Am scos din tipar cartea despre istoria schiului românesc vineri seara. Luni, i-am dat una unui amic. M-a căutat o oră mai târziu să-i mai dau două, ca să le dea cadou pe magazinul lui online. Marți, m-am întâlnit cu un amic: el voia să-mi dea niște vin, eu voiam să-i dau niște cărți despre schi, pentru că și el și soția lui sunt megapasionați de sportul asta. Câteva ore mai târziu mi-a mai cerut șase, să le dea unor prieteni. Iar miercuri, de Crăciun, mi-a scris ownerul unui magazin online, întrebându-mă cum ar putea să-mi vândă cartea pe platforma lui. Dincolo de starea de bine pe care aș numi-o generic "eram sigur că o să prindă cartea asta", mi-am făcut timp să mă uit pe netul românesc în căutarea schiului și schiorilor. Și m-am cam îngrozit. 

1. Peste jumătate din capacitățile de cazare din zona pârtiilor de schi au niște site-uri care necesită ... pana mea, trebuie șterse și făcute din nou. Cu bling-bling, cu portocaliu și mov, cu gif-uri cliping "welcome! welcome! welcome!". Păi un user de 17-20 de ani nici nu știe să umple pe o asemenea pagină de internet, o să creadă că a dat peste niște viruși. Iar altele au doar pagini de facebook. Deci cand pica reteaua - pa-pa clienti. 

2. Încă sunt o droaie de site-uri de acest tip care nu au funcționalități banale, ca link spre rețelele sociale, sau formular de rezervări și plăți. Păi de unde clienți, tată? Tu crezi că eu o să te sun să-mi povestești pensiunea pe care o ai? Vreau poze, video, vreau să achit până nu se ocupă. 

3. Peste un sfert din antreprenorii cu interes în zona cazare/masă schiori nici nu au site-uri proprii, se bazează exclusiv pe booking și tripadvisor. Și asta e grav. Dacă site-urile astea fac poc, ți se duce dracului business-ul. Trebuie să ai propria ta carte de vizită pe internet. Serios, chiar trebuie.

4. Nici tripadvisor, nici booking, nici turneo nu au listate toate capacitățile de cazare din România. Iar asta este incorect față de useri, cărora li se sugerează că tot ce este important în domeniu e listat. Site-urile astea mai au o problemă: confuzia. Nu poți să ai aceleași poze la două vile complet diferite, sau să-mi spui că foarte aproape de un hotel din Predeal se află castelul Bran, iar față de alt hotel din Predeal, aflat lângă primul, se afla mănăstirea Sinaia.  

5. Despre localurile din zona montană, fie ele restaurante, pub-uri sau cafenele nu vei găși mare lucru nicăieri. Mi se pare foarte trist. Da, funcționați pe full, în fiecare iarnă, că noi, turiștii, suntem mereu mai mulți decât mesele și scaunele voastre. Dar de ce ai refuza să atragi acei clienți care rezonează cu spațiul și cu produsele tale, lucru ce se va reflectă în social media și îți va aduce și mai mulți clienți complet de acord cu preparatele și prețurile tale?

6. Doar unul din zece site-uri de hoteluri/localuri are și conținut în limba engleză. Despre germană, franceză, rusă, adică limbile vorbite de 50% din turiștii străini care vin în România, nici nu mai pomenesc. Lipsesc, de asemenea, mențiunile deja faimoase în turismul internațional: primim cu animale, nu primim cu copii, avem meniu vegan, pâine fără gluten, etc. 

7. Cel mai nasol lucru pe care l-am găsit pe net despre businessurile din spatele conceptului schi în România mi se pare însă prezența masivă a site-urilor ce promovează destinații din străinătate în limba română. Cred că am găsit 50 de site-uri care vând cazare, mâncare, cursuri de schi, echipamente, etc în Austria. Pe locul doi la marketing în limba română ar fi Bulgaria. Urmeaza Cehia, Slovacia, Germania, Franța...  

Și mi se pare trist. Internetul încă mai este un câmp de luptă în care un puștan de 12 ani se poate război de la egal la egal cu un hotel de zece milioane de euro. Cât despre turismul din România: da, avem prețurile cam mari, infrastructura cam varză, dar încă suntem capabili să oferim oamenilor din toată lumea ceva ce alții nu mai au: senzația de conexiune cu natura, un gust senzațional al mâncărurilor, niște băuturi care-ți dezlipesc retina ca ayahuasca acelui dobitoc și niște femei care te fac să-ți dai verigheta pe pârtie la schimb cu un pahar de vin fiert. 

Cu toate problemele noastre, suntem mișto rău. Aproape la fel de mișto ca in perioada in care a inceput, si in Romania, povestea "săniușului de-am'picioarele".

Hai, că se poate. 

Cartea care n-ar trebui să lipsească nici unui iubitor al sporturilor de iarnă este aici [http://bit.do/istoria_schiului] sau, la un preț mai bun, aici [http://bit.do/colectia_strabunicii]. In plus, ca de fiecare dată când apare un titlu nou în colecția străbunicii, apar și decorațiunile vintage autentice legate de noua carte. Peste treizeci de printuri vechi, autentice, care arată cum se schia în România acum o sută de ani, sunt acum in sectiunea decoratiuni. Cauta-le folosind tag-ul Schi Vintage Romanesc. 

Eu nu știu să schiez. M-am urcat o dată pe niște schiuri, la Cota 2000. Nu cu un instructor, ci cu niște amici. Era să-mi rup gâtul, coloana, schiurile și m-am speriat de moarte. Pe vremea aia nu mi s-a părut grav că n-o să schiez, făceam drumeții montane în fiecare weekend, iar pârtiile de schi mi se păreau prea mondene și prea colorate. 

Au trecut anii (vreo 15) și am reajuns, accidental, în zona pârtiilor de schi. Prin Poiana Brașov. Altceva. Tot colorat, tot monden, dar cool. Oameni mișto, nu cocalari cretini. Și am văzut o droaie de oameni care coborau calm, lent, privind muntele. Se vedea că sunt doar ei cu gândurile lor. Și mi-am dat seama că am și eu senzația asta când îmi conduc mașina pe drumuri goale, prin păduri. Sunt câteva cotloane rutiere verzi pe lângă orașul meu, o nebunie, când simt că pocnesc de stres dau o tură pe acolo. Iar seara am inteles de ce pârtiile de schi sunt StupidLess. Am fost la un party outdoor pe un frig ca-n Siberia. Neputând să-și afișeze arsenalul de club, respectiv bijuteriile și hainele de firmă, proștii și cocalarii au lipsit. Și ghici ce? A fost megamișto fără ei. 

Mi-au rămas în minte oamenii ăia mișto de pe pârtia de schi și am trecut la "to do" în colecția Străbunicii și o istorie a acestui sport. Și am descoperit ceva minunat pentru un pasionat de istorie: ciuciu informații. Acum o sută de ani, când a apărut la noi, sportul asta s-a numit "săniuș de-am'picioarele". Pe urmă s-au adunat niște oameni minunați care au făcut cluburi montane, au amenajat pârtii și au început să-i învețe și pe alții cum să schieze. Cum statul pe vremea aia nu era un agresor bătut în cap, i-a sprijinit și s-a ajuns la sporturi de iarnă în toată regula. De deasupra tuturor, o familie regală de excepție avea zilnic un reprezentant pe pârtie: Carol, Ileana, Nicolae, Mihai schiau cu drag și cu pricepere. Normal, au început să vină la munte și curioșii, iar unii dintre ei au început să schieze, apoi publicul s-a împărțit între cei doi poli de interes, Poiana Brașov și Sinaia. 

Așa am ajuns unde suntem. Să țineți minte, da? De la câțiva iubitori de munte și de la o familie regală iubitoare de schi. 

Povestea acelor ani spectaculoși, plină de imagini pe care n-o să le găsiți pe internet, cu sfaturi de schi, echipamentele de schi, bunele maniere la schi, unde te cazai când mergeai la schi, unde mâncai, cum te distrai și multe-multe alte lucruri interesante este acum în "Cum învățau străbunicii tăi să schieze", a cincea carte din seria străbunicii. Cartea este disponibilă la vânzare AICI (link), iar la preț mai bun o găsiți AICI (link) sau AICI (link). Fie să vă încapă în rucsac când ieșiți pe pârtie și să vă bucurați de ea în telescaun sau la un/o ceai, vin fiert, cafea, rom, între coborâri.