Mega (not!) ancheta lui Tolo începe să primească și răspunsuri. S-au facut 3.500 de teste si doar 5% din dezinfectanti sunt neconformi. Adică nu fac bacteriile să dispară, deci sunt diluați. Sincer, la ce a a scris Tolontan, mă așteptam să fie doar 5% dezinfectanți buni. Informația nu l-a descurajat pe Tolontan. E manevră, oamenii sistemului acoperă ceva necurat, urlă tolo.ro. Mă îndoiesc sincer. Mă îndoiesc că acest ministru, venit de doar trei luni, a avut timp să-și creeze complici în toate DSP-urile din țară astfel încât să-l poată acoperi pe băiatul de la HexiPharma.
E ilogic ce scrie Tolo. Și nu e singura chestie ilogică pe care a scris-o de când e jurnalistul sportiv cel mai preocupat din lume de business-urile din sănătate. Da, faptele există, dar modul în care le prezintă Tolo în ancheta lui e ciudat cu crăci.
De exemplu, în episodul 1, Tolo amintește că mai există patru producători de dezinfectanți cu aceleași probleme ca HexiPharma. În mod bizar, ancheta sa îi ocolește, în toate cele 5 episoade scrise până azi.
În episoadele 1 și 4, Tolo spune că produsele de curățenie din spitale ar trebui verificate chimic de DSP-uri la avizare. Eu cred că asta ar fi cea mai proastă soluție posibilă: și eu m-aș putea duce la avizare cu un bidon cu produs țiplă, și după ce obțin actele necesare, să-l diluez și să-l vând până căpiez. Soluția corectă e testarea periodică, la beneficiar, fie el spital, cabinet, clinică. De ce nu se face? Dracu' știe.
Azi, Tolo l-a conexat pe patronul HexiPharma de actualul ministru al Sănătății, deși Hexi vinde produsele astea de 9 ani de zile, iar acest băiat e venit la MS de câteva luni.
Nu zic că patronul de la HexiPharma e un înger. Dacă e să mă întrebi pe mine, pare un nenorocit disperat după profit. În mod sigur, și un evazionist cu pile. Dar nu pare tâmpit. Are deja o căruță de bani, deja își multiplica profitul de șapte ori, vânzându-și singur ingredientele necesare fabricării produselor (apropo, rețeta asta e folosită și de OMV). De-aia, nu cred că un tip care a reușit așa de bine să facă muci mecanismele de control ale statului român își băga singur coaiele în menghină mânărind rețetele în fals până la un nivel care putea genera anchete în spitale și, implicit, să-și fută singur vânzările. Îmi cer scuze, dar băiatul ăsta nu pare atât de prost.
Per total, ancheta lui Tolo arată ca o mașină care rulează drept, deși drumul are curbe. De-aia nu mi-a plăcut, din prima. Și-a mai fost ceva ce m-a deranjat profund. În primul episod, Tolo transformă o supoziție a unei surse într-o adevărată teoremă: pacienții de la #colectiv au murit pentru că dezinfectanții au fost diluați. Tolo nu revine cu probe asupra afirmației, ceea ce mă face să cred că a folosit asta ca ancoră emoțională, ca să vândă povestea mai bine. Și n-ar fi prima oară când face asta. Acum câteva luni, Tolo a încercat să pună tot scandalul #colectiv pe umerii lui Raed Arafat. Acum nu mai e Raed de vină pentru tragedie, ci dezinfectanții (deși nu m-ar mira deloc ca și scandalul dezinfectanților să fie pus în cârca lui Raed Arafat). Data viitoare când Tolo o să vrea trafic pe blog, o să vedem un nou vinovat pentru tragedia #colectiv. Și asta mi se pare mai de căcat decât dezinfectanții ăia de căcat de la HexiPharma.
cine m-a plătit să scriu acest articol