateva zile, apare insa un necunoscut, agresiv, tupeist, care-ti spune că ai fost filmat când primeai banii si ca daca nu votezi cu X, "să moară mama dacă nu te bag în pușcărie c-ai luat bani să votezi, că banii ăia erau luați in numele meu, că eu răspund de ei".

19. Interlopii - Merge la tara, in comunitatile sarace, cu oameni neinstruiti. Se merge din casa in casa, cu spaga electorala, cu oameni cunoscuti in comunitate. La cateva zile, mituitii sunt vizitati de altfel de persoane, cu moace agresive, de interlopi, care le spun oamenilor ca daca nu voteaza cum s-a stabilit o sa fie probleme, pentru ca "avem acces la soft, si stim cine si ce a votat". 

20. Cutia de pizza - Dupa atatea randuri de alegeri, militantii partidelor din mediul urban se cunosc unii pe altii, si se vaneaza reciproc, printre blocuri, ca nu cumva sa dea bani prin scari de bloc. Asa ca mai nou se folosesc masini branduite cu marci de pizza, iar cei care duc bani sau alte daruri oamenilor din rețeaua electorală din fiecare bloc, intră și ies având uniforme și cutii de pizza la ei, ca sa nu bata la ochi. 

Ce-i cu ciordeala asta disperată? Păi, e simplu de înțeles dacă îți aduni creierii de pe jos și urmezi principiul follow the money. Bătaia asta e doar pe bani. Exemplu: Comuna Dandana are 3.000 de locuitori și un buget anual de 1,1 milioane lei. Cine iese primar, va avea acces, așadar, în patru ani de mandat, la 4,4 milioane lei, care, smântâniți decent cu doar 10 la sută, îi pot băga în buzunar vreo sută de mii de euro. La 3.000 de locuitori ai cam 2.300 de persoane cu drept de vot, iar la vot vin, de obicei, cam jumătate din aceștia. Vorbim, așadar, de maxim 1.200 de voturi. Îți trebuie, așadar, 601 voturi ca să ieși primar, numai ca de obicei castigi cu mai putine, pentru ca sunt mai mult de doi contracandidati. Și dacă dai 25 de euro pe un vot (o sumă incredibilă în mediul rural, unde oamenii se vând pe 50 de lei), tot merită, pentru că vei cheltui maaaaxim 15.000 de euro pentru acces un milion de euro si un castig minim garantat de o sută de mii de euro. 

Apropo, știi ce buget are Bucureștiul? Un miliard de euro pe an. Calculează tu cât e 10%....

Dacă textul ăsta te-a făcut mai deștept decât erai deja (desigur!), apasă de linkurile de mai jos

linkul 1 linkul 2 linkul 3 linkul 4