Gafa cruntă din pozele doamnei Iohannis

Nu e prima oară. Nu o să fie nici ultima oară. Se pare că președintele României primește sondaje din care reiese că este mai simpatic, electoral vorbind, atunci când apare în public alături de soția sa. Altfel nu se explică de ce și-a promovat intens consoarta în perioada alegerilor prezidențiale și în anul următor, apoi a ascuns-o pur și simplu, iar acum, de când a anunțat că vizează un nou mandat de președinte, să iasă iar la braț cu soția și când trebuie și când nu trebuie, și cum se cuvine și penibil. Și aici vorbim despre recentele fotografii din Italia, de la vizitele de la Vatican și de la Episcopia Ortodoxă din Italia.

Dacă eram o națiune mai cretină și mai revanșardă decât suntem, cele două imagini ar fi putut stârni un război religios, atât sunt de antagonice. Începem cu fotografia de la Vatican:

gafa2

Doamna Iohannis e îmbrăcată corect, cu o rochie care are mâneci si a cărei lungime coboară sub genunchi. Are și pantofi în picioare. Sigur, ar fi fost mai mișto ca rochia să nu aibă ciucuri și să nu se vadă pielea prin dantelă de pe brațe, pentru că genul asta de design sugerează cochetărie disimulată. Or, când te duci la niște preoți în casă, la nivelul asta de protocol, trebuie să transmiți doar respect. Faptul că tu, că femeie, te simți foarte pisi în ziua aia, nu interesează pe nimeni. Tot la minusuri ar mai fi că doamna Iohannis stă mai aproape de preotul din dreapta ei decât de soțul din stânga ei. Cred că-l și atinge pe părinte, cu umărul și cu șoldul. Și asta e de-a dreptul de porc. În religia catolică, preoții nu-s căsătoriți și au chiar au un jurământ de castitate.

Mă rog. Să zicem că n-a știut când se face poza și n-a apucat să se dea mai hacana. O punem la emoții și ignoranță și trecem peste, da? 

Trecem la fotografia facuta la Episcopia Ortodoxă a Italiei:

gafa1

Este că vă dor ochii? :)))

Doamna Carmen Iohannis pare o turistă rătăcită prin clădirea aia. Cum să te duci cu o rochie atat de scurtă, când ești nevasta președintelui României? Unde sunt mânecile, un must în orice ținută prezidențială și mai ales atunci când interacționezi cu oameni din zona religioasă? Ce-i cu sandalele alea demne de mersul la mall? Și cu cureaua aia, fluturând a ștrengăriță bătrână? Noroc că e mai aproape de sot decat de preot. In rochia aia, îl băga pe săracul om intr-un show cu preoteasa...

Acum uitați-vă din nou la cealaltă poză, de la Vatican. Mai uitați-va o dată și la asta. Amintiți-va că vorbim de soția unui președinte de țară, nu de o tăntică oarecare. Că, în astfel de situații de protocol, orice constituie un mesaj, nu doar vorbele. Uitați-va la ambele poze și spuneți-mi că nu aveți impresia că președinția României respectă Biserica Catolică mai mult decât Biserica Ortodoxă

E de bine. Înseamnă că sunteți sănătos la cap. Că nu veți participa la un război religios cretin între membri a două biserici care s-au înțeles mereu, foarte bine, în România. Alții, însă, ar putea să o facă, ignorand faptul ca, de fapt, femeia asta nu respecta nici una din fețele bisericești pe care le intalnește.

Ea doar nu vrea să se îmbrace adecvat.

Nu vrea și gata. 

Ce? Care-i problema?!

******************

citeste si:

 

******************
Cartile mele sunt in librariile Carturesti, Diverta, Humanitas, dar si pe net, aici: 

https://edituraunivers.ro/book-author/bogdan-stoica/

... daca locuiesti in afara Romaniei, cumpara-le de pe Amazon:
https://amzn.to/2CEYuA6
 
Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica