Peste 15.000 de oameni au citit povestea paharului de Pepsi care costă 14 lei. O parte dintre ei au fost de acord cu mine că unii exagerează cu prețurile la unele produse. N-au fost însă puțini nici cei care mi-au explicat că faza cu prețul de porc la un nenorocit de suc e "o strategie de vânzări", să nu se umple, vezi Doamne, cârciuma aia cu homeleși care put și se încălzesc pe doi lei. Cel mai haios comentariu: "nu pot să cred că dumneata, un antreprenor, ai putut să dai share la această postare!", l-a certat un patronache pe alt patronache. Voia să spună că dacă nu pui un adaos uriaș, n-ai cum să supraviețuiești, iar eu, consumatorul nemulțumit de preț, sunt un dușman al mediului de afaceri! Omul uită însă un aspect: e plin Bucureștiul de locuri mișto în care pizza costă 20 de lei, nu 44, și sucul 5-6, nu 14 lei. Și nu doar Bucureștiul: România este țara unde poți să mănânci bine, cu bani puțini, în localuri care arată grozav.

Și la Ploiești sunt o droaie de restaurante de-astea, iar cel mai popular este lanțul DaVinci, format din trei localuri. Mă rog, dacă îl compar cu La Plăcinte sau cu McDonald's, DaVinci e lănțic, nu lanț. Dar e un business local serios, cu o sută de angajați, adică mai mult decât au și McDonald's, și LaPlăcinte, la un loc, în oraș. Mai e deținut și de o femeie... Tipa din dreapta. Iulia Coadă. 

A debutat în HoReCa la fel ca mulți alții: luând o țeapă. "Visam de mult la un local al meu și, la un târg, m-a fraierit un italian care vindea, chipurile, o franciză de restaurant. Am făcut tot ce mi-a zis, vindeam mobilier Neoset pe vremea aia și am golit de mobilă spațiul, așteptând să vină italianul cu dotările. N-a venit. Când m-am prins că e țeapă, era prea târziu să dau înapoi. Am luat un credit de la bancă și, împreună cu vărul meu, am făcut un restaurant cum ne-am priceput. De fapt, nu ne-am pricepuț, țin minte că de banii luați de la bancă am putut cumpăra puține lucruri, unele foarte proaste, printre care și un aragaz pe care nu reușeai să fierbi nimic. Ajunsesem să fierbem lasagna la ibric! Noroc că am cunoscut, prin cineva, un portughez, de la care am învățat pe bune cum se face și cum se conduce un restaurant. Omul ăsta venea la muncă la costum, dar ori de câte ori era nevoie, dădea sacoul jos și făcea orice. M-am luat după el, după sfaturile lui, și mi-a mers bine. Eu fac meniul știu să-l gătesc pe tot, iar când sunt multe comenzi muncesc cot la cot cu toată echipa. Chestia asta, de exemplu personal, contează, mai ales când ai o sută de angajați". 

"Localul meu preferat? Ăsta, din cartierul Albert, DaVinci-3 este facut de mine, are amprentele mele pe el de la prima cărămidă până la ultimul obiect decorativ. Cel mai drag îmi este însă DaVinci-1, cel de la Caraiman, care este puiul meu și sufletul poveștii DaVinci, și la care nu aș renunța niciodată! Cel mic ne-a facut mari. El și un Tico, prima mea mașină, cu care mergeam după marfă dimineața și cu care livram pizza până seara târziu. Țin minte că erau șocați oamenii, pe vremea aia, când vedeau că la livrări e o femeie...".

"Au fost și momente în care m-am gândit să vând afacerea, mai ales de cand o am pe Sofia Maria...

... ca să mă liniștesc. Poate că uneori, când vrei să-ți tragi sufletul, trebuie să vinzi afacerea și să arunci o privire în urma ta. Dar n-am cum, deocamdată. E ca și când ai crește un copil pâna la vârsta de 11 ani și apoi îi dai drumul în lume, de unul singur, ori nu pot suporta acest gând. Dar, știi cum e, niciodată să nu spui niciodată.. Deocamdată, mi-ar plăcea să ofer consultanță pentru deschiderea unui restaurant, deși probabil că n-aș face-o în Ploiești, nu vreau să-i spun secretele mele unui tip care poate deschide un restaurant chiar peste drum. Sau să fac o franciză din brandul DaVinci..."

[deschid paranteza] Eu și Iulia nu bem aceleași vinuri și nu avem același anturaj. Pe vremea când ea creștea businessul ăsta, eu scriam la ziar, iar patronii de cârciumi se tem de jurnaliști. Adăugați zvonistica specifică orașelor de provincie, reputația mea care a oscilat între un șpăgar nenorocit și un nenorocit care, râzând, te face de comandă, inevitabilele apariții în presă ale restaurantelor DaVinci (știrile cu restaurantele cunoscute sunt mai citite, iar dacă vrei să prinzi un politician cu vreo pizdă de gât, fix în astea trebuie să te duci) și o să înțelegeți cum de nu ne-am împrietenit noi doi, deși ne știm de mult. În secret, că n-aveam de ce să-i zic așa ceva, am fost tot timpul impresionat că a reușit să mențină afacerea asta atâta amar de vreme. Sincer, nu știu câte alte restaurante din România au o vechime de 11 ani. [inchid paranteza]

După ce am povestit un pic cu ea, m-am dat mai hacana, să mănânc. Să văd cum pizda mă-sii reușește femeia asta să umple zilnic trei cârciumi cu oameni care revin, și revin, și revin... 

DaVinci-3 nu e locul meu preferat de luat masa ziua, eu mișun mai mult prin centrul orașului, dar am o droaie de amici și cunoștințe care vin frecvent aici. De la ei știu că e cel mai plin dintre restaurantele din zona aia a Ploieștiului, aproape indiferent de ora sau ziua la care te duci. Marți, la prânz, când am ajuns acolo, mai erau doar patru mese libere. M-am așezat la cea mică, din colț, și am comandat, exact ca la scumpetea aia de cârciumă din București, pizza, cola și cafea. Și să vezi chestie...

La DaVinci, pizza nu costă decât jumătate din prețul pe care l-am plătit la București. Sigur, asta știți deja, nu e singurul loc din Ro unde se întâmplă asta și mă îndoiesc că 90% din cititorii mei plătesc mai mult de 20-25 de lei pe o pizza. Din meniu am aflat că Iulia reușește să ducă prețul și mai jos de atât:

Pizza la zece lei e o ofertă care e valabilă doar marțea și joia. Mă îndoiesc că o vinde în pierdere la fel de tare cum mă îndoiesc că are vreo marjă de profit semnificativă la oferta asta. E ceva gen tanda pe manda mai mult ca sigur, și există probabil pentru că marțea și joia sunt zile cu încasări mai mici. Așa modestă cum e ca profit, oferta îi menține însă, cu succes, cota de piață (DaVinci vinde zilnic, la domiciliu, între două și trei sute de pizza, plus alte feluri de mâncare, cu tot cu oamenii care vin în restaurantele ei, Iulia are zeci de mii de clienți lunar). N-am comandat pizza DaVinci, ci Inverno, din două motive. Primul: Iulia spune că Inverno a fost prima pizza din ofertă, când a deschis primul restaurant, acum 11 ani. Al doilea motiv: pe cât de tare urăsc ciupercile în pat, în mâncare le vânez ca un psihopat. Și Inverno e doldora de ciuperci. Uitați-vă și la sosul de roșii, vă rog...

Pepsi n-aveau, așa că am luat Coca-cola. Cafeaua - un Bristot - s-a dovedit a fi, la fel ca la Bucu, rezonabilă. Când am terminat de mâncat, curios la maxim, am cerut nota. Omul care se ocupa de mine avea însă o întrebare: "Nu vreți și tortul casei? Acum l-am scos...". Ce credeți, am vrut?

N-am putut să termin felioiul ăla de tort, așa că mi-am luat cafeaua și-am ieșit la fumat. Relaxat, doar în pulover, că la DaVinci au lămpi cu infraroșii la locul de fumat. Pula mea, puteam să și mănânc acolo...

M-am întors să achit și, șmaf!, două șocuri. Primul șoc: nota de plată. 21 de lei pizza. 5 lei cola. 5 lei cafeaua. La cârciuma aia din București am plătit de trei ori mai mult pe fix aceleași chestii, fără să fi fost mai bune. Deci se poate....

Al doilea șoc: n-aveam bani la mine!!! 

Da, atât sunt de prost. După ce m-am ciondănit cu Răzvan, tipul care m-a servit, care nu voia să-mi ia banii văzând că am stat de vorbă cu șefa, și am insistat să primesc nota de plată, eram în situația Monicăi Columbeanu, atunci când și-a pus poșeta proaspăt cumpărată pe cap, crezând că-i pălărie... Și asta pentru că plecasem de-acasă ca o floricică imbecilă, fără geacă, iar banii erau în ea. Am tulit-o acasă, am luat banii și m-am întors. Când să plec, am remarcat scările și le-am făcut o poză. Știți de ce? Pentru că o scară spune povestea locului unde te afli. De aproape zece ani am "biroul" în rucsac, iar rucsacul e mereu acolo unde sunt eu. Altfel spus, n-am avut un sediu niciodată, am întâlnirile doar prin localuri și merg zilnic în două-trei (marți am mers în cinci), le știu pe toate ca pe buzunarul meu. Vă rog să mă credeți pe cuvânt că în cârciumile de căcat scările nu sunt uzate. 

Pentru că-mi plac scările de la DaVinci, uzate de zeci de mii de oameni, pe 1 Decembrie, de Ziua României, primii zece clienți care comandă ceva pentru acasă de la Iulia vor primi, o dată cu mâncarea, și cartea Tipul din filme nu există cu autograf. Am mai scris-o, o repet și acum: patriotismul nu este doar despre țară, ci și despre orașul tău, despre brandurile lui, despre oamenii care le-au făcut, despre joburile create aici, și, în final, despre banii pe care, dacă ni-i vom cheltui între noi, ăștia, din același oraș, vor genera bine pentru toți. În fiecare oraș din România există un business care crește local și generează prosperitate locală. Trebuie doar să-l găsești. 

Iulia e aici, iar DaVinci e aici. Have fun.

Contrar a ceea ce spune moaca mea, pe care atarna niste cearcane de bautor de vodca proasta, beau destul de multa apa si destul de putin alcool. Inca n-am ajuns sa umblu cu bidonul dupa mine, dar cand mi-e sete, fac ce face toata lumea: intru pe undeva si-mi cumpar o apa. 

Asa am intrat la voi, zilele astea. Am luat o apa de 0,5. Doar o apa. Asa am si remarcat pretul. Plus ca aveam in masina niste baxuri de apa, cumparate pentru acasa.

Dragii mei, voi sunteti sanatosi la cap? Pe bune, sunteti in regula, v-ati luat toate avizele de sanatate?

Cum sa coste, frate, la McDonald's (un banal fastfood, nu vreun restaurant cu feţe de masă şi scaune de lemn), un rahat de apa la un leu bucata in orice magazin - de patru ori mai mult doar pentru ca a stat in frigiderul vostru?

Cum va permiteti, frate, sa vindeti o apa mica cu pretul a trei doua bidoane de doi litri din orice cash&carry?

Am platit nenorocita aia de apa si mi-au trecut prin minte toate campaniile voastre de intrajutorare, in care va dati mari ca aruncati cu bani in copii amarati. Pai daca aveti toate preturile facute dupa modelul apei de 0,5 litri, nu aruncati decat maruntis, iar restul e ipocrizie...

Si mai e ceva. Ma consider un mare dobitoc ca am baut cateva zeci de ape la voi, fara sa ma uit macar o data la bonul fiscal. Puteam sa ma duc la aproape orice terasa din oras si sa cheltuiesc fix aceiasi bani, tratamentul venit alaturi de apa fiind net superior: scaun, masa, gheata, pahar, umbra, atentie....

Ai si tu o experienta memorabila cu McDonald's? Povesteste-mi-o aici: fb.com/bogdanstoica.ro

Pot sa inteleg portul pantalonilor scurti, la tipe, vara. Sunt comozi, si, daca fundul e misto, arata chiar bine. Uneori, vezi unele tipe care reusesc sa poarte elegant pantalonii scurti. 

Sunt foarte putine aceste tipe, insa, in strada. Cele mai multe asorteaza pantalonii scurti cu celulita, si tot ansamblul devine un dezastru. Pentru ca, spre deosebire de alte defecte fizice pentru care nu poti invinovi o femeie - sani mici, par rebel, inaltime - toate fiind parte a bagajului genetic - pentru celulita nu exista scuze. 

Celulita se face, nu se mosteneste. O faci daca mananci aiurea si daca nu faci miscare. Si nu pricep de ce este afisata cu atata nonsalanta, pentru ca celulita de pe o femeie reprezinta o nenorocire pentru un barbat normal.

Celulita e ca indicatorul "Atentie, cad pietre", de la Posada. E semnul care spune oricarui mascul "nu te lasa pacalit de faptul ca rontaie salata aia langa tine, cu delicatetea unui hamster; sigur baga in ea, pe ascuns, chestii cu maioneza de la KFC si McDonalds. Nici nu se da in vant dupa ingrijire corporala, nici nu se jeneaza sa arate ambele chestii, deci, mai mult ca sigur, in 10 ani va fi o vaca de 400 de kile care-si va epila mustata doar daca o duci la vreo nunta".

Sigur, iubitul tau n-o sa te intrebe niciodata: "honey, cum dracu' faci tu celulita de la salata de rucola?". N-o sa-ti spuna ca nu mai esti ca atunci cand te-a cunoscut. N-o sa recunoasca nici torturat ca ar da un an de erectii daca ar simti din nou suprafete plane cand te mangaie pe picioare. Nici ca te ia de brat sa te miste, la piscina, cand esti cu spatele la prietenii lui, nu ca sa nu se holbeze la fundul tau, ci ca sa nu-ti vada gasca celulita.

Da, stiu, exista mitul care spune ca celulita are aproape toata lumea. De fapt, n-are. Sunt destule femei care investesc niste lei in tratamente, niste timp in fitness si niste sinapse in alegerea meniului zilnic. Si oricum, chiar daca celulita ar fi atat de populara, ar trebui s-o bagam in pachetul standard? Dupa logica asta, ar trebui sa avem macar o manea in masina, nu? 

Si da, stiu, celulita au si barbatii. Corect. Teoria dezastrului de imagine se aplica si la ei; nimeni, nici macar eu, nu suporta hipopotamii care isi afiseaza osanza in alta parte decat intr-o sala de fitness, pe un teren de sport sau la piscina. Textul asta nu vizeaza barbatii pentru ca, oricum, noi avem defecte mai grave: bautura, curvasaraia, violenta... Nu stiu nici un tip parasit de o femeie pentru ca avea celulita. Invers, insa, da.

Asa ca, fetelor, mai usor cu pantalonii scurti, va rog. Nu sunt obligatorii, chiar daca sunt un must, vara asta. Treceti peste faptul ca ma doare retina - pentru ca este normal sa va doara-n fund de retina mea - dar ganditi-va ca va afectati viitorul. A devenit atat de popular fenomenul celulitei la vedere incat un paranoic ca mine ar putea sa se teama ca valul doi de streetfashion va include si niste par la subrat, si un snurulet alb iesind din sort. Ca italiencele, care chiar nu se epileaza. Sau ca nemtoaicele, care ies pe strada cu bigudiuri in par si un tricou murdar. Pentru cei ce invoca astfel de argumente europene, am doua cuvinte: mai da-o incolo de UE, da?

Am fost acum cativa ani in Grecia, pe o insula. Am vazut foci de femei (adica de peste suta de kilograme), fara celulita. Deci se poate....

Stiu, nu e treaba mea. Nu-s frumosul planetei. Nu trebuie sa va raportati la mine. Parerea mea nu conteaza. Dar ganditi-va putin: m-a oprit vreodata vreunul/vreuna din voi sa ma dau cu parerea pe ce subiect vrea pana mea?

...............

Te-ai enervat? Eu nu-s fanul comentariilor pe blog. Dar poti sa ma faci de doi lei aici: www.facebook.com/bogdanstoica.ro 

Am făcut niște fotografii, de Ziua României, pe care le-am grupat într-un fotoreportaj. Peste 40.000 de oameni l-au văzut, în 24 de ore. Printre ei s-au strecurat și câțiva adepți ai teoriei conspirației, dar și oameni de bună-credință, care mi-au spus, mai delicat sau mai brutal, după caz, că am ceva cu Mcdonalds și că am trucat poza ca să obțin un anumit efect editorial.

N-am trucat-o, mă! N-am trucat o fotografie în viața mea! Și tot citesc de ieri mesajele pe tema "ce-ai făcut cu poza aia, că nu e reală" si mă distrez de minune. Astăzi, însă, m-am și prins care e problema cu fotografia.

Principala acuzație a fost că n-aveam cum să fac o fotografie pe Bulevardul Republicii și să prind in cadru fațada Hotelului Central, care e orientată spre nord-est. De fapt, cei care ma suspecteaza ca aș fi trișat nu știu că hotelul are două firme luminoase: una pe fațadă, pe care o știu toți, și una pe care n-au observat-o, pe latura de nord, dinspre Winmarkt.

A doua acuzație este că nu aveam cum să fac o fotografie după colț, pentru că Galeriile, Winmarkt si hotelul sunt perfect aliniate cu Bulevardul Republicii și trebuia să nu pot vedea nici macar latura de nord a hotelului. Greșit din nou. Toata clădirile care succed hotelului, pe acea direcție de ... privit, sunt retrase 5-10 metri de la aliniamentul hotelului. În plus, Bulevardul Republicii și Bulevardul Independenței, care formează axa sud-nord a Ploieștiului, nu sunt rectilinii, așa cum pare. Bulevardele formează un unghi pe care nu-l sesizezi ușor de la sol, din cauza sensului giratoriu de la Catedrală. De sus, insă, se vede perfect.

A treia problema sesizata: cum de se vede asa clară firma hotelului, de la distanță mare, desi nu am făcut focus pe ea? E, uite că se vede... Dimineața, aerul e mai curat, mai transparent, iar iarna e mai limpede decât vara. Puteți verifica informația asta la orice fotograf cu experiență. De 1 decembrie am avut condițiile perfecte pentru o fotografie la mare distanță: soare și frig. Al doilea motiv este că am folosit un teleobiectiv, de 300, care are distanța focală mai mare și mi-a permis să am un fundal mai clar decât dacă m-aș fi dus cu 50-ul să trag cadrul de la doi metri. Cu tele-ul ăsta, pot să mă urc într-o zi geroasă și senină chiar pe Hotel Central și să fac fotografii la 70-80 de kilometri, crestelor înzăpezite ale munților.

Am fost suficient de clar? Da? Bine. Atunci mai uită-te o dată la fotografie, te rog. 

E reală sută la sută. N-am photoshop pe laptop, urăsc prelucrarea foto și NU TRUCHEZ POZE! :)))

In decembrie, sustin doua workshop-uri de fotografie cu telefonul, in Ploiesti si Bucuresti. Ai toate detaliile AICI.

De cand s-a apucat serios de citit, M primeste, de ziua ei sau de sarbatori, si bani, nu doar daruri. "Sa-ti cumperi carti, sau ce vrei tu"", se aude, de fiecare data, urarea. Si pentru ca stia ca azi e deschis AFI Ploiesti, M a vrut sa dam o fuga acolo, sa-si cumpere carti cu banii primiti de Craciun. Cum nu ma impotrivesc cititului, ba chiar dimpotriva, m-am urcat in masina si in 10 minute am ajuns ...

intr-o parcare plina. Nu glumesc, parcarea AFI era plina cu masini. Am stat un pic la usa, sa intre zecile de oameni care s-au gasit, la aceeasi ora cu mine, sa vina sa cumpere....

mancare, globulete, vin, cadouri, faina, zahar, carne. Nu glumesc nici acum, 8 din 10 oameni care au intrat in AFI azi se duceau in Cora. Ce Dumnezeu mai aveau de cumparat, nu stiu, dar ieseau cu caruturile pline. Am facut si un video, de plictiseala, dupa care m-am dus la Gloria Jeans, sa beau o cafea, cat statea M sa-si aleaga o carte, si-acolo am vazut...

cafeneaua aproape plina.  Cu pustani, in mare parte. Plictisiti probabil de mesele imbelsugate de acasa, unde insa nu pot fuma de fata cu parintii, au ales sa se mai vada o data, si sa-si spuna, cel mai probabil, ce-a primit fiecare. A venit si M cu cartile, si, inainte sa plecam, am decis sa urcam. Eram curios sa vad daca....

e cineva in zona de food. Si - surpriza din nou - era plin la McDonald's. Aici chiar m-am blocat. Cum sa mananci la mec de Craciun? De ce ai face asta? Cat de prost gatesc parintii, sau nevasta? 

Am revenit cu M acasa, care m-a anuntat care sunt optiunile ei: citeste, sau cauta un film la tv, sau se uita pe stumbleupon. Solo.  Bine, ma, solo placut....

Cumva, si eu am chef de solo. N-am chef sa conduc masina, n-am chef sa stau incaltat pe undeva, n-am chef sa mananc iar. Asa ca mi-am pus un pahar de vin si o sa deschid o carte, imediat ce termin textul asta in care incerc sa-mi explic cum s-a transformat Craciunul intr-o simpla duminica cu cadouri din timpul saptamanii. 

Pentru ca de transformat s-a transformat, asta e clar. Azi am vazut deschise nu doar un mall, ci si magazine, localuri, benzinarii, farmacii. In curand  o sa ramana deschise si cabinetele stomatologice, atelierele de reparatii telefoane si o sa se lucreze la cate o casa al carui proprietar vrea macar parchetul pus pana de Revelion. Pentru ca de Revelion - ati ghicit! - vrea sa-si invite partenerii de afaceri la o discutie de business. Ceva relaxat, la un spirtz, ca intr-o duminica oarecare....

Am pus titlul acesta pentru ca a asta fost prima ideea care mi-a trecut prin cap, dar si de lene sa mai caut altul. De fapt, eu stiu exact cine mi-a furat Craciunul. Mi l-am furat singur. 

Poza e făcută cu o zi înainte de Crăciun.