Romanilor nu le plac oamenii cu bani. Prea multi ani de comunism au sadit in noi, foarte adanc, reflexul de a-l desconsidera pe cel care are mult mai mult decat tine. De a-i cauta defectele si de a le mentiona frecvent si exagerat, ca sa-l "scazi" pe bogatasul pe care-l poti suferi doar pentru ca, in secret, ai vrea sa-i iei locul in societate. Tot din cauza asta s-a pervertit si sensul expresiei "copil de bani gata". Desi inainte avea sensul expresiei englezesti "nascut cu o lingurita de argint in gura", acum cand spui "copil de bani gata" te referi la "copil care are cheltuieli extravagante pe banii parintilor". Si e pacat. Pentru astfel de copii avem alte expresii romanesti, la fel de frumoase, ca "lepra".
Am facut introducerea asta doar pentru ca aseara am cunoscut cel mai misto copil de bani gata din ultimii, probabil, zece ani. Se numeste Kira si este fiica lui Gheorghe Hagi. Da, acel Gheorghe Hagi. Si a fost o placere sa descopar un copil extrem de bine educat, plin de rabdare si de tact chiar si in momentele cand emotiile erau maxime, dar si modest cat sa-i stea bine. Daca ar avea cineva rabdare sa filmeze un interviu de patru ore cu acest copil, v-ati convinge singuri ca am dreptate. Iar daca cineva i-ar convinge pe #parintii_Hagi sa povesteasca cum au procedat cu Ianis si cu Kira, am obtine, cu totii un material de parenting extrem de valoros.
Kira picteaza. Aseara a avut vernisajul. La banii si relatiile parintilor, seara putea fi plina de critici artistice elogioase si platite generos, de mancare preparata cu aur, de bauturi trase in serii limitate de o suta de sticle si de haita de piscotari pupincuristi, alesi pe spranceana, in functie de elasticitatea coloanei vertebrale, pe care am intalnit-o de prea multe ori ca s-o mai suport. Or, n-a fost asa. Invitatii au fost doar dintre cei pe care Kira ii cunoaste si din anturajul parintilor, iar protocolul serii s-a incadrat in zona aia pe care cocalarii cu bani n-au inteles-o niciodata, adica fix asa cum trebuia sa fie vernisajul unui artist tanar autentic, nu unul mediocru impins din spate prin campanii de marketing.
Picturile Kirei sunt la Galeria Alexandra's, timp de doua saptamani. Nu ma pricep la arta, dar mie mi s-au parut misto, asa ca va invit sa va duceti sa le vedeti.
dacă ți-a plăcut să citești asta s-ar putea să-ti placă și cărțile de pe