ce să-i cumperi pisicii ca să-ti folosească ȚIE? cel mai bun nisip pentru pisici

Zilele trecute m-am întâlnit cu Gabriel, prietenul meu care face business cu zeolit și mi-am adus aminte de pariul pe care l-am pus, în noiembrie, când am umplut debaraua cu zece ( de fapt, nouă, că unul l-am dat) saci de Enviro Naturals Cat Liter. Nisipul lui de litieră pentru pisici, inventat de el și pe care eu îl consider cel mai bun produs românesc și străîn din toate timpurile. Mi-am adus aminte că eu am zis că cei nouă saci o să-mi ajungă până în aprilie-mai, iar Gabriel a zis că o să dureze mult mai mult. A avut dreptate el. Azi dimineață m-am uitat în debara: sub masa aia (de ce pula mea țin o masă în debara?) mai sunt patru saci (plus unul început). 

catsi2

Deci din 20 noiembrie (când am luat sacii și i-am adus acasă), până pe 20 aprilie, adică timp de 6 luni, eu am consumat 4 saci și jumătate de Enviro Cat Liter. Un sac de cinci kilograme mi-a ajuns, în medie, cinci săptămâni. Costul lunar cu [rezolvat problemă gravă rahat pisică mayday-mayday] a fost, deci, de vreo 40-45 de lei. Adică un leu cincizeci pe zi. Și nu mai e ca în noiembrie, când produsul lui Gabi era scump, iar eu (credeam că) o să cheltuiesc doi lei pe zi pentru confortul nasului meu, timp în care cei care puneau silicat în litieră cheltuiau doar jumătate din suma asta. Dacă vă uitați in magazine, o să observați că silicatul ăla s-a scumpit bine de tot. Sacul mic, care era 10-11 lei în noiembrie, costă acum 22-25 de lei, iar sacul mare e aproape la același preț cu zeolitul lui Gabi. Are logică scumpirea, mai toate produsele chimice s-au scumpit în ultimul an, e o conjunctură. Nu are însă logică să mai cumperi silicat, atâta timp cât în aceeași plajă de preț găsești un produs cu mult mai bun, care nu s-a scumpit, pentru ca e din rocă naturală, nu din chimicale. Și de parcă nu era de ajuns că are cel mai bun produs din piață, Gabriel a mai scos unul. Ieftin. Are aceleași proprietăți formidabile de absorbție a mirosurilor, dar nu și aceleași abilități de "magnetizare" a rahatilor. Altfel spus, produsul ieftin te scapa de mirosuri, dar nu face bulgări din ce face pisica în litieră și muncesti un pic mai mult sa o cureti. Produsul ieftin are prețul cu mult sub silicat, doar vreo 20 de lei sacul de 5 kilograme

catsi1

Dacă vrei să încerci Zeolit Madăfacăr ăsta, gândește-te, te rog, și la costul transportului. Altfel spus, ia mai mult de un sac, să merite. Sau, dacă ai vreun amic în București care ți-l poate aduce acasă cu proxima ocazie, comandă-l acolo, în București transportul e făcut de firma lui Gabi și e mult mai ieftin sau il poate ridica direct de la fabrica, fara sa mai achite nimic in plus. 

De ce-am pus titlul ăla? Pentru că eu am constatat, trăind cu Ghenă, autorul celor mai pestilentiali rahati din istoria pisicii, că dintr-o anumită perspectivă, traiul cu o pisică e similar cu traiul cu o nevastă: dacă o faci fericită nu-ți transformă viața într-un iad. Așa că, dacă tot incepe sezonul plecatului de-acasă câte 2-4 zile, asigură-te că atunci când o să revii nu o să găsești vecinii la ușă, intrebandu-te de unde ai procurat arme chimice, al căror mirosuri toxice trece prin ușă. Am pățit-o eu, acum doi ani, când încă nu-i cumpărăm lui Ghenă CatLiterul ăsta. Acum un an, însă, când am revenit de la Bistrița după cinci zile, la mine în casă mirosea foarte tare a ... nimic.

zeolit este o rocă vulcanică naturală cu o compoziție și o structură aparte ce funcționează ca un magnet chimic pentru metalele grele și diverse chimicale, pe care le încorporează în structura lui și nu le mai eliberează. Datorită acestor proprietăți, zeolitul e folosit în purificarea apei, în hrana animalelor și în agricultura bio. În fabrica amicului meu zeolitul este măcinat, încălzit și mixat cu dolomită, calciu și magneziu, pentru a ajunge material depoluant, supliment alimentar, produs de detoxifiere, catalizator industrial, etc. In varianta "nisip de litiera", produsul te scapa de mirosul specific caselor unde traiesc pisici, este sută la sută natural, paraziții nu se pot înmulți în el, nu provoacă alergii si nu este toxic, neexistând riscul de imbolnăvire al pisicii sau al oamenilor. 

Nu cauta produsul in marile magazine de tip zoo center, ca nu-l gasesti. De-aia iti las linkul de unde poti sa comanzi nisipul Enviro Naturals Cat Litter. 

cărți și bijuterii mișto-rău găsești pe https://bogdanstoica.ro/shop 

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica