ok, noaptea stătea la povești. dar ziua? ce făcea Șeherezada ziua?
Știți povestea, da? A fost o dată un sultan atât de sătul de pizdă încât se culca o singură noapte cu fiecare tipă din harem după care, dimineața, o omora. Au încercat fetele orice: i-au supt-o ca la campionatul mondial, i-au promit că-i fac sarmale a doua zi, dar nimic nu funcționa. Șeherezada, o olteancă isteață, l-a luat cu vrăjeala, că de ce să ne futem, că mai bine hai să ne atingem sufletele, să ne cunoaștem, să vorbim.... apoi a început o poveste pe care a avut grijă să n-o termine când s-a făcut ziuă. Curios, sultanul a cruțat-o, ca să prindă continuarea. Inventatoarea serialului a terminat povestea a doua noapte, dar a început alta. Și tot așa, până au trecut o mie și una de nopți.
Nu mă mir deloc că a durat fix atât. Scrie peste tot că dragostea durează trei ani. Dar discutam aseară, cu o dementă la fel de mare ca mine, ce pula mea făcea Șeherezada ziua, nu noaptea?
Cred că dimineața își consulta horoscopul, mergea la câte un seminar de gândire pozitivă, îi mai trimitea un porumbel lu' mă-sa.... Apoi se ducea la bibliotecă. Citea presa vremii, căuta bârfele din Cancan, ca să mai încropească de-o poveste pentru boul de sultan. Seara mergea la sală, mergea la înmormântările fetelor din harem, mânca ceva ușor, să n-o apuce mersul la baie sau bășitul, aiurea, în mijlocul poveștii.
Cred, de asemenea, că nu se epila și nu se parfuma. Păi dacă arăta prea bine, o lua ăla la pulă și se termina șmecheria cu povestitul. ȘI! S-A! DUS! LA! AAA! CAS! TE! LU! UU! UUU! UL! FER! ME! CAT! ȘI! AAAA! AAAA! CO! LO! ERA! UN!.... Nu merge. Nu poți povesti cu talent când te fute unul...
Ce nu înțeleg eu este cum a rezistat Șeherezada fără sex, trei ani. De animalul ăla nu-mi fac griji, era sultan, cred că lua la pulă și domnitorii regatelor românești veniți în audiență (apropo, știați că Radu cel Frumos era gay?). Dar tipa? Cum a rezistat tipa?
Uite, asta e o chestie care mă sperie. Cum ar fi să dau de o tipă atât de determinată? Cât de mult poate rezista o tipă fără sex, doar din dorința de a nu face tu sex?
am scris o carte întreagă de tâmpenii de-astea, iar dacă o cumperi de aici, o primești cu dedicație.