"Pantalon tactic sau negru, tricou tactic sau negru, bocanci. Nu veniți în adidași și în trening", scria în prezentarea aia. M-a durut în pulă, că n-aveam nici trening, nici pantaloni tactici, nici adidași. Eu n-am decât jeanși, giessweini și pantofi. Așa că m-am dus frumos în Decathlon și mi-am luat, cu vreo 250 de lei, tot ce zicea acolo. Low-cost și low-quality, că n-aveam de gând să plec în Afghanistan.

Am avut noroc. Am transpirat regulamentar, în trei zile, în toate cele 5 tricouri negre pe care le-am avut cu mine. Am transpirat mult prea tare în pantalonii aia mult prea ieftini (mai bine îi luăm pe ăia un pic mai scumpi). Bocancii au ținut perfect, deși am dat doar vreo 70 de lei pe ei (raftul de trekking). În ultima zi, am zis să fac o aroganță și să port giessweinii. Și ghici ce? I-am rupt. Minunații mei pantofi de 550 de lei, pe care i-am purtat un an fără să pățească ceva, s-au făcut praf în două ore de kempo, nu pentru că sunt prost făcuți, ci pentru că nu sunt destinați unui asemenea tip de solicitare. 

De ce toți în negru, kaki sau camuflaj? De ce se ține povestea asta pe o platforma industrială și nu în vreo sala dichisită? Pentru că este vorba despre bătaie. Nu trebuie să nu te preocupe dacă îți remarcă cineva treningul de 500 de euro și nici să te uiți prea mult la gaoaza aia mișto, în colanți roșii, de lângă tine. Trebuie să te simți cât mai mult ca atunci când cineva o să vrea să te taie, să te bată sau să te fută fără acordul tău. 

În prima lună de armată, eu, băiat fin, cu crucea de gat, cu Metallica în suflet și Cioranu'n valiză (colaj - partea stanga), l-am întrebat pe locotenentul care conducea compania mea de ce morții mă-sii ne tot fute cu instrucția prin curte, culcat, salt înainte, armă sus, armă'n cur, sări, latră, pula mea!!! "Pentru că sunteți 70 de indivizi complet diferiți iar eu n-am timp sa dau un ordin in 70 de feluri. Ca să vă transform în oameni care știu să lupte pentru același lucru cu aceeași intensitate trebuie întâi să vă reduc personalitățile la zero, iar uniforma identică si efortul excesiv ajută la asta. Vă spăl pe creier, ca să rămână loc doar pentru ce vreau eu. Acum marș în formație și bagă cinzeci de flotari! Companie, flotari cu Stoica, că e curios! Caporal, numără: 1 Stoica, 2 Stoica, 3 Stoica..."

Le-am făcut, deși eram epuizați. Nu mai mârâia unul. Omu' avea dreptate. După câteva zile de-astea nici nu mai simțeam efortul, atât eram de concentrați să ne iasă si abia așteptăm să terminăm cu instrucția ca să ne punem pe băut (colaj - partea dreapta). 

Ce vreau să zic este că, dacă vii la stagiul de kempo militar de la Ploiești, du-te'n pula mea și cumpără-ti echipament kaki sau negru, achita taxa și pregătește-te de-o experiență care o să includă oboseală cruntă și nici un pic de respect pentru valorile tale obișnuite. Oamenii aia o să încerce să te facă să te porți ca un animal când ești atacat de alt animal, în jungla urbană în care trăim, tot mai plină de interlopi fără frică de poliție, de ciutani care se vor legende ale pumnului și de prăjiți în căutare de ce-o fi.  

Care stagiu? Ăsta: Cum să-ți aperi copilul, iubita sau pielea într-o bătaie de stradă