Am constatat, la multe cunostinte de-ale mele, cateodata si la mine, ce forma abstracta are saracia. Ne simtim saraci cand nu ne permitem cutare croaziera, ca X. Sau modelul Y de masina. Dupa logica actuala, provin dintr-o familie saraca, desi nu m-am simtit sarac niciodata. Sigur, am avut perioade de pauperitate, dintre care cea mai acuta a fost cea din timpul stagiului militar, dar nu am fost constient niciodata ca sunt lipsit de bunuri fundamentale pentru cine eram eu, atunci. Erau doar intervale de timp nasoale, pe care le traversam cu optimism.
Ieri, insa, in cartierul Cina, cand am vazut ASTA, mi-au trecut fiori reci pe spate. Asta pentru ca, si daca ar fi sa-mi vand un picior, de la sold, n-as accepta niciodata ca fiica mea sa simta gustul saraciei.
Sigur, veti spune ca nu e nimic senzational. Ca sunt patetic. Ca ma cac pe mine, aiurea.
Se prea poate. Dar pana ieri, n-am vazut niciodata un copil mancand de pe jos, alaturi de tatal lui.