Nu am pe nimeni in familie, sau in anturaj, intr-un scaun rulant. Si marturisesc sincer ca unul dintre cele mai mari razboaie pe care le-am dus cu mine a fost chiar pe tema comportamentului pe care trebuie sa-l am cu astfel de persoane. Eram aproape un adult in 1989, iar educatia care ni s-a facut in domeniul asta poate fi catalogata azi drept nazista. De exemplu, mi-a luat ani de zile sa-mi scot din vocabular peiorativul "handicapat". Noroc c-am mai citit si dupa 89....

Azi am fost la ceea ce s-a numit un seminar de abilitati de viata independenta. De fapt, a fost un fel de "scoala de soferi pentru scaunul rulant". Si chiar daca n-am putut sa stau la toata demonstratia, m-am prins ca este ingrozitor de greu sa "conduci" asa ceva. Un scaun are vreo 20 de kilograme, minim, si-l misti cu forta bratelor. Trebuie sa inveti sa stai pe doua roti, riscand sa te rastorni pe spate. Sa urci o rampa cu corpul intr-o anumita pozitie, in functie de unghiul rampei. Sa ai curajul sa cobori o scara stiiind ca daca nu franezi exact cand ai atins treapta, te duci la vale si ai pus-o. 

Insist sa va uitati macar cateva secunde la imaginea de mai sus. Dati click pe ea si observati cat de concentrat este tipul, si cat efort depune tipa din spatele lui. Sunt doi norocosi: ce se vede este o demonstratie pentru altii, pentru ca el stie sa se descurce foarte bine si singur, iar ea stie cum sa ajute la manevrarea unui scaun rulant. Asta nu inseamna ca le este usor sa o faca sau ca, intr-o zi proasta, el nu poate zbura din scaunul ala si sa-si mai rupa spatele o data...

Nu-s neindemanatic. Am facut un pic de sport, am facut armata, m-am mai catarat pe niste pietre, stiu ce-s alea echilibru, cinetica, moment inertial. Dar tot mi s-a parut extrem de greu ce-am vazut. Personal, nu cred ca m-as descurca singur fara vreo 3-4 luni de exercitiu. 

Si m-au apucat nervii. Oamenii astia se straduiesc sa invete o adevarata acrobatie in scaunele rulante, nu doar sa le foloseasca. Motivul? Romania este o tara fara rampe de acces pentru aceste persoane si pentru ca suntem nesimtiti, si pentru ca suntem zgarciti, dar principalul motiv este asta: o lege idioata prevede ca atunci cand faci o rampa de acces la o cladire deja existenta trebuie sa scoti acte cat pentru o casa. In acelasi timp, sunt zeci de institutii si companii care inca primesc avize favorabile de constructie fara sa faca astfel de rampe, pe motive hilare, gen "e la strada si n-ai voie sa construiesti pe trotuar". Inca se cumpara pe bani publici autobuze fara podea joasa, sau carora le demontam facilitatile speciale de imbarcare, dupa ce cate un bou decide ca "oricum nu le foloseste nimeni". Politicienii romani, altfel cu limba in fundul tuturor minoritatilor sexuale sau etnice, sunt orbi si surzi cand vine vorba de oamenii in scaune rulante.

Pe de cealaltă parte, statul nu ratează nici un moment sa le dea in cap: ANAF-ul trimite somatii si la ei, Politia le intarzie petitiile si lor. Imaginati-vă cum rezolvă o persoană intr-un scaun rulant plata unui impozit, inmatricularea unei masini, deschiderea unui PFA sau o succesiune. Acesti oameni sunt intr-un razboi permanent, desi nu l-au vrut si nu-l sustin, cu cel mai puternic inamic posibil: propria lor ţară. Ce li se intampla seamana foarte mult cu razboiul dintre China si Tibet, unde armata chineza, sadica si inarmata pana in dinti, s-a "luptat" cu niste calugarasi pasnici, dotati doar cu greble si lopeti.

Imi pare extrem de rau ca persoanele in scaune rulante nu sunt la fel de active, mediatic, ca homosexualii, romii, sau iubitorii de animale, mai ales ca nici unul n-a ales sa stea tot restul vietii intr-un scaun rulant. Imi pare rau ca nu se organizeaza sa dea cu rosii in cate un politruc d-asta care doar mananca rahat la tv. Imi pare rau ca acesti oameni nu dau in judecata toate cele 2.000 de entitati publice din Romania care nu le asigura dreptul de a se misca dupa bunul plac. Imi pare rau ca nimeni nu s-a ocupat de organizarea acestei armate de oameni pasnici, discreti si cu bun simt, astfel incat sa devina, la randul lor, agresivi cu cei care-i agreseaza din nesimtire. Eu, cel mai antimiting om din lume, as fi primul care s-ar alatura unui miting al acestor oameni, in fata unei cladiri publice, aruncand cu rosii si strigandu-si drepturile. Chiar sunt curios la maxim daca o sa aiba cineva curaj sa trimita jandarmeria sa-i "imprastie"... 

Pana atunci, recomand fiecarei persoane aflate intr-un scaun rulante sa lupte de-acasa. Memorabil, in doar trei pasi.

1. Fa o lista cu toate cladirile publice unde nu poti intra cu scaunul rulant si cauta-le paginile de facebook.

3. Intra pe fiecare pagina in parte si lasa, la cele mai recente postari, comentarii in care explica ce te doare.

5. Cateva ore mai tarziu, raporteaza fiecare pagina, pentru incalcarea "standardelor comunitatii".

Dacă ți-a făcut bine să citeșți acest text pentru că transmite ce simți si tu, s-ar putea ca unele din cărțile mele să-ti placă, așa că dă o tură și pe https://bogdanstoica.ro/shop. 

Vineri, la concertul Phoenix, in coltul de sud-est al stadionului Ilie Oana era un cort al unei fundatii, cu multe obiectute facute manual. Stiti procedura - alegi un obiect si donezi o suma de bani. De acolo am scrumiera.

Ca noi toti, mereu iau diverse chestii de la fundatii. De cele mai multe ori, de rusine, pentru ca obiectele alea sunt fie urate, fie inutile. O floare de lotus rosie facuta din hartie impletita, lipita pe un fundal maro din carton, la care au muncit doua zile, patru copii cu probleme, ramane doar un obiect urat si inutil. Il iei, si nu stii cum sa-l dai, sau il arunci la prima curatenie. Asta pentru ca nu esti tot timpul in starea aia speciala, in care crezi ca poti sa ajuti. 

Asa ca mi se pare foaaaarte ok ca fundatiile care vor sa stranga bani pentru nevoile lor, sa ne manipuleze in voie. Sa ne bage pe gat, in loc de martisoare, lantisoare, bratari, tablouri, felicitari, carti postale, si alte tampenii care nu mai fac parte din viata noastra, chestii utile, legate de obiceiurile noastre de consum, de modul in care ne petrecem timpul liber, de obiectele pe care le folosim cel mai mult intr-o zi. Asa, nu vom mai avea nici o scuza sa nu ajutam. 

Scrumiera asta este geniala pentru ca:

1. In primul rand, e un obiect practic, intotdeauna ai nevoie de o scrumiera, pe cand de un tablou, doar cateodata. De un tablou urat, niciodata. 
2. In al doilea rand, ideea modelarii unui recipient de sticla, pentru a fi folosit in alt scop, este de top: sticla nu e biodegradabila, iar refolosirea ei presupune de multe ori logistica si costuri.
3. In al treilea rand, nu cred ca s-a muncit deloc la scrumiera. Probabil au bagat sticla in cuptor si au asteptat sa se topeasca. 
4. In al patrulea rand, nu mai are nici dracu' o scrumiera ca a mea. Si asta ma face sa o apreciez si mai mult. 
5. In al cincilea rand, arata de exceptie. Practic, e de firma: MOTIVATION.