V-am zis? (cred că v-am zis) că-s colecționar de carte și de fotografie veche. Nu v-am zis că, de multe ori, printre fotografiile vechi cumpărate am găsit și nuduri. Nu doar cărți poștale cu nuduri, alea-s destul de banale, ci nuduri personale, fotografii intime, cu femei care nu erau niște fotomodele nici după standardele de atunci, nici dupa cele de acum. 

Cum sunt un bătrân pe stil vechi, adică nu-s pasionat de pornografie multimedia, am pus pozele astea într-o cutie. Că nu erau de aruncat, dar nici de ținut la îndemână. Și mi-am adus aminte de ele când a venit moda pozelor de budoir. O mai știți? Acum vreo 7-8 ani, o droaie de femei și-au dorit ședințe foto nud. O știu pentru că, fiind nu doar fotograf ci și autorul unor cărți cumparate de cateva zeci de mii de pizde mișto (nu exagerez, s-au vandut 20.000 in 2016 si 2017, pe urma n-am mai tinut socoteala), o droaie de tipe au dorit poze nud făcute de mine. Unele ședințe foto s-au ținut, altele nu, pentru că nu e genul meu preferat de fotografie. Este insa un tip de fotografie in care o dai in vulgar foarte usor daca nu te pricepi. Asa că, dornic sa nu ma fac de râs, am luat la mână (cum sună asta, nu?) fotografiile alea, vechi de o sută de ani. Să văd dacă e ceva ce făceau străbunicii, acum o sută de ani, mai bine decât facem noi, acum.

Întâi am zis "nu". Imaginile prezentau femei destul de țepene, de not-sexy, de rubiconde și de reci. "Nu tu pasiune, nu tu cur mic cum imi place mie, nu tu gânduri murdare", mi-am spus eu, cu mintea pervertită de femeia publicitară, aia care-ți sare-n ochi de pe toate vizualurile publicitare cu produse ce pot fi conexate cu femei. 

Pe urmă am zis "da". Erau acolo posturi pline de noblețe, nuditate sugerată dar invizibilă, erau umbre care picau la fix cât să ascundă sau să accentueze ceva. M-am trezit încercând să simulez shootingul: "Deci avea o lumină în spate, una în stânga, tipa și-a mișcat piciorul până când... dar cum a obținut și umbra aia? Că n-are sens, doar n-aveau seturi de 5 lumini..."

Pe urmă mi-am propus să fac niște ședințe foto nud, în stilul ăla. 

Pe urmă a trecut moda fotografiilor nud.

Și-am ajuns în vara asta, când, cu mintea la un trup anume, mi-am adus aminte de acele imagini. Și m-am pus pe un research serios pe tema lor. Când, de ce, pentru cine poza o femeie de la 1900 goală, când era atât de riscant? Cine le învăța posturile alea? Cine le făcea acele fotografii cu atâta măiestrie?

Din toată curiozitatea asta a ieșit cartea asta. Ce n-ar fi pus pe instagram străbunica ta. Am numit-o așa în semn de protest pentru preamulta nuditate de pe instagram. Pentru că am ajuns să-i văd unei femei pizda prin slip laolaltă cu alte câteva trenuri de bărbați, deși aia e pizda unui singur tip, doar el ar trebui să-i știe geometria. Am ajuns să-i văd sânii unei femei înainte să aflu la ce film va plânge negândindu-se la mine. Să aflu că îi place pe la spate sau în fund înainte să aflu dacă nu cumva i-ar plăcea să doarmă cu cineva care o ține in brațe.  

Se prea poate să fiu prea bătrân pentru instagram și să nu înțeleg eu filozofia de la baza retelei. Un lucru e însă sigur: țin minte bine, cât să pot să descriu in detaliu, o parte din cele câteva sute de fotografii nud care apar în această carte: brațul care ascunde fața cu atâta eleganță, colierul ăla care mi-a mutat privirea de pe sâni, fundul ăla atât de imperceptibil împins în față, în cadru, încât nu știi dacă e mai mare sau mai alb decât restul nudului, dar nu țin minte nimic din ce văd pe instagram. Cred că am ajuns să plac mai mult niște femei care și-au arătat nuditatea, când aceasta valora ceva, unui număr mic de bărbați, decât femeile de azi, care-și arată nuditatea, care nu mai valorează nimic, unui milion de bărbați. Pe zi. 

Pentru cei pasionați de fotografia interzisă de acum o sută de ani, pentru cele pasionate de grație și naturalețe la cote de neimaginat azi, pentru cei care vor să vadă o femeie urâtă pozând cu aroganța unei femei superbe, cartea este pe bogdanstoica.ro/shop