Cum faci o poză bună bradului de Crăciun
Am luat poza asta de pe net. E făcută ca o pulă:
- 1. Bradul e plat, pentru că omul a avut grijă să stea ca un militian în fața lui.
- 2. E încadrată central, de nu-ți dai seama cât de mare e camera, dacă e acasă sau în vreun hotel.
Nu așa se face. Bradul e și el om, și el are suflet, merită fotografiat mișto. Așa că:
- Nu aprinde lustra sau plafoniera. O veioză ar fi perfect. Să vină lumina lateral, să creeze umbre și să dea volum.
- Încadrează astfel încât să prinzi și poalele bradului, acolo unde sunt cadourile, dar și vârful. Estetic vorbind, partea principală a bradului este vârful.
- Te-ai prins, așadar, că trebuie să ții telefonul înclinat un pic spre tine, da? Iar dacă te lași în jos, bradul va părea un pic mai mare decât este.
- Nu-l încadra în centrul imaginii. Nu vinzi bradul, ni-l arăți. Și nu l-ai montat doar ca să ne arăți că ai brad, ci ca să vedem cum petreci tu Crăciunul, la tine acasă. Lasă, deci, niște loc să mai vedem ceva. Eventual chiar pe tine.
- Nu sta în picioare. E greu de crezut că ai o casă cu tavanul la patru metri și un brad de trei metri. Iar dacă ești și gras, o să arăți mai mare ca bradul.
- Stai jos, în pula mea. Jos, pe podea. Arată-ne că încă mai trăiește copilul din tine.
- Strânge picioarele sub tine, lateral. Rezeamă-te într-un cot, într-o mână, să stai relaxat.
- Nu pune sclipici pe tine, strălucește bradul destul. Lasă geloziile astea stupide, că nu suntem la o nuntă în Titu.
- Zâmbește. Cu capul un pic într-o parte și privirea la fotograful de ocazie. Nu vrei să-ți arate fața plată, sau nasul ca un bot de tren de mare viteză.
- Șterge camera înainte să faci pozele.
- Încadrează drept. Pe cine dracu' pasionează un brad strâmb?
- Activează hdr-ul pe telefon. Te va ajuta să arăți detaliile din zonele umbrite ale bradului și nu va face să strălucească orbitor instalația luminoasă.
- Fă mai mult de o poză. Fă 30. Fă zece, apoi schimbă-ți poziția, mai fă zece. apoi mută-te în partea cealaltă a bradului și mai fă zece.
- Alege o poză bună. Una, nu trei. Posteaz-o pe facebook. Șterge-le pe celelalte 29. De fapt, șterge toate gunoaiele digitale din telefon. Începe și tu anul viitor cu rezoluția "nu mai țin în telefon poze de căcat"
Gata? Bun. Îți mulțumesc că nu mă mai asasinezi cu mizerii vizuale. Iar daca vrei să înveți să faci poze bune oricand, oricui, si soției, și copilului, și câinelui, și lucrurilor pe care le vinzi, și lucrurilor pe care le faci, si in vacanțe, apasa AICI sau AICI.