Dacă ești bărbat, imaginează-ți că maică-ta pornește, din senin, o discuție despre cum făcea ea sex cu tatăl tău. Brusc, momentul ăla devine momentul ăla în care rupi ușa. Dacă ești femeie, e și mai ușor: imaginează-ți că tipul pe care-l placi îți bagă un deget în pizdă imediat după ce ați făcut cunoștință. 

Este că te oripilează numai gândul că așa ceva s-ar putea întâmpla? Că ai trece direct la faza de negare, numai să nu mai fie nevoie să retrăiești așa ceva?

Așa mă simt eu, când văd cum reacționează televiziunile de știri la moartea unei celebrități. Disperarea aia de a arăta totul dintr-o dată, dorind doar ca eu să izbucnesc în plâns cât mai repede....

• Prezentatorii își iau cele mai triste și crunte moace. Unora le stă bine, dar la unii mimetismul e doar o glumă. La alții, moaca aia contrastează strident cu decolteurile mari, accesoriile viu colorate și cămășile roz. Apropo: băbăieți, încă nu v-ați prins de ce se îmbracă decent spre serios prezentatorii de la CNN?
• Apoi urmează informațiile. Cum a murit, de ce a murit, la ce oră a murit, ce a mâncat înainte să fi murit... Exact în această formă, ca pentru proști, pentru că din textele astea se face conținutul pentru internet, care trebuie să răspundă unor exigențe SEO.
• Vine apoi faza interviurilor telefonice. Sunt sunați, de-a valma, oameni cu care star-ul decedat era fie prieten, fie dușman, fie coleg, fie fost coleg. Nu contează, cine răspunde la telefon intră în direct, unde răspunde la întrebări diverse și stupide:

- Cum era ca ȘI coleg?

- Când l-ați văzut ultima oară?

- Ce-ați simțit când ați aflat că a murit?

- Care e cea mai frumoasă amintire cu el?

• În tot timpul ăsta, colegii din tehnic fac montaje. Se ia o melodie tristă și se face un slideshow cu câteva fotografii. Sau se caută un cântec al decedatului despre moarte, ca să poată susține un nou titlu, sau o nouă burtieră, de genul "coincidență uluitoare, cu câteva luni înainte să moară, artistul..."

Și tot rahatul ăsta este difuzat toată ziua. A doua zi încep știrile cu lumânările. A treia se difuzează în direct înmormântarea. A patra zi i se numără star-ului banii și casele, câinii și amantele, sunt difuzate imagini din cele mai intime, cu rudele plângând, cu sicriul, cu mortul, cu orice. E o goană nebună după exploatarea emoțiilor telespectatorilor, pentru că doar emoția te poate ține captiv la televizor, iar dacă ești acolo generezi audiență, care aduce bani. De-aia, din când în când, "imaginile sfâșietoare" cu mortul sunt întrerupte de spoturi colorate cu muzică antrenantă, cu pizde mișto care au tampoane-minune, cretini care beau bere, oferte super de la Lidl și creditul ăla bancar cu DAE fals. E o modă lansată de nemernicul de Dan Diaconescu, care probabil nici nu realizează că n-a făcut doar un post de televiziune, ci șase. 

Nu e nimic frumos sau respectuos în toate astea. Nici n-are cum să fie, atâta timp cât agenda publică reală nu este susținută de televiziunile de știri, care preferă să creeze una falsă, în fiecare zi, în acord cu interesele needitoriale ale patronatelor. Gyuri Pascu a scos trei albume și două cărți; l-ați văzut măcar de cinci ori la Antena 3, România TV, B1, Digi 24 sau Realitatea TV? Nu. De ani de zile, toți marii artiști ai României, unii dintre ei de-a dreptul simpatici și inteligenți, au INTERZIS la televiziunile de știri, care cheamă, în fiecare seară, aceleași moace triste ale șacalilor din politică. Artiștii sunt buni, pentru televiziunile de știri, doar când mor, iar procedura transformării cadavrelor lor în bani nu are nimic de-a face cu jurnalismul. Căutarea televizată a banilor din cadavrul lui Gyuri este doar mizerie TV.

____________________________

Dacă ți-a făcut bine să citeșți acest text pentru că transmite ce simți si tu, s-ar putea ca unele din cărțile mele să-ti placă. așa că dă o tură și pe https://bogdanstoica.ro/shop.