de ce trebuie demonizata (si) Politia?

"APADOR-CH solicită modificarea urgentă a legii poliţiei (218/2002) şi a legii armelor de foc (17/1996) în sensul interzicerii exprese, fără niciun dubiu, a folosirii armelor de foc pentru prinderea sau imobilizarea unor persoane care au comis contravenţii".

Si de unde stii ca dobitocul se opreste la o contraventie? De unde stii ca nu e dement, la doar doua secunde de savarsirea unei infractiuni? Politistii nu au darul proorocirii, de-aia au pistoalele.

"Contravenţiile sunt fapte de gravitate minoră, sub pericolul pe care-l reprezintă infracţiunile, iar folosirea armelor de foc pentru prinderea unui contravenient (de regulă, este vorba despre contravenţii prevăzute de legislaţia rutieră) produce mai multe prejudicii pentru societate, decât beneficii".

"De regula" ziceti, nu? De regula, nu se iau masuri universal-valabile in baza unei premise cretine si relative, cum ar fi "de regula". Iar statistica aia, care spune ca "folosirea armei de foc produce mai multe prejudicii decât beneficii", nu exista. Ati inventat-o voi, acum.

"Aceasta deoarece există un risc ridicat, de suficiente ori concretizat, de rănire sau ucidere a unor persoane care se află întâmplător în spaţiul public, fără nicio legătură cu respectiva contravenţie."

Nu e asa ridicat. In ultimii trei ani au fost trei astfel de cazuri, la cateva mii de interventii. Calculati daca "3 din cateva mii" inseamna "risc ridicat". 

"Cel mai recent episod de acest gen s-a întâmplat la data de 8 februarie 2019, în judeţul Mureş, când un pieton a fost grav rănit la cap de un glonţ tras de către un poliţist care încerca să oprească un autoturism. Autoturismul nu oprise la semnalul echipajului de poliţie, faptă care constituie contravenţie, nu infracţiune".

Soferul ala incerca sa intre cu masina lui in masina de politie. Daca impactul ar fi avut loc, ar fi existat infractiunea de distrugere, posibil si infractiunea de ranire (a politistilor). Tocmai pentru ca s-a speriat de pistoalele politistilor n-a mai lovit masina lor cu masina lui. Cum ar veni, pistoalele alea atat de blamate au facut ca in loc de doua infractiuni sa avem o contraventie.

"APADOR-CH reaminteşte că acesta nu este singurul caz în care folosirea armelor de foc a produs mai multe prejudicii decât beneficii. Există numeroase alte cazuri. Cel mai recent a fost ..."

"Numeroase"?! Trei. Au existat trei cazuri in ultimii trei ani. Un caz pe an. Asta inseamna "numeroase"?!

"Conform statisticilor furnizate de IGPR la cererea APADOR-CH, numai în ultimii trei ani câte un om a murit de glonțul poliției. Chiar dacă cifrele nu sunt mari, ele ar trebui să nu existe deloc..."

Pai stai nitel, ziceati ca sunt "numeroase", acum "cifrele nu sunt mari". Care e cifra aia care nu e mare dar reprezinta numeroase... ceva?

"În acest context, APADOR-CH reiterează public Ministerului Afacerilor Interne solicitarea, pe care a mai făcut-o şi altă dată, de a reevalua politica de dotare cu arme de foc a poliţiştilor"

Uh, "reitereaza". Ce sa spun.... Ieri i-am reiterat si eu unui bou, in trafic, ca mi-a taiat fata. N-a parut deloc impresionat. 

"Este necesar ca armele de foc să rămână doar în dotarea forţelor speciale de intervenţie ale poliţiei, iar restul poliţiştilor, inclusiv cei de la poliţia rutieră, ar trebui dotaţi cu pistoale neletale, cu electroşocuri („tasere”)".

Nu, nu este necesar. Este doar opinia voastra. Eu vad tot mai multa violenta in trafic, pe strada, peste tot. Daca as fi ministru de Interne, as inarma politia mai mult, nu mai putin.

"Taserele nu oferă mari şanse de a opri autoturismele, dar, în mod sigur, nu ucid oameni. Pentru oprirea autoturismelor se pot folosi „benzile cu ţepi” sau alte metode specifice, care nu pun în pericol viaţa celorlalţi şi care ar trebui asimilate în România. Chiar şi în lipsa autostrăzilor…"

Aici ati vrut sa fiti amuzanti, nu? Ha, ha, ce-am mai ras....

Daca ati vazut si voi comunicatul de presa APADOR CH, sau daca ati vazut la stiri materialul asta netrecut prin vreun filtru critic care sa lamureasca de ce exista ineptia asta in spatiul public, e momentul sa va puneti cateva intrebari:

  • "cine are interes sa vanda statului roman cateva zeci de mii de tasere?"
  • "cine are interes ca politia sa fie mai putin temuta si respectata?"
  • "cine are interes sa transforme mediatic politistii in ucigasi, imediat dupa ce a fost demonizata jandarmeria?"
  • "ce alta uniforma a statului va deveni, cat de curand, tinta unei campanii similare de demonizare?"
  • "cui foloseste?"

#followthemoney

Glontul ala, de care se vorbeste zilele astea, a ricosat din cauciucul masinii dementului care trebuia oprit. N-a tras nimeni in sarmana femeie. 

cartile mele sunt aici

https://bogdanstoica.ro/shop

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica