Spre rușinea mea, nu știu cum se numește. E în nord, acolo unde șoseaua Nordului se întâlnește cu strada Găgeni. Lângă stația de microbuze cu trasee interurbane. Lângă depoul tramvaielor. Aproape de fostul Vinalcool. Pe aliniamentul spre Spitalul Județean. Pula mea, cred că am dat suficiente repere ca s-o găsiți...

De ce v-o recomand? Pentru că mie îmi dă o senzație reconfortantă, că unii dintre noi încă își mai urmează planul de a reuși in viață. Mai exact: pentru că patronii acestei spălătorii auto muncesc cot la cot cu angajații. 

Ce e așa important la asta? Mie mi se pare foarte important. Jumătate dintre patronii de afaceri, pe care îi cunosc, nu mai mișcă un deget în folosul afacerii lor. Iar, din cealaltă jumătate, o mare parte au făcut în așa fel încât să nu pună mâna niciodată, pe nimic. Nici presa n-a scăpat de boala asta snoabă și cretină: jumătate dintre cei care conduc redacțiile n-au habar nici de management editorial, nici de business-ul cu publicitatea. A fost însă, visul lor, să conducă ceva. Nu contează că redacția este condusă prost, este falimentară și fără o direcție. Scopul ei pe Pământ este să creeze un șef, cu tot cu cutumele sociale de rigoare.

Într-o țară în care munca a ajuns sinonim cu rușinea, să muncești în văzul tuturor, deși ești patron, a ajuns să pară un act de curaj, care-mi place la nebunie. Așa că mă puteți considera abonat la spălătoria auto din nord. Aia, de-acolo de unde șoseaua Nordului se întâlnește cu strada Găgeni. Lângă stația de microbuze cu trasee interurbane. Lângă depoul tramvaielor. Aproape de fostul Vinalcool. Pe aliniamentul spre Spitalul Județean. Pula mea, hai că o luăm de la capăt...