Nu e un film pentru toata lumea, ci mai degraba pentru cei sensibili si foarte ... romani decat pentru flegmatici. Asta pentru ca este un film tipic romanesc: e plin de momente lungi care puteau fi scurte, de replici de cacat cum nu intalnesti niciodata in viata reala, legate intr-o intriga atat de oscilanta calitativ, incat ai crede ca scenariul a fost scris de 3-4 oameni care n-au discutat intre ei. Radu Gabrea, ca si alti regizori, nu se simte bine pana nu balteste putin in fiecare chestie care ii place, uitand complet de faptul ca el e regizorul, nu publicul. Ia ganditi-va: ce s-ar intampla daca parchetarul ar pune ce-i place lui, nu voua? 

Sa adaug si filmarile... Cred ca au folosit un cameraman bine ancorat in urban, eventual un bucurestean specializat in videoclipuri. Altfel nu-mi explic cat de bine s-au vazut cadrele filmate la interior (cadrele cu el din biserica si cadrele cu ea, ezitand in tocul usii) si cat de prost s-au vazut exterioarele, desi zona era superba. Exista chiar doua momente - unul in care eroina se uita la o cruce, cu faţa bine iluminată desi are soarele in spate, şi un altul, în maşină, în care actorului principal i se reflecta in pupila lampa de lumina de pe camera video.

Daca te pregatesti psihic pentru toate astea si iti cumperi bilet la O poveste de dragoste, Lindenfeld, o sa te caci pe tine. Coloana sonora este dementiala, nu cred ca mai stiu vreun film in care aceeeasi melodie sa fie reluata tot timpul, in alta orchestratie. Sunt cateva scene in care vei plange, asa cum au facut-o azi, la premiera, cativa. Absolut geniali si Victor Rebengiuc, cu grimasele lui care vorbesc, si Victoria Cocias, pe care eu n-am mai vazut-o niciodata in vreun film. Nu exista babuță mai blanda si mai misto decat aceasta Helga, va spun eu. Exista insa medici jucati mai credibil decat poate sa joace Ion Caramitru, vizibil depasit de rolul de smecherit, si personaje meschine si viclene cu mult mai reusite decat ce-a jucat Mircea Diaconu. Nici nu vreau sa amintesc de fiul si avocatul eroului principal: doi penibili.

Mi-a placut mult si mucoasa de 17 ani gasita de Radu Gabrea la Teatrul German din Timisoara. Notati numele asta: Ioana Bugarin. O sa fie madarfacara viitoarei generatii de actori romani. 

Mi-a placut ca Ploiesti Shopping City a luat in serios premiera asta: a pus un spider si un covor rosu, a deschis sampanii si a invitat lumea buna a orasului, oameni care au iesit de la proiectie discutand aprins. Nu mi-a placut ca printre oamenii astia s-au strecurat si vreo doi idioti, care au pus - se putea altfel? - intrebari cretine.

Premiera vineri, la Ploiesti. Detalii AICI. Eu ma duc.

(trailer, mai jos)

Il stiu pe Narcis Piarole de cand era mic, si, evident, el nu ma stia. Eram prieten cu fratele lui mai mare, Laurentiu, si nu de putine ori am ajuns la ei acasa. Locuiau in conditii mai proaste decat mine, si nici ai mei nu stateau bine cu banii. Eram toti niste copii amarati, ca majoritatea. Acum ne mai vedem prin oras, accidental, si in afara de salut-salut, n-avem vreo treaba.

Cu Laurentiu, adevaratul Piarole, e insa alta poveste. Am fost colegi de clasa intr-un liceu de cretini, cu niste profesori cu mult mai prosti si mai rai decat va imaginati. Dirigintele, de exemplu, ala care ar fi trebuit sa ne ia apararea cand ne nedreptatea cineva, era un dobitoc, pe nume Ene, care ne batea cu un pulan de politist. Pe toti, fara discriminare, pentru ca era doar un moldovean care primise un costum.

Instructorul auto era tot un cretin. Nicoara ne pocnea din dreapta, cand eram la volanul unor masini mai rablagite decat prevede legea. Asupriti fiind din toate partile, era normal sa ne avem ca fratii. Eu, fiind un pic mai atent la manuale, inlesneam si altor colegi drumul spre absolvire. Laurentiu, in schimb, care venea din alta lume, ne tinea partea cand ne luau la capace tiganii din Radu de la Afumati şi - marele merit! - ne-a dus prima oară la femei. Imi aduc aminte ca nici unul dintre noi n-a recunoscut că era virgin, dar toţi ştiam asta! Pe scurt: Laurenţiu nu era smecherul de azi, dar dadea semne clare de leadership. Nu şi in grupul nostru: el, eu, Dutu, Goia, Şpic, formam ceea ce azi se numeşte o gaşcă democratică, fără lider, in care fiecare era bun la ceva.

Pe urma a venit Revolutia, am luat-o razna cu totii, si nu ne-am mai vazut ani buni, decat accidental. Despre Laurentiu si Narcis am auzit, de cand sunt in presa, povesti care-ti fac parul maciuca in cap. Cel mai probabil, o parte sunt adevarate si au platit sau vor plati pentru ele. Altele, insa, sunt doar folclor urban. Un folclor care i'-a facut foarte temuti, in Ploiesti. 

Si acum pica bomba: Narcis s-a apucat de actorie. Cumva, a reuşit să intre intr-o schemă cinematografică, pe care eu o văd de succes, cu Florin Şerban la butoane (Eu cand vreau sa fluier, fluier). Si avem ditamai dezbaterea: e normal să joace un interlop în filme? 

Nu e normal dacă te gândeşti că Narcis n-are ceea ce ne place nouă să credem că sunt studii de specialitate. Nu e normal să aibă fani, cu un trecut ca al lui, dacă filmul o să fie un succes. Dar e bine-venit.

Lumea filmului nu e tocmai un templu al normalităţii. Să fii actor e mai mult o stare de spirit decât rezultatul unor studii academice. Dacă Narcis trece camera şi ţine minte replicile, e bun. Daca are si succes, e vedeta de cinema. Punct.

Plus că mai e un aspect. Dacă Narcis se potoleşte, frate? Dacă a avut nevoie de chestia asta ca să se vindece de demonii personali? Dacă asta e calea lui Piarole-Junior spre normalul unde ne simţim noi confortabil? De ce să-i futem direcţia de-acum? Pe cine deranjează că, timp de câteva luni, cât au durat filmările, Narcis a fost mai puţin interlop? Dacă Ploieştiul e un loc nesigur din cauza lui, nu cumva a fost bine că a avut şi altă ocupaţie, o perioadă?

De fapt, dacă te detaşezi un pic, observi că expresia "Piarole Actor" are numai conotaţii pozitive. Şi pentru el, şi pentru cei care se tem de el. 

Filmul in care joacă se numeşte BOX. Şi abia aştept să-l văd.

UPDATE 2015 - Filmul s-a lansat. Si a fost si premiat.

.............

Comentezi? Fa-o aici: www.facebook.com/bogdanstoica.ro