“Eh…”, ar raspunde o femeie serioasa. “Hai, maaaaaa!”, ar rade un betivan oarecare. “Mai bine ma intrebi ce i-as face eu ei”, ar raspunde un moldovean mucalit. Si tot asa. Daca ar fi sa adresam populatiei intrebarea din titlu, va spun eu ca am primi numai raspunsuri cu conotatii sexuale. Chiar am facut un focus-grup cu prietenii mei, stiu ce spun…
Nu, acum pe bune, uitati-va la bilantul Elenei Udrea de pana acum:
a divortat de Cocos – pentru ca aluia ii vine scadenta in justitie, si ar fi putut sa-i strice imaginea
s-a lasat de imobiliare si s-a apucat de agricultura – cum se uita ea la orz e o imagine care o sa ma bantuie
si-a facut breton, ca sa para mai serioasa – de fapt, arata mai batrana
si-a reparat si dantura – desi coroana aia, pusa in graba probabil, n-a iesit in cel mai corect alb
a sarit cu parasuta – desi ii e frica de moare de inaltimi
a facut fitness in parc – desi un sportiv ar vedea cu usurinta ca Udrea e amotrica
a mancat salam cu ardei in public – adica ceva ce o doamna n-ar face niciodata
a mancat mici la un balci – eu nu mai mananc decat mici facuti acasa, astia din supermarketuri fac micii din cele mai proaste resturi de carne, cum a mancat ea din jegul ala ma depaseste…
a imbratisat o tiganca prin Gorj, simuland ca o iubeste – pe bune?! pai e plin de tigani in fata Guvernului, p-aia de ce i-a evitat pana acum?
a participat la jocuri de tip “stii si castigi” la Kanal D, intr-un program atat de serios incat, dupa ea, a urmat Connect-R inselandu-si logodnica
a recitat poezii – de fapt, doar o poezie, care pare sa fi fost scrisa de un stalker
a cantat – Elena, te implor, nu mai face asta niciodata, a fost prima oara cand am auzit toti oamenii din blocul unde stau, razand
Ati citit lista? Si? Ati gasit pe ea ceva specific unui politician serios? Vreo declaratie de intentie? Un plan de tara? Un proiect personal? Mesaje care sa arate cum privesc UE, SUA, Rusia, China, candidatura ei la presedintie? Ceva serios si plictisitor, de nepublicat in Click, Cancan, Libertatea, Spynews?
Nu. Nimic. Si stiti de ce? Pentru ca Elena Udrea nu vrea sa fie presedintele Romaniei. De fapt, ea candideaza doar ca Personaj Monden Suprem al Romaniei. Imita, la tv si pe Facebook, comportamentul imbecil al adolescentilor, in speranta ca le va deveni agreabila, iar astia vor genera un curent de simpatie pentru ea, curent vizibil in sondaje. Vrea sa fie importanta, dar fara sa vrea sa castige.
Si stiti de ce? Pentru ca nu e tampita. Udrea stie ca romanii nu sunt atat de mancipati incat sa voteze o femeie-presedinte. Stie ca cele sase procente obtinute de PMP la euroalegeri nu se pot multiplica de noua ori. Stie ca Ponta este castigatorul dat in plic de americani.
Si de ce mai candideaza, atunci? Cum spuneam, ca sa devina importanta. Dupa schimbarea presedintelui Romaniei, puzderia de partide si partidulete va migra spre doua personalitati: una care va conduce dreapta, si una care va conduce stanga. Si ea vrea sa fie una dintre ele. E o pozitie pentru care va trebui sa lupte, din decembrie 2014, cu Johannis, cu Blaga, cu Boc, cu MRU, cu Diaconescu…
Oricat ar parea de bizar, Ponta si presedintia Romaniei nu sunt tintele care o intereseaza pe cea mai celebra blonda din Romania. Sunt doar calul si caruta in care s-a urcat ca sa ajunga si ea cineva, la oras…
Text publicat pe www.psnews.ro