In 2010, n-aveam blog. Asta e o notita, scrisa pe Facebook, in decembrie 2010. Platinum Casino s-a inchis, intre timp. Pacat.

Înainte de toate, câteva precizări: stau prost cu sporturile astea "de noroc"; mai ales de când cineva mi-a demonstrat câte necazuri îţi pot aduce păcănelele & co. Şi aici nu vorbim de morala pe care i-a ţinut-o tata şi care m-ar fi influenţat; ăsta mi-a vândut toate hainele, tricourile de colecţie, combina audio şi boxele plus vreo 300 de casete, ceea ce, acum 15 ani, însemna tot ce era mai important pentru un JHW (James Hetfield Wannabe) ca mine. :))

Înţelegeţi, aşadar. de ce îi privesc cu o uşoară compătimire pe prietenii care "joacă bine", "au prins şpilul", "sunt în bulan" sau "ştiu sistemul", indiferent dacă se referă la Texas Hold'em, Black Jack, ruletă sau sloturi. Din acelaşi motiv, deşi intru în Platinum Casino de 50 de ori pe an, n-am atins o fisă până zilele trecute.

Platinum Casino este, după părerea mea, cea mai frumoasă locaţie de fun din Ploieşti raportată la scopul ei. Totul e de maxim lux, termen pe care eu îl folosesc atunci când dotările scumpe nu arată ca dracu' împreună. Nu ştiu cine le-a fost designer, dar şi-a meritat banii cu prisosinţă, mai ales că s-a ocupat şi de balustrade, şi de toalete, nu doar de mese, scaune şi mochetă.

Servirea este ireproşabilă. Personalul arată ok şi se mişcă în stilul London House, adică pe muteşte. Ai strănutat? Descoperi că ai altă scrumieră, masa a fost ştearsă, băutura înlocuită. Iar băiatul ăla care serveşte mâncarea merită chinuit cu fiţele tale de gurmand sofisticat de ocazie doar ca să observi cât de admirabil se descurcă de fiecare dată. Everything is, of course, free of charge, motiv pentru o altă bilă albă: nu e ca la bulgari, unde sunt gratis doar produse de căcat.

Fauna care populează noaptea Platinum Casino Ploieşti este FASCINANTĂ. E normal să vezi un manager străin umăr la umăr cu un puştan imberb şi o petardă cu fusta mai mică decât poşeta alături de o babă cu perle la gât şi ruj mov. Pe scări, doi bodyguarzi ajută să coboare un bătrânel decrepit, de 247 de ani, care învie când vede ruleta iar la sloturi un ţigan încearcă să-şi vândă telefonul unui prieten, "până mâine". Alt ţigan îmi dilată pupilele cu o cămaşă albastra Tommy Hilfiger de excepţie, pe care şi-a întins-o penibil pe un burdihan de cirotic. Are şi pantaloni de stofă crem, şi pantofi maro cu cioc, deja sunt fan...

Cel mai frumos lucru la Platinum Casino Ploieşti este însă aerul tare de lângă mesele de joc. Acolo, glumele încetează, se joacă serios, dealerul e urât şi adorat de câte o pereche de ochi la fiecare carte pe care o dă. În gesturile jucătorilor se vede şi cum dispar ani de muncă grea, dar şi cum apar bijuterii grele şi concedii în destinaţii exotice. Nu se joacă pe viaţă şi pe moarte, ci pe status social: cel care câştigă e brusc mai înalt şi mai deştept decât gaşca care-l însoţeşte, pe când cel care pierde devine dependent de grup. Unii vin acolo să se scoată, alţii să se simtă bine. Cei mai trişti jucători sunt însă cei care au venit ca să se simtă bogaţi; arată al dracului de săraci atunci când termină jetoanele...

Eu n-am respectat regula jocului: eram după 13 Jack-uri, aşa că Black Jack mi s-a părut o alegere normală. Mi s-a părut la fel de normal să pierd jumătate din fise învăţând că nu joc contra celor de la masă, ci a dealerului, iar apoi să mă distrez de minune cerând un cinci de treflă, un popă, doi de 10, sau un blackjack, TOATE fiindu-mi servite cu promptitudine. Nu mi-a păsat că ăia de lângă mine înjurau şi pomeneau ceva de un aranjament ocult între mine şi dealer, pe care l-au şi schimbat de câteva ori; doza de Old No. 7 care mi-a ţinut loc de creier s-a dovedit a fi mai tare decât cele 4 (sau 5?) tipe care s-au succedat la masă încercând să-mi ia jetoanele...

Concluzie: e de mers, dar lăsaţi-o mai uşor cu băutura, da? ca să ţineţi minte şi dacă aţi pierdut sau aţi câştigat...