Parcul de Distracţii Păuleşti
E auster şi neprimitor încă de când te apropii de el. Faci stânga în pădure, treci de Regina Nopţii şi faci cunoştinţă cu nişte gropi speciale, ascunse sub frunze şi crengi, de zici că sunt capcane de urs, pensionate. Amortizoarele se înjură şi dau vina unul pe altul pentru confortul pe care, chipurile, ţi-l asigură. Un gard verde, de plasă, printre copaci verzi - banal. Un panou la intrare, la fel de sec, te anunţă că acolo te distrezi. Maxim, îţi spui, nervos că mai pierzi o zi aiurea.
Şi aici e toată şmecheria... Aşteptările date de marketingul locaţiei sunt atât de mici, încât nu te poate dezamăgi nimic. Da, locaţia are doar trei feluri de suc (două sunt Fanta) şi un (unul!) fel de snackuri - sărăţele. Micii se fac după 4.30 după-amiaza, când oricum pleci, vinul fiert e slab alcoolizat, iar muzica abia se aude. WTF?!
Ei bine, avem de-a face cu un "wtf" bun. Parcul de distracţii Păuleşti e lipsit complet de cocalari, piţipoance, cretini care bifează agitaţi locaţie după locaţie sau oligofreni care vor doar să-şi conducă maşina. Pentru ei, pădurea Păuleşti oferă spaţii generoase, lipsite de măcar un poliţist comunitar, care ar putea da 100 de amenzi pe weekend pentru foc neautorizat, gunoi, etc. Dar asta e altă problemă...
Preţurile la parcul de distracţii sunt acceptabile. Cu 100 de puncte cumpărate poţi sta trei ore sus, pe punţile înguste de lemn dintre copaci, în doi, sau poţi uza toată dotarea de la nivelul solului timp de mai multe ore. 100 de puncte costă 70 de lei, dar se poate să le iei şi mai ieftin. Poţi pleca cu cartela de puncte, oamenii nu se supără; n-ai cum să le consumi la Orange, pe factură...
Toaletele sunt din plastic, ecologice, dar inspiră aceeaşi onestitate ca şi parcul. Am văzut toalete de pub mai jegoase ca astea. Recomandare: e mai bine să te caci acasă...
Bref: sunt două hectare cu trasee prin copaci pentru copii, trasee pentru adulţi, tiroliene, paintball, tir cu arcul, manej de ponei, manej de cai, atv-uri standad, atv-uri electrice pentru copii, un tobogan gonflabil, foişoare, tenis de masă, leagăne. Nu te duci să te faci muci, în haine de fiţe, ci în haine sport, să demonstrezi găştii că nu plângi ca un copil la patru metri înălţime. 3G-ul nu merge, aşa că nu poţi rupe facebook-ul sau messengerul. E locaţia perfectă când vrei să laşi deoparte fiţele sau când vrei să verifici cât adult curajos e în copilul tău şi cât copil pus pe joacă a mai rămas din tine.
E de mers...