Dado era un sârb nebun. Un incapatanat, care-si impunea vointa si cand gresea. Si petrecea fiecare zi de parca era ultima zi din viata lui.

Dar n-aveai cum sa nu-l placi. N-aveai cum sa nu respecti faptul ca a condus Asesoft-ul spre trofeul suprem de 8 (opt) ori. N-aveai cum sa nu razi cand spunea o gluma cu vocea aia care umplea camera, sau sa te infiori cand povestea atrocitatile din care a scapat in razboi, sau sa nu-l admiri cand se ducea tinta intr-un grup de suporteri ostili care-l amenintau cu bataia si ii casapea cu pumnii aia cat mingea de baschet. Dado a fost sârb suta la suta, barbat suta la suta, dur si demn asa cum ar trebui sa fim toti.

La cum a trait in razboiul care a distrus Serbia, si la cat de tare s-a implicat in baschet in Romania, nu ma mir ca Dado s-a imbolnavit. Ma mir, insa, ca s-a gasit o boala care sa-i vina de hac acestui munte de om, plin de viata, innebunit dupa baschet si loial echipei asa cum numai un sarb poate fi loial unei cauze.

Si, cumva, nu ma mir ca Dado a murit de Zilele Ploiestiului. In fond, el a fost cel care a pus acest oras pe harta baschetului mare. Prin ce-a facut, Dado e mai ploiestean decat multi dintre noi.

Odihneste-te in pace, Dado. Fie ca raiul sau iadul sa fie asa cum vrei tu.

• Am mai pus cateva poze cu Dado pe fb.com/bogdanstoica.ro. Acum realizez cat de putine am...
• De sambata 30.05, pana marti 2 iunie, la pranz, cand Dado va fi inmormantat la Belgrad, poti trece pe la Sala Sporturilor, cu o lumanare. Nu veni cu seminte si cu manele pe telefon, da?