Nu stiu ce fumeaza Mazare, dar va daţi seama ca tocmai a rescris Mioriţa?
Pe bune! Cititi si comparati:
Radu Mazare: "Chestiunea asta cu descentralizarea portului produce fibrilaţii atât de mari, încât am informaţii că ar fi fost tocmiţi nişte oameni care să plece în Madagascar odată cu mine, vizând eliminarea mea fizică. Dacă se întâmplă ceva, apropiaţii mei ştiu exact despre cine este vorba şi cum ar urma să se întâmple. Dacă se va întâmpla asta, atunci lucrurile vor ieşi la iveală. Asasinii plătiţi vor pleca prin Capetown. Voi pleca totuşi în Madagascar în vacanţa planificată".
Miorita: "...Oiţă bârsană, De eşti năzdrăvană, şi de-a fi să mor în câmp de mohor, Să spui lui vrâncean Şi lui ungurean Ca să mă îngroape Aice, pe-aproape, În strunga de oi, Să fiu tot cu voi; În dosul stânii Să-mi aud cânii. Aste să le spui, Iar la cap să-mi pui Fluieraş de fag, Mult zice cu drag; Fluieraş de os, Mult zice duios; Fluieraş de soc, Mult zice cu foc! Vântul, când a bate, Prin ele-a răzbate Ş-oile s-or strânge, Pe mine m-or plânge Cu lacrimi de sânge! Iar tu de omor Să nu le spui lor. Să le spui curat Că m-am însurat Cu-o mândră crăiasă, A lumii mireasă; Că la nunta mea A căzut o stea; Soarele şi luna Mi-au ţinut cununa. Brazi şi paltinaşi I-am avut nuntaşi, Preoţi, munţii mari, Paseri, lăutari, Păserele mii...".
Deci e exact la fel! Mazare a fost prevenit si el, ca si ciobanul din Miorita, ca unii vor sa-l omoare, dar tot se duce acolo! Portul Constanta reprezinta oile pentru care este invidiat baciul omorat. Si e la fel de grijuliu ca ciobanul cu ce-o sa se spuna dupa moartea lui.
E minunat. Abia astept ca Mazare sa inventeze apa calda.