"(...) Dragoș Bucur, Adela Parvu, Alina Vilcu și Omid Ghannadi au reușit în numai două săptămâni să transforme radical o casă distrusă și să aducă o rază de speranța în sufletele micuților".

Distruși sunteți voi, mă! Ce casă "distrusă"? Era o casă ok, locuibilă, dar nefinisată. Ziduri ok. Tâmplărie pvc cu geam termopan. Aer condiționat. Da, oamenii care au început-o au murit și nu a mai avut cine să o facă frumoasă. Dar nu era deloc o casă distrusă. Ați făcut voi poza aiurea, pentru site, să pară o căzătură, dar era o casă funcțională. Spuneți-i editorului că "nefinisată" nu e sinonim cu "distrusă" decât în cazul textelor lui de trepanat agresiv literar.

De distrus ceva, la casa aia, s-a ocupat chiar Dragoș Bucur.

Dacă nu știți formatul emisiunii, n-o să înțelegeți nimic. ProTV caută oameni cu probleme locative dar și cu povești de viață emoționante (fair enough, dacă emisiunea nu face audiența Dedeman nu primește expunere, iar dacă nu primește expunere nu dăruiește atât de mult). Familia aleasă este trimisă în concediu, iar casă este renovată în două săptămâni. Totul începe cu o demolare demonstrativă, care vrea să simbolizeze că se termină o etapă de viață nasoală și începe altă, plină de frumusețe.
 
La emisiunea asta, demolarea a fost începută de Dragoș Bucur. Băiatul a pus mâna pe baros și a tras una în tocul ușii de la intrarea principală a casei familiei Motrogan. Tocul ușii aproape că nici nu s-a mișcat (la o casă "distrusă" nu se întâmplă asta), așa că Dragoș Bucur a rupt/smuls cu barosul două panouri ale ușii. După aia, Omid i-a arătat că ușa e deschisă, au râs amândoi ca proștii, au lăsat barosul și au scos ușa din balamale. Spartă!

De ce zic "ca prostii?". Pentru ca n-au distrus o mizerie de usa, ci o usa de lemn, sculptata manual. Imi pare rau ca n-am poze mai bune, dar nu ma uit la televizor cu camera la telefon pornita, plus ca nu-mi venea sa cred ce vad.

Am văzut o droaie de astfel de uși. Și la țara, și la oraș, ușă de lemn sculptată denota până acum niște ani luxul și bunul gust, în același timp. O vedeai la muzeele și instituțiile amenajate în vechi conace și castele boierești, la vilele interbelice, dar și la apartamentele de bloc ale celor cu un pic de cultură și de bani. Când vedeai o ușă de lemn sculptată, știai că omul din casă este arhitect, doctor, director, inginer, artist... Ușa din lemn sculptată, chiar si fara modele artistice avansate, este o mică mare raritate, de negăsit în magazine că Dedeman. Mai sunt meșteri care fac așa ceva, dar extrem de puțini.
 
Iar băiatul ăla care a murit, lăsând casa "distrusă", n-a pus întâmplător ușa aia. Dacă va uitați în poze, omul montase deja tâmplăria nouă, se vede chiar lângă ușă. Faptul că a ales o ușă de lemn, mai scumpă decât porcăriile cu panel de pvc pvc sau decât porcăriile de uși celulare de la Dedeman, și mai puțin sigură decât ușile metalice, arată că ușa aia era importantă pentru el. Așa vedea el casa in care sa-si creasca copiii, cu ușă de lemn sculptată. Or, nu te pui cu barosul pe un simbol...
 
Închei, că n-am chef să mă enervez. A fost ultima ediție din Visuri la Cheie la care m-am uitat. N-am chef să mai văd cretinisme de tipul asta și nici nu cred că Dedeman a avut ceva de câștigat din distrugerea unei uși care face parte din tradiția construcției de case în România. Nu mai zic că lu' Dragoș Bucur îi stă, cu barosul în mână, cum îmi stă mie cu un acordeon...
 
Care mai ai o ușă sculptată care te încurcă, scoate-o și fă din ea o masă, o tăblie de pat, două noptiere, opt decorațiuni de perete, un panou fun pentru tavan sau un paravan cool, care să delimiteze două zone dintr-o cameră. Dacă n-ai chef de muncă, pune-o pe olx, cu tot cu toc și o să iei minim 400 de lei pe ea. Dacă n-ai nici chef de mesterit, nici timp să o upcyclezi si nici spatiu pentru depozitare, scoate-o la poarta; cineva se va bucura de ea. N-o pune pe foc ca un imbecil si nu da cu barosul in ea ca un cretin, nimic din ce e migalit manual in lemn nu trebuie distrus.

* - doar ca idee: cand a inceput renovarea actualului Teatru "Ciufulici" din Ploiesti, de pe Bulevard, am luat usile de intrare ale cladirii construite in 1907. Dintr-una am facut o masa, careia i-am facut o "bordura" din paginile unui Ghid Michelin tot din 1907. Am dat-o cu doua maini de lac de yacht si rezista de minune, iarna asta va fi a cincea pentru ea, in curtea maica-mii, acoperita cu ghivece de flori. Dintr-alta usa am facut o banca, pe alte doua usi vechi am montat niste rafturi si am facut niste "noptiere", care acum incadreaza un pat la fel de vechi, intr-un apartament din Timisoara. In magazia mea de minuni mai sunt inca trei usi si inca vreo 10 tablii de lemn, sculptate, recuperate de la usi distruse de baieti cam ca Dragos Bucur. Cu tablii de-alea am facut console de perete cu sticle, etajere si mai multe cutii. Poti face aproape orice cu o usa de lemn de brad, tei sau stejar. Lemnul ala vechi, bine uscat, e un material minunat, cu mult peste lemnul uscat prost sau decat placile de conglomerat din Dedeman sau alte magazine similare. Iar cea mai misto bucata de usa pe care o am e asta:

** - ar fi foarte cool din partea ProTV sa explice ce se intampla cu vechile lucruri ale "clientilor" emisiunii Visuri la Cheie. Sunt aruncate? Sunt depozitate si se permite familiei sa le foloseasca la altceva? Sunt donate? Ca uite, din gospodaria asta s-au scos cel putin 100mp de tabla de acoperis, 5-6 metri cubi de lemn si o droaie de mobila, care ar putea aduce (estimez asa, in viteza) intre 5.000 si 10.000 de lei familiei, sau care ar putea facilita repararea sau mobilarea unor gospodarii cu adevarat "distruse".

M-a apucat bricolajul. In timpul liber, mai ales seara, decat sa ma uit la Rahat TV, prefer sa migalesc la cate un fleac, de obicei vechi, pe care-l am, tot de obicei, din piata de vechituri. Habar n-am daca ce fac eu arata bine, pentru ca nu m-am hotarat inca daca sa le vand sau nu. Doua astfel de chestii au ajuns la alte persoane, pentru ca le-au placut, cica... Ma rog, nu despre asta este vorba. Ci despre Dedeman.

A venit la Ploiesti, acum doi ani, cu o campanie de marketing formidabila. Tarziu ne-am prins ca dedemanii au belit vreo 30 de copacei de pe rambleul unui pod, sau ca isi deverseaza apa pluviala in Dambu, nu ca noi, fraierii, in canalizare, cu factura de la Apa Nova. Tin minte ca m-am dus la inaugurare si-am plecat dezamagit de oferta: cam multe chinezisme pentru unii care cica sunt interesati sa sustina producatorii romani. La vreo saptamana, m-au dezamagit cu un prapadit de spray de vopsea, care costa 14 lei la raft si 20 de lei la casa. Inteleg sa vad rahatul asta de tehnica, scuzata mareu de retaileri cu "nu noi am bramburit etichetele, ci clientii muta produsele pe raft", la magazinele care au rulat deja cateva oferte la un produs. Dar asa, in pripa....

Penibil.

Ieri, insa, am fost pentru ultima oara la Dedeman. Pentru ca mi-am cumparat un bomfaier.

Descentrat. Cu manerul stramb. Unul din ghidajele pentru panza este deformat, te straduiesti un pic s-o montezi. Cand  tensionezi panza, se rasuceste ca o panglica, iar bomfaierul se mai deformeaza un pic. Nu ai cum sa obtii o taietura dreapta decat daca esti beat.

O sa radeti, dar aseara eram nostalgic, cu gandul la bomfaierul din garajul lui tata. Il stiu perfect, pentru ca atunci cand eram mic, o panza buna de bomfaier era pretuita, iar eu n-aveam voie sa umblu cu el, sa nu "o ciobesc". Anul trecut, cand am facut curat in garaj, m-am uitat pe el si am vazut ca e nemtesc. Exista in garaj inca de cand eu mergeam fara chiloti prin curte. Deci, are, acum, vreo 50 de ani. Si n-are nici o problema.

Ma uit si la bomfaierul de la Dedeman. E de doua ori mai usor, are o eticheta cool, dar este o porcarie de unealta. Proiectata gresit, executata dintr-un fier prost, finisata primitiv. Am curaj sa-l dau oricarui lacatus profesionist, spre testare.

Asa ca nu-mi mai cumpar nimic de la Dedeman. Nu e vorba neaparat despre bomfaier. Este vorba despre politica acestor baieti de a vinde produse proaste, culmea, unei categorii de oameni care vor sa faca ceva. Mie mi se pare, filozofic vorbind, o politica de sabotare a initiativei. Dedemanii nu sunt singurii. Vecinii lor, Artsani, sunt in boicot de doi ani.

Dobitocului care abia asteapta sa-mi spuna "Mestere, daca vrei ceva ok, ia-ti o scula profesionala si nu te mai caca pe tine", ii raspund, cu prietenie: Mars, ma, de-aici! Produsul profesional e ala care tine la mii de utilizari, nu cel care nu ma dezamageste inca de la prima. Cel mai ieftin bomfaier ar trebui sa functioneze bine macar la 10 utilizari.

Sa nu uit: stiti ce-am vrut sa tai cu bomfaierul ala prost de la Dedeman? Nu o tija de titan, nu o teava din calorifer, nu o scandura de salcam. Ci o oala de lut. Material friabil, moale...

Acum am descoperit ca merge taiata si cu cutitul de paine!

Comenteaza, daca vrei, aici: www.facebook.com/bogdanstoica.ro

Șase lei. Atât aveam de dat, pe o pungă de holșuruburi de 5 și una cu holșuruburi de 4. Eram într-un magazin de bricolaj, la o coadă de doar două persoane, dar casiera aia studia cumpărăturile ăluia din fața mea cu pasiunea unui colecționar. Pe bune, dacă ar fi făcut dragoste cu tubul ăluia de silicon, nu m-aș fi mirat deloc, atât era de absorbită.

Dar de enervat tot m-am enervat. Eram între două ședințe foto, mai aveam 35 de minute să plec de acolo, să duc ceva cuiva și să mănânc. Aș fi dat bucuros 20 de lei pe pungulițele alea două, numai să plec dracului de acolo cu cinci minute mai devreme...

Deci, nervi. Nu era cel mai bun moment să mă întrebi ceva. Și totuși...

"Nu vă supărați, nu ați văzut cumva un căruț?".

Ridic privirea. O femeie de treabă. Cu păr alb în cap, în jeanși și geacă. Mă privea plină de speranță.

Să mor, am rămas perplex...

"Nu mă întrebi de căruț, într-un magazin, cum m-ai intreba de un copil, sau de o poșetă. Ești într-un magazin  plin de căruțuri, în pula mea! Du-te'n morții mă-tii de decerebrată și ia-ți un căruț de la locul de căruțuri și lasă-mă în pula mea în pace!", i-am răspuns femeii.

În gând, bineînțeles. Sonor, am zis doar "Nu".

"Era căruțul meu. Și era gol", insistă idioata.

Deeeci, în momentul ăsta am vrut să-i înfig în ochi toate holșuruburile mele, apăsându-i cu picioarele pe clavicule până le aud troznind. M-am gândit serios să-i iau și buletinul, ca să-i găsesc și să-i omor toate progeniturile și astfel să fac un bine umanității stingând neamul unei familii de idioți patentați care au, împreună, mai puțin creier decât o vrabie.

"Astea-s detalii de oferit, cretino? Ce, ai venit cu el de-acasă? Era cumva înmatriculat căruțul pe numele tău, de trebuia să-l remarc ca pe un Audi cu numărul B01BMW? Și era gol, adică identic cu celelalte nouășpe'mii de căruțuri din magazinul ăsta?! Cauți un anumit căruț, ca o tâmpită sinistră, în loc să iei altul de afară, și oferi ca informație relevantă faptul că era gol? Să mori tu, cât de proastă ești de nu vezi că toate căruțurile sunt la fel și toate-s goale!! Ce urmează să-mi spui, că al tău avea roți? O să și votezi la vară, nevertebrato? Să știu și să am timp să emigrez... Marș în gâtul mă-tii afară, ia în pula mea alt căruț și taci în morții mă-tii de retardată ce ești", am urlat la ea. 

Sigur că tot în gând...

Sonor, am zis doar: "Da, doar atât. Nu vreau pungă. Nici factură. Uitați zece lei. Lăsați așa".

p u b l i c i t a t e