baie, cu 200 de euro? da, mă, se poate!

De joi mă uit altfel pe net. Caut insistent știri despre programul Prima Baie, lansat de Aurelia Cristea (tipa cu legea anti-fumat), și devin tot mai conștient că presa are cititori atât de proști pentru că este, la rândul ei, foarte proastă. Să explic, nu?

Am scris, pe blog, în 2011, textul ăsta: Idei gratis pentru politicieni - Programul Prima Baie. Am scris atunci despre experiența personală avută când am renovat casa părinților mei, și cum am descoperit atunci că poți face o baie funcțională cu bani foarte puțini. Suma la care m-am gândit eu, atunci, era de 300 de euro. Tot atunci m-am gândit că n-ar fi rău ca în România de dincolo de drumurile naționale să se subvenționeze amenajarea de băi în casele românilor săraci. Am mai revenit asupra textului, am mai discutat cu politicieni pe care-i cunosc, dar nimeni nu și-a bătut capul, la modul serios, cu ideea asta. Până la Aurelia Cristea. Tipa cu legea antif-fumat.

Am fost curios să văd cum arată tipa care a luat o idee de la un grup și a făcut din ea, într-un timp foarte scurt, o lege. Nu de alta, dar eu nu cunosc mulți politicieni care și-au legat numele de ceva concret. Și-am vrut să văd dacă mai poate să repete figura. Ne-am întâlnit, la cererea meaacum câteva luni. I-am spus povestea, care i-a trezit interesul. Din ce-am mai discutat, după întâlnire, am inteles că bugetul de stat s-ar simți mai bine cu o subvenție de doar 200 de euro, așa că inițiativa legislativă conține această sumă. Ce-a ieșit - știți cu toții, de joi, 21 aprilie, când Aurelia a făcut anunțul. De atunci, evaluez feedback-ul.

Dezamăgitor. Oamenii se reped să tragă concluzii fără să citească cu atenție.

Cel mai des apare, în feedback, ideea că nu poți să faci o baie cu 200 de euro.  Ba poți. Citește inițiativa, cu atenție. Programul este destinat românilor din mediul rural care au au deja apă curentă în curte și o cameră construită care poate fi convertită în baie. Nu-ți face statul o cameră lipită de casă cu 200 de euro. Și nu se vorbește nicăieri despre băi de designer, la cheie, cu 200 de euro. Programul vizează băi funcționale. Adică un sistem apă caldă/vas de baie și un sistem vas de făcut nevoile/apă rece. Dotări de bază, nu figuri.

Da, dar tot nu poți să faci o baie cu 200 de euro, pe mine m-a costat 6.000 de lei doar amenajarea, a spus un înțelept celor de la Digi. Și să vezi chestie: nici Digi, nici alte redacții, n-au verificat, în cel mai banal mod posibil, dacă omul bate câmpii sau nu. L-a citat și gata. Nici un jurnalist n-a verificat nimic, dar s-au lansat toți în teorii, în evaluări, în găsirea de argumente anti, fără să gândească. 

Băi băieți. Băi fetelor. Se poate, băi! Poți să-ți cumperi, cu 200 de euro, dotările esențiale pentru o baie funcțională. Am intrat, la nimereala, pe praktiker.ro și uite ce-am gasit:

  • Sifon lavoar - 10 lei LINK
  • Racord lavoar - 12 lei LINK
  • Sifon cadă duș - 15 lei LINK
  • Pară duș - 26 lei LINK
  • Set duș - 34 lei LINK
  • Baterie lavoar 34 lei LINK
  • Piedestal lavoar - 50 lei LINK
  • Rezervor vas wc - 50 lei LINK
  • Vas wc - 62 lei LINK
  • Lavoar - 62 lei LINK
  • Baterie duș 67 lei LINK
  • Cadă duș - 80 lei LINK
  • Boiler 100 litri 319 lei LINK
  • Total - 901 lei

Aaaaa, cu de-alea ieftine?! Da, mă, cu de-alea. Ce, vrei robineți de aur pe banii statului?

Aaaa, fără gresie, faianță, oglindă? Da, mă, apa curge în cadă și dacă n-ai faianță și oglindă pe perete.

Aaaa, vezi că n-ai pus racordurile flexibile, țevile de pvc... Da, frate, nu le-am pus. Alea și le cumpără omul, din banii lui.

Pentru că trebuie să ducă și el, beneficiarul programului, mâna la buzunar. Primește esențialul, nu tot. Țevi, fitinguri - astea cad in sarcina lui. Vrea gresie, faianță, altă ușă, cabină de duș? E treaba lui, e pe banii lui. Programul Prima Baie e menit să-l motiveze să facă o baie funcțională, nu să-i facă un cadou scump. Exact ca Programul Prima Casă, unde nu primești o casă moca, ci condiții financiare mai bune de achiziție. Exact ca Programul Prima Mașină, unde primești un ajutor financiar de 10-15% din valoarea unei mașini noi, nu mașina fulloption moca. De ce trebuia să fie altfel Programul Prima Baie? 

Pot doar să bănuiesc cum a apărut feedbackul ăsta negativ.

  1. Primii hateri au fost proștii, cei care adoră să scrie pe net deși habar n-au despre ce scriu.
  2. Pe locul doi ar fi postacii de partid anti-Cristea (Aurelia e pesedistă - dracu' știe de ce). Practic, ei dau la cap inițiativei lansate de o pesedistă, nu ideii în sine.
  3. Aș pune pe locul trei constructorii, care-și fac devizele în procente, în funcție de costul cu piesele, iar dacă costul e mic, manopera lor face doi bani. Tot ei sunt relativ nemulțumiți că oamenii s-ar putea apuca singuri de meșterit, prin baie. 
  4. Pe locul patru aș pune politicienii locali. Păi mai poți să decontezi două grupuri sanitare turcești, la școala din comună, cu 5.000 de euro, când toți părinții copiilor din școala aia și-au făcut băi funcționale cu 200?  Nu prea mai poți...
  5. Pe cinci - presa. Sincer, mă așteptam la mai mult. Mă așteptam ca măcar un ziarist să-i ceară femeii un deviz estimativ, sau să verifice în vreun magazin de bricolaj dacă Aurelia Cristea bate câmpii. N-au făcut-o. De proști, sau ca să nu ajute o pesedistă? Habar n-am. 

Sper, însă, ca femeia asta să se bată pentru Programul Prima Baie cum s-a bătut pentru legea anti-fumat, unde - atenție mare! - nimeni n-a atacat-o pentru că e pesedistă. O să o ajut și eu, pe ici, pe colo, pentru că eu chiar cred în ideea asta. Țara asta nu va deveni un stat modern decât atunci când în fiecare casă vor fi becuri, prize, duș, wc și căldură iarna, iar locatarii casei vor știi să citească și să scrie. Nu pavajul scump din marile orașe ne face civilizați, ci modul în care miros copiii dintr-o școală izolată de țară...

DISCLAIMER

- De joi încoace, mi-au scris vreo zece persoane care mă anunțau că deputatul Aurelia Cristea mi-a furat ideea cu Programul Prima Baie. Nici pomeneală de furt. Repet, eu am căutat-o și i-am oferit ideea din simplul motiv că femeia mi-a arătat că știe să transforme un proiect politic în ceva concret. Mulțumesc, oricum, pentru vigilență.. :)

- Dacă mă crezi pesedist după ce ai citit textul ăsta, te anunț că nu sunt suficient de prost încât să fiu membru de partid nici la PSD, nici la PNL, nici la M10, nici la PMP.

- Nu am business-uri cu articole sanitare, căzi de duș, ciment, fitinguri, gresie sau faianță. Eu mă ocup, când am chef, cu amenajarea altor camere....

Citeşte mai departe ...

"Cine pula mea a deszăpezit parcul?"

Mă oprisem să-mi aprind o țigară și rămăsesem așa, prostit, de peisaj... "Deci asta e zăpada mult-așteptată", a zis piticul din spatele meu, făcându-mă să mă întorc. Aveam maxim 7 ani, înfofolit la maxim, era cu mami (nice mami, by the way) și privea peisajul destul de interesat. Zic "destul" pentru că n-a rupt-o la fugă spre troiene, nu și-a scos mâinile din buzunare. Privea și atât. 

Nu e treaba mea cum vă creșteți copiii. Nici dacă ați scos zăpada de pe lista distracțiilor copilăriei și ați pus-o pe lista amenințărilor la securitatea familiei. Nici dacă ați decis că un copil trebuie scos în zăpadă prima oară după împlinirea vârstei de 7 ani, cât părea să aibă micul înțelept. Poate vreți să emigrați într-o țară cu climă caldă, poate iarna e împotriva religiei voastre... Mă rog, mă întorc la senzația anterioară. Cea de stupoare.

"Cine pula mea a deszăpezit parcul?"

Pentru cine nu știe, rolul parcului, într-o localitate urbană, este de a recrea legătura cu natura. Când ești sătul de betoane și de asfalt, te duci frumos în parc și te relaxezi. De-aia, parcul n-ar trebui să fie tratat ca orice altă infrastructură urbană. Trebuie curățat de gunoaiele mari, pentru că un pet de plastic se vede mult mai nasol pe iarbă decât pe beton. Dar eu n-aș mătura aleile de frunze și n-aș tunde iarba, de exemplu. Iar iarna, n-aș deszăpezi un parc nici dacă oamenii ar face miting în fața primăriei.

Deszăpezirea e un serviciu pur tehnic, nu ține de estetica unui oraș. Nu e nimic frumos în a strânge zăpada care înnobilează trotuarele, alei, străzi. Săraca e chiar utilă, pentru o zi nu mai vedem căcații de câine, flegmele, cojile de semințe. O facem însă ca să circulăm fără să producem accidente și fără să ne rupem picioarele. O facem pentru bătrâni, pentru femei, pentru copii și pentru cei bolnavi. 

Ori, aleile din parc nu sunt trotuare. Nimeni nu poate invoca că "am avut nevoie să mă duc în parc și n-am avut cum să intru în el". În parc te duci dacă vrei, nu pentru că trebuie. Și ar fi foarte cool ca măcar în parc să ai pe ce să tragi un copil cu sania, să faci îngerași în zăpadă, să faci un ghețuș sau un om de zăpadă.

Sigur, asta dacă nu cumva te-ai alienat atât de tare încât să critici ca un cretin că "nu s-a intervenit cu utilaje în parcuri", sau dacă nu cumva crești un copil de plastic, care o să se ude prima oară la picioare încălțat abia la 17 ani, când o intra în mare, la Vama Veche, beat mort. 

Nu mai deszăpeziți parcurile, vă rog, dragi primari. N-aveți ce deszăpezi? Mergeți și curățați o stradă mărginașă, unde oamenii cred că propoziția "trece cu lama" spune că un vecin și-a cumpărat un animal exotic. Lăsați parcurile așa, pline de iarnă, să vadă și copiii care n-au mai avut voie afară din noiembrie cum arată zăpada aia mult-așteptată.

Și la tine în oraș au curățat ăștia parcurile?

UPDATE - La o oră după publicarea acestui text, m-a sunat primarul. "Deszăpezirea parcurilor ține de SGU și se face pentru că sunt și oameni care vor să se plimbe pe acolo ca vara și abia așteaptă să ne înjure că nu facem ce vor. Mai sunt alei prin parcuri care constituie scurtături între străzi, și oamenii le folosesc frecvent. Dar dacă e să mă întrebi pe mine, ar trebui curățate aleile doar pe jumătate, să poți și să mergi, și să tragi o sanie după tine"

Citeşte mai departe ...

Ți-ai cumpărat petarde pentru Revelion? De ce, ești cretin?

Dacă ești adult, familist sau tată de copii și ai inclus în pregătirile pentru Revelion și niște petarde - ești un cretin. Nu scrie nicăieri în lege chestia asta, e doar părerea mea. Sunt atât de periculoase chestiile astea și am văzut, în cealaltă viață a mea (aia de jurnalist) atât de multe situații în care niște oameni au rămas fără degete, sau cu cicatrici pe viață, încât nu știu, sincer, ce-a fost în capul tău când le-ai cumpărat. Textul care urmează este pentru cei care au puterea să se răzgândească și să arunce la gunoi petardele cumpărate după ce le uda bine, până să plece la petrecerea de Revelion.

Și știi de ce? Pentru că petardele nu sunt fun. Nu se uită nimeni cum bubuie o petardă murmurând "vai, ce frumos....". Doar se sperie. Se gândește că le-ar putea sări în ochi vreo flamă, și să-i orbească. În afara dobitocului care aruncă frenetic cu petarde în jurul lui (ăsta fiind tu), nimeni nu e bucuros din acest motiv. Și nimeni nu pricepe bucuria ta. E ca atunci când îți rogi soția să te tragă de un deget și te beși. Pe bune, asta e marea bucurie a vieții tale, să faci zgomote puternice? Păi de ce nu sari de pe bloc, cu un balon legat de cap, pe o pubelă goală? Să vezi atunci zgomot mișto.... 

Acum, pe bune. Nici măcar tu n-ai motive să fii atât de bucuros. N-ai cum, pe bune, dacă ți-ai bate capul și te-ai pune la curent cu noutățile în domeniul ăsta, al pirotehniei.

Și spun asta pentru că s-a schimbat legea "petardelor". Statul le-a împărțit în patru categorii, după modul de utilizare. Acum, legea îți mai permite să cumperi și să folosești, pe persoană fizică, doar cele mai inofensive petarde din clasa F. Sunt patru feluri de efuri: F1 sunt alea mici care fac doar zgomot, F2 sunt cele care pot fi folosite în spații restrânse, F3 - pentru spaţii deschise mari și F4 - clasificate ca fiind "de mare risc". Mai există clasele P și T, dar n-ai tu treabă cu ele, astea pot fi folosite doar pe scene, și doar dacă sunt manevrate de un pirotehnist cu acte.

Ei bine, din toate cele patru efuri, tu ca un pulifrici oarecare, fără pregătire în domeniu, n-ai voie să folosești decât petarde din clasa F1. Și astea în următoarele condiții:

  • - niciodată între orele 24,00 şi 6,00. Cu alte cuvinte, de Revelion, la 12 noaptea și un minut, ești bun de amendă.
  • - niciodată la mai puțin de 50 m de blocuri cu 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m de blocurile cu peste 4 niveluri. Adică nu în parcarea blocului.
  • - niciodată mai aproape de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, sau de instalaţii de gaze. Eu nu știu, în orașe, spații publice fără fire electrice pe o rază de 500 de metri, așa că te invit pe centura orașului.
  • - niciodată pe drumuri, niciodată pe aleile pietonale, niciodată în spaţii deschise cu aglomerări de persoane. Adică le iei cu tine degeaba în centru.

Înțelegi acum că ai dat banii degeaba pe petarde? Și că dacă vrei să te dai mare carici cu ele, în parcare sau în centru, riști să ți-o furi? Stii cât de grav? Foarte.

Legea zice așa: constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept. Ai prins ideea? Ai folosit efunurile ca un bou, sau ești atât de prost încât ai cumpărat petarde din alte clase de risc decat cele la care ai dreptul? Ai pus-o! Știu, o să spui că n-o să faci pușcărie pentru că ai dat banii ca un bou pe petarde. Dar dosar penal tot ți se face. Și-o să te cheme la poliție, după Revelion, să dai declarații. Să spui de unde le-ai cumpărat. De la cine. Apoi o să-l cheme pe ăla, să vă confruntați. El o să aducă martori niște cefe late, care o să se jure pe mă-sa că era cu ei când zici tu că făceați bizniz cu petarde. Si-o sa se uite urât la tine, și-o să-ți spună că află ei unde stai. Apoi dosarul o să ajungă la parchet, și procurorul o să te citeze ca martor. Știi ce mișto e să se uite la tine, de pe banca acuzaților, vreo zece dubioși acuzați de trafic de articole pirotehnice? Plus tovarășii lor din sală? Un an-doi, o să te distrezi de minune, cu tot cu amenințările dubioșilor, cu timpul pierdut și cu banii cheltuiți pe avocat. 

Cum ziceam, n-o să faci pușcărie. Dar amenda tot o s-o plătești. Asta se aplică pe loc. Doar 5.000 de lei. Superdistracție, nu? Cu tot cu proces, dosar, avocat, alte belele, fără două mii de euro nu scapi.

Derulează înapoi, acum. Ești în piață, la începutul lui decembrie, când dubiosul ăla ți-a oferit cu doar 50 de lei niște rachete de-alea tari și niște bombe de-alea grele. Chestii cu care te-ai distrat în ultimii zece ani. Niciodată nu te-ai uitat în jur, să vezi dacă se mai distrează cineva când tu le faci să explodeze. Nu te-ai gândit nici că legea s-ar putea schimba. Și nici că petardele reprezintă o distracție atât de scumpă, după schimbarea legii. Le mai cumperi?

Și încă ceva. Uită de sentimentul ăsta fals de siguranță. De momentul ăsta, când ești bine, atent la cum manevrezi petardele, cu copiii în siguranță, undeva în spatele tău. Cât de curând, copiii vor dori să le detoneze chiar ei, în absența ta, fără să aibă habar despre concepte precum capsă, detonare, viteză de ardere.... Dracu' știe de unde o să-și procure petardele, și cât vor fi de sigure, dar cert este că o să și le cumpere cu ușurință atâta timp cât tu i-ai finanțat ani la rând pe vânzătorii lor, nu văd de ce s-ar lăsa de asta cât timp există cerere. Iar mai târziu, copiii tăi vor dori să meargă la concerte de Revelion, de unde pot veni cu degete lipsă, sau cu semne oribile pe corp, pentru că cineva a aruncat cu petarde în jurul lor. Cineva nu mult mai prost decât tine.

P.S. 1 Regret foarte tare că Poliția Română n-a făcut un kit de informare cu riscurile legale, pe înțelesul tuturor și un clip video cu toate degetele smulse și fețele mutilate de petarde în ultimii douăzeci de ani. Ai fi înțeles mai bine despre ce este vorba. Regret si că nu se interzice complet utilizarea petardelor de către persoanele fizice. Speram că ideea teropapagalului ăla din Harghita, care a vrut să arunce în aer niște oameni folosind multe petarde, să conducă spre așa ceva, dar n-a fost să fie...

P.S. 2 Știi tu ceva cu zgomotele de Sărbători, dar nu știi bine. Tradiția românească spunea să pocnești din bici, atunci când mergi să-ti colinzi vecinii recitând Plugușorul, asigurându-i astfel că îi protejezi de spiritele rele. Detonand petarde arăți doar că ești prost cât să nu poți învăța Plugușorul și insuficient de bărbat cât să pocnești din bici. E ca și cum în loc să-ți fuți nevasta i-ai cumpăra, de ziua ei, baterii pentru vibrator.

Dacă ești genul #podcast abonează-te la canalul meu de youtube

banner y

dacă ești pasionat de nou și vechi, deopotrivă, deschide unul din următoarele linkuri:

bijuterii   branduri   cărți   ponturi   upcycling   vintage

Citeşte mai departe ...

De ce nu vreau picior de corupt în pușcării

Cand fiica regelui Mihai s-a apucat de lupte de cocosi si a fost prinsa de autoritatile SUA, a fost pusa sa plateasca, in 30 de zile, o amenda de 250.000 de dolari pentru violarea legii privind protectia animalelor. Inca 250.000 i-au sarit din cont pentru ca a servit bauturi alcoolice fara licenta, la luptele alea din hambar. Apoi i-au confiscat ferma, pentru ca a fost gazda unei infractiuni. Cand a inceput procesul, printesa era deja falita, umila, fara puterea de a se apara cu un avocat scump.

Asta-i justitie, nene. SUA nu te ameninta neaparat cu puscaria, cand faci ceva gresit. Se asigura intai ca iti poate lua tot, sa te inveti minte. Cand ajungi in fata unui judecator, ai platit, deja, pentru ce-ai facut, cat sa-ti iasa pe nas.

Ma cearta unii ca nu vreau puscarie pentru autorii de fraude, spalare de bani si acte de coruptie. Ca n-o vreau pe Carmen Iohannis in puscarie, pentru faza cu casa dobandita ilegal. Sigur ca nu vreau, nene! Cui foloseste ca intra la puscarie niste sute de primari, parlamentari, functionari publici, sau o profa de engleza? De ce i-ai tine acolo, tot pe banii mei? Pai asta-i pedeapsa, ala ma fura si eu ii achit cazarea si mancarea?!

Nu vad de ce n-am face ca americanii. De ce nu i se ia toata averea lui Carmen Iohannis, dupa faza cu casa de pe urma careia a dobandit ilegal 300.000 de dolari, din chirii? De ce mai are doamna pantofi scumpi prin sifonier? Care-i smecheria, pentru mine, cetatean al statului furat, că doamna președinte ar putea sa ajunga colegă de cameră cu niște degetoaice de la Targsor? Ce castig eu, concret? Nimic, va spun eu. Si daca cineva o sa se chinuiasca sa o bage la puscarie, o sa iasa de-acolo si o sa-si ia niste vuitoane, din banii pe care statul roman nu s-a priceput sau n-a vrut sa puna mâna.

Bagati-i la puscarie pe cei ce bat, schingiuesc, violeaza, omoara. Pe cei care vand mancare otravitoare si emit noxe toxice. Pe cei care circula cu 150 la ora intr-o localitate. Pe aia care distrug instalatiile electrice la calea ferata, sau pun materiale proaste intr-o gradinita. Pe aia care vand feșe contaminate in spitale, sau apa in loc de medicamente anti-cancer. Astia o merita. 

Baietii care fac bani plimband hartii, fara sa puna in pericol viata sau sanatatea altora, nu-s de puscarie. Cel putin la prima infractiune, eu le-as lua tot si le-as da drumul pe strada, in curu' gol. "Hai, coane, nu te vaita, ca esti baiat destept, inventezi tu ceva! Dar ai grija, daca o mai comiti o data ai pus-o! Da meditatii, scrie o carte, tine conferinte, da cu sapa, spala vase sau predă, dar să nu te mai prind că faci măgării că dracu' te ia....". 

Comenteaza aici

Citeşte mai departe ...

idei gratis: cum sa faci pe bune promovare pe bloguri

El: "Dvs. aveti un blog si daca doriti sa vindeti un serviciu trebuie sa ne dati un pret pentru un advertorial in care sa prezentati 2-3 categorii sau subcategorii ale magazinului nostru online de cadouri si cadouri personalizate".

Eu: "Frate, eu nu doresc nimic, nu eu ti-am scris. :)) Uite pret pentru un advertorial: o mie de euro. E bine?"

El: "Daca nu doriti o colaborare nu este nici o problema"

Si uite asa am mai scapat de un baiat antrenat sa plateasca 20 de euro pe un text care sa-i aduca vanzari de - naiba stie cat. Sunt tot mai multi d-astia, in ultimul timp. Pentru ca bloggingul s-a dus de suflet, dupa jurnalism, intr-o zona absolut cretina, iar PR-ul platit pe astfel de platforme s-a transformat intr-o chestie care nu mai ajuta pe nimeni, nici macar pe client. 

N-am nici 0 problema cu publicatul unor texte comerciale pe blog, dar nu asa. Nu as publica niciodata un text trimis de cineva pe email, pentru ca ideea de blog contine o cantitate mare de "personal" si de "al meu". N-as promova niciodata un produs care nu-mi place sau pe care nu-l folosesc. Si n-as accepta un deal pe doi lei, pentru ca n-am o audienta de doi lei.

Am vrut sa fac, in 2014, o regie de publicitate pentru bloggeri. Ceva in care promotorii mesajelor publicitare venite de la clienti sa fie platiti dupa audienta inregistrata, ca in televiziune, nu "la kil". Cu o retea de scriitori suficient de mare incat sa nu se cunoasca absenta unuia ca mine dintr-o schema de promovare a Vodafone, de exemplu. Ceva care sa ofere doar brief-ul, lasand libertate de expresie bloggerilor, care scriu fiecare pentru un public pe care deja il cunosc. Cu plata la o luna dupa publicare, sa fie timp sa se masoare audienta si vanzarile, nu dinainte. Un mecanism cam cum au agentiile de afiliere, dar selectionand blogurile si dupa alte criterii decat audienta. Pentru ca eu nu mi-as promova brandul nici mort pe blogul unui analfabet.... 

Si sunt sigur ca ar avea impact. Eu personal caut review-uri pe net, cand vreau sa-mi cumpar un accesoriu foto, si daca as gasi argumente pe zece bloguri ca acel obiect e bun, l-as cumpara pe loc. As aprecia si ca primesc mai multe detalii decat primesc din campania de publicitate oficiala a acelui produs.

Sigur, si acum se scrie pe multe bloguri, simultan, cand se lanseaza ceva. Dar procedura de achizitie a acelor spatii pe bloguri e invechita si penibila. Se cauta bloguri cu trafic mare si se spune "Asta e bugetul, daca vrei bine, daca nu ma duc la altul", fara ca cineva sa studieze demograficele, compatibilitatea, scriitura, pozitiile publice ale bloggerului pe subiecte sensibile...

Blogul asta, de exemplu, sta de vreun an pe locurile 1-5 in categoria Bloguri Personale de pe Trafic.ro si pe locurile 1-20 in categoria-mama Bloguri, fara sa fi fost sustinut vreodata de campanii de marketing. Publicul s-a format singur, n-a fost chemat si momit. Scriu asa cum vorbesc si nu dau doi bani pe delicateturi, pentru ca nu vreau sa castig vreun concurs de popularitate, ci sa ma eliberez de ce ma preocupa. Cum sa vii, frate, la mine, sa-ti promovez un site de pungi de cadou si funde festive? Uita-te un pic la moaca mea, uita-te pe texte.... Ti se pare ca-s genul care zambeste cand vede o cutiuta roz? Sau, mai pe sleau: clientul tau e cumva tampit, daca te lasa sa-i cheltuiesti banii publicandu-i advertorialele pe bloguri care n-au nici  legatura cu ce vinde el?

loc de comentat: facebook.com/bogdanstoica.ro

Citeşte mai departe ...

cum a murit Zappa, ultimul club al Ploieștiului

Aveam 30 de minute intre doua intalniri asa ca am iesit si m-am asezat la o masă pe terasă. Mi-am luat un Mirinda, că nu mai băusem de ani de zile. Nu trec cinci minute și aud, din stânga "Ai scris de mine, că trag pe nas de pe platane...". Mă uit: un wannabe de MC/DJ mă privea confuz de la masa vecină. Știam personajul. Da, un drogat notoriu. Nu l-am băgat în seamă. Nu mai știu ce-am scris, de cine, am făcut-o de prea multe ori. Omul a mai repetat de vreo două ori chestia cu "ai scris de mine" și pe urmă a început o conversație cu o fătucă. Când mi-a expirat timpul, am chemat ospătarul să achit sucul și să vezi chestie: "domnul de la masa vecină v-a achitat consumația". Am rămas paf. I-am dat zece lei ospătarului și i-am spus să-i transmită "domnului" să-mi sugă pula. Și-am plecat.

Cinci minute mai târziu, mă sună drogatul. De unde avea numărul, dracu' știe. Că sunt bulangiu și fricos, și-am înjurat și-am fugit de frică. Normal, ca orice dobitoc de bărbat, am întors mașina și-am revenit la terasă, să-i dau drogatului cu masa-n dinți. Evident, curajosul nu mai era acolo, furia mea s-a transformat în frustrare și i-am mai transmis prin ospătar niște înjurături. Apoi mi-am reluat goana spre întâlnirea doi, și de pe drum, am sunat-o pe angajatoarea lui. Șefa clubului unde lucra prăfuitul. "Măi femeie, angajezi toți terminații, dacă-ți vine cu prafurile la el și ai o razie de la BCCO cum pula mea mai scoți cămașa? Ce club conduci tu unde nu doar clienții, ci și angajații trag pe nas?!". N-o să uit cât voi trăi reacția ei. "Hai, măi Bogdane, vă certați aiurea, nu e băiat rău, oricum el pleacă afară, pe bune vă certați de la un suc...."

Evident, fără nici o legătură, vă anunț că  pe 14 februarie se inchide Zappa. Sincer, mă mir că a durat atât. Zappa a fost un loc făcut mișto, dar care a fost dat pe mâna unor nepricepuți care l-au transformat rapid în cel mai rău famat loc al Ploieștiului. Spre final, era aproape la fel de rău ca într-un club de manele.

Cum a murit clubul? Păi, a murit un pic din prima zi, când cineva inteligent la maxim a decis să aplice rețeta care a ucis și alte cluburi din oraș: aducem trupe potrivite pentru targetul 15-20 de ani, că ăștia arată bine și fac atmosferă. Așa s-a umplut clubul de minori. Și pentru că notele de plată ale minorilor au fost mediocre (eu știam că puștii n-au salarii să le spargă, dar na, poate asta e o informație inaccesibila unora), s-a permis accesul în club oricui făcea consumație. Și ghici ce? Cei mai dubioși dintre dubioșii Ploieștiului s-au simțit în Zappa ca acasă. Cine nu crede, să se uite pe pozele de pe fb. Neoficial, n-a fost seară de club în clubul ăla fără măcar o bătaie, deși Poliția Ploiești nu suflă o vorbă despre asta. În mod absolut logic, oamenii ok n-au mai călcat pe acolo. Clubberii au luat drumul Bucureștiului, iar ăia ca mine, care dansează ca un scaun, au virat-o spre restaurante și pub-uri cu muzică bună. Singura funcție pozitivă a Zappa a devenit cea de fosă septică socială, dacă pot să spun așa. Înțelegeți voi....

Ce s-a întâmplat, concret, de s-a luat decizia închiderii Zappa, nu știu exact. Mă simt bine știind că le-am spus, în vreo două rânduri, celor de la Afi, că au o problemă cu clubul. Uitându-mă pe comunicatul dat de mall, care vorbește despre mutarea interesului de pe party people pe family, înțeleg că s-au prins, într-un final, că ceva nu e bine în demografice. Tot e bine că s-au prins.... Sunt curios doar dacă de schimbare se vor ocupa aceiași oameni care au condus clubul. Și dacă în noul concept se va continua practica vinderii de alcool minorilor. 

Nu doar în Zappa se întâmplă asta, ca să fiu corect. Se întâmplă peste tot, pentru că legislația românească e absolut stupidă. În Ro, ai voie în cluburi de la vârsta de 14 ani. Teoretic, n-ai voie să cumperi alcool, dar puțini barmani cer cărțile de identitate clienților. Adăugați că nu mai e ușor să-ți dai seama dacă tipa din fața ta e clasa a opta sau a terminat facultatea și că băieții au barbă și 1.80 din clasa a 8-a..... Așa se face că puștanii consumă alcool în toate localurile, fără probleme. Poliția mai face razii, verificând vârsta, dar fără să verifice și dacă cei sub 18 ani găsiți în club au consumat alcool. N-am văzut niciodată razii cu fiole, în urma cărora părinții să afle că ăla micu' e un bețiv în devenire iar cluburile să ia niște amenzi cât stadionul național.

Stai un pic... asta e o idee chiar bună. Nu? Domnu' Ciolos, gasim si noi bani pentru vreun milion de teste de alcoolemie? Că banii s-ar întoarce rapid la buget, din amenzi....

Cât despre închiderea Zappa, sunt un pic trist. În pozele cui o să mai văd eu interlopi fericiți?

Comentezi? Fă-o aici: facebook.com/bogdanstoica.ro

Disclaimer: n-am reușit niciodată, indiferent de anturajul avut, să mă conving că merită să consum droguri. Nici ușoare, nici grele. Probabil n-am avut niciodată nevoie să fiu cu totul altcineva. Când vreau să mă eliberez un pic de mine, consum doar alcool. Te rog, nu mă certa că-s încuiat din cauza asta. 

Citeşte mai departe ...

Mai sunt 24 de ore. Pregătește-te, o să fie de-a dreptul hardcore..

Rămâneți calmi, e timp destul. Băgați niște tracțiuni, agățați de paltonul vecinului de troleu. Găsiți o babă mai nevolnică și exersați pe ea calcatul în picioare. Cumpărați-vă 5-6 bidoane de apă plată ieftină și aruncați la țintă în față, în lateral și pe după talie. Rememorați câteva înjurături tari, care rimează, cică astea au cel mai puternic impact. Culcați-vă devreme, nu înainte de vă pregăti cele mai proaste haine, pentru că oricum se vor rupe.

De ce toate astea?

Păi mâine e Boboteaza, care vine din grecescul "băbătălia", și înseamnă "olimpiada națională de obținut apă sființită înaintea tuturor'. Cea mai mare bătaie organizată vreodată în lume. Cică și show-ul Survivor e inspirat după fapte reale, petrecute de Bobotează la Vaslui, în 1970....

Pula mea, dacă n-am fi atât de buni creștini măcar o dată pe an, n-am apărea niciodată pe Reuters! Așa că nu faceți țara de râs, da?

#săneluămapaînapoi #puiemătacareteacrescutatâtdeprost

publicitate

Citeşte mai departe ...

Cum să eviți aplicarea legii anti-fumat dacă ai un local

Fumez. Fumez Kent lung, d-ăla tare, și sunt disperat după Lucky Strike fără filtru. Fumez de 25 de ani. Nu mă întrebați de ce, dar mi-e bine așa și sunt cumva mândru că am doar acest viciu. Nu beau ca porcul, nu molestez copii, nu bat femei, nu fur, nu fac rău gratuit. Dacă e să mă evaluez după media viciilor, sunt un băiat de nota 9, nu de nota 4. 

Urăsc militanții anti-fumat. Mare parte dintre ei sunt "sănătoșii" ăștia, care bagă carne procesată cu 80% șorici în ei, au în ficat o colecție de E-uri de la chipsuri și alte rahaturi, trăiesc în localități cu apa și aerul poluate la maxim, dar nu fumează și nu mănâncă porc ca să trăiască sănătos și mă freacă pe mine la icre cu "lasă-te de fumat". Nu vreau. Sunt bine așa. Nu trag flegme dimineața, nu tușesc, încă am aer destul când alerg, muncesc sau f*t. O să mă las când n-o să mai fie plăcut  să fumez, nu așa, preventiv. Preventiv, unii din cei care mă ceartă ar trebui să mai citească niște cărți, dar uite că nici ei n-o fac. N-au citit nici când s-a scris că legea asta nu e deloc atât de europeană, și că toată povestea cu "alinierea la normele europene" e doar o vrăjeală.

Cu tot dragul meu de țigări, nu m-am opus legii anti-fumat. Legea e bună pentru generațiile viitoare. Pentru M, care mă ceartă când miros prea tare a țigări. Are 13 ani, începe să iasă în oraș cu prietenii. Mă simt mai bine știind că nu fumează pasiv, pe unde se duce. Ar fi minunat să nu fumeze niciodată și să aibă opțiunea de a-și păstra plămânii integri tot timpul vieții.

Eu o să am, însă, o mare problemă. Nu mă văd intrând într-un local, comandând și ieșind afară la fumat. Și să ies iar după ce mănânc. Și încă o dată, în timp ce ne savurăm băuturile. Cum o să fac? O să-mi strâng toate lucrurile sau o să le las la masă? Rucsacul foto, tableta, telefonul? Dacă rămân fără ele? Pentru că, vă asigur, ăsta o să fie primul efect al legii-antifumat: o să crească ciordeala din localuri. Iar al doilea o să fie țeapa trasă cârciumiii. "Fă-mi nota, mă duc să fumez". Și pa. 

Nu mi se pare corect să n-am o alternativă. De-aia, m-am gândit cum să-mi asigur grade de confort și după aplicarea legii. Și am găsit o soluție.

Fumătoria. 

I-am spus așa generic, ca să înțelegeți. Avem câteva feluri de localuri în România, toate recunoscute ca activități economice legale.

  • Avem cafeneaua, locul în care se bea cafea și, absolut întâmplător, se servesc și băuturi, și mâncare.
  • Avem sala de bowling, locul în care joci bowling și, absolut întâmplător, se servesc și băuturi, și mâncare.
  • Avem cluburile de salsa, locul în care dai din coccis și, absolut întâmplător, poți bea ceva.
  • Avem cofetăria, locul în care mănânci prăjituri și, absolut întâmplător, poți să bei ceva.
  • Avem sala de fitness, unde, absolut întâmplătorpoți mânca batoane proteice și bea sucuri și apă.
  • Avem sălile de jocuri, unde spargi banii ca un cretin, dar unde, dacă ceri, absolut întâmplător, primești sandwich-uri și băuturi.
  • Avem cluburile, unde se ascultă/dansează muzică, dar unde, absolut întâmplător, poți să bei și să mănânci.
  • Avem saloanele de masaj și de bronzat, unde poți, absolut intâmplător, să bei un suc sau o cafea.
  • Avem cluburile de poker, unde, absolut intamplator, se bea de se rupe.
  • Avem night-cluburile, unde te uiți la femei goale care dansează și unde, absolut întâmplător, poți să mănânci și să bei.

De ce n-am avea un smoking-pub? O smoking-cafe? Un cigar-bistro? O fumătorie românească tradițională? Un club al fumătorilor, unde, ABSOLUT ÎNTÂMPLĂTOR, se găsesc și băuturi, și mâncare? 

Nu uitați că fumatul este legal în România. Achiziția de țigări este și ea legală. Iar Constituția, oricât s-ar da unii cu fundul de pământ, îți permite să ai activități economice și sociale dacă se desfășoară pe baze legale. Mai țineți minte cum funcționau magazinele de etnobotanice? Jegoșii ăia spuneau "Lasă-mă, frate, că nu vând droguri, ci sare de mare, care nu este pe lista substanțelor interzise. Băgați-o pe listă, nu-i problemă, că aduc sare de pus sub limbă și îngrăsământ de petunii, nu-i treaba mea că unii clienți le trag pe nas".

Deci se poate. E nevoie de un pic de cercetare, de un avocat bun, de studierea viciilor din legea societăților comerciale, de studierea legislației privind formele de asociere de tip ONG, astfel încât orice local din România să poată fi convertit într-un loc dedicat exclusiv fumătorilor. Sigur există variante, cât să ajungi la următorul dialog:

  • "- Bună ziua, suntem de la pompieri. Văd că fumați. Amendă!
  • - Da, nene, fumăm. Lasă chitanțierul. Localul ăsta este dedicat fumatului.
  • - Păi văd că aveți și băuturi, și mâncare. Ce-i cu astea?
  • - Aaaa, astea? Le servim absolut întâmplător...
  • - Și dacă intră un copil aici? Sau o femeie nefumătoare?
  • - Fumatul este interzis minorilor, deci nu le permitem accesul. Iar doamna nu are ce căuta, noi ne selectăm clienții, toți semnează, la prima vizită, o declarație pe proprie răspundere că sunt fumători. Așa că hai, roiu' de-aici...".

Dacă ești și fumător și un avocat bun, fă un kit care să poată fi aplicat de toți patronii de localuri obișnuite care vor să-și convertească afacerea într-un club al fumătorilor. Mă ocup eu de diseminarea lui, am și unde, blogul ăsta a fost citit de un milion de oameni în 2015...

#neluămfumatulînapoi

Citeşte mai departe ...

Ce facem daca ne vin sirienii pe cap? Bani. Facem bani.

Bani. Doar despre asta este vorba. Despre bani. La umbra reportajelor tulburatoare si in ciuda celor care-si rup de la gura ca sa hraneasca un refugiat, pe seama sirienilor se fac deja bani multi. Si e corect sa fie asa. Prosperitatea unora se poate cladi doar pe pauperitatea altora. Cat ai fi de cinstit in afaceri, cand tu bati palma cu cineva, altcineva, care a ofertat mai putin sau mai prost decat tine, saraceste un pic.

De-aia, mi-as dori ca romanii sa fie mai practici decat sunt. Mi-as dori sa vad dezbateri despre cum se poate castiga cinstit de pe urma refugiatilor, in eventualitatea in care acestia ar ajunge in Romania, in locul urletelor dezarticulate despre patriotism si terorism. Urletele nu ajuta la nimic, pe cand sa fii practic si organizat n-a daunat niciodata. 

Sa zicem ca ne trezim cu 6.000 de oameni, asa cum vrea Comisia Europeana. In prima faza, o sa fie nevoie de cazare si mancare. O sa se caute hoteluri/moteluri/camine in zone marginase, firme de catering si de curatenie. Apoi o sa se caute firme/agenti de paza si translatori. Psihologi. Formatori profesionali, ca poate unii vor sa munceasca. Si multe din facturile pe care le puteti emite vor fi platite de statul roman, nu de amaratii astia fara tara...

Usor-usor, refugiatii se vor integra in comunitati. Nu-s toti niste analfabeti salbatici, crescuti pe camile. Pana in razboi, Siria era o tara prospera si cu o mare parte din populatie bine educata. Asa ca n-ar fi exclus ca si o firma de recrutare personal sa faca niste bani de pe urma lor, sau ca un antreprenor sa-si reduca costurile cu forta de munca. 

Medicamente. Jucarii cu eroii copiilor lor. Hainele lor preferate. Condimentele lor preferate. Meniuri culinare siriene, in localuri. Petreceri cu tematica araba, in cluburi.  Ghizi. Consultanti fiscali, pentru sirienii care au si ceva bani, si nu-s putini. Consultanti juridici, pentru obtinerea cetateniei. Inchirieri/vanzari de locuinte. Recrutare de fotomodele/manechine, pentru ca sirienii sunt niste oameni frumosi. Transporturi, daca vor sa plece spre Vest...

Se pot face bani inclusiv din psihoza creata de prezenta sirienilor in Romania. O sa se vanda mai bine safe-room-uri, sistemele de paza, mijloacele de autoaparare, masinile sigure. Proprietatile aflate departe de spatiile de cazare ale refugiatilor o sa fie considerate mai valoroase. Scolile si gradinitele private o sa fie luate cu asalt, daca in cele de stat ajung si copiii sirienilor. Astia suntem, nu ne suportam nici pe noi...

Serbia si-a relansat transportul de persoane carandu-i pe sirieni spre granitele cu Croatia si Ungaria. Sutele de mii de oameni care au tranzitat Serbia au consumat mii de tone de apa si de sandwich-uri. Nu le-au cules din copaci, toate au fost platite fie de refugiati, fie de oamenii cu suflet, fie de stat. Iar in Ungaria tocmai se da un tun de zile mari....

Sa te intrebi ce firma a facut gardul de la frontiera maghiara cu Serbia, de la ce firma s-au cumparat stalpii, betonul si sarma ghimpata, ce firma asigura montajul in regim de urgenta, cum s-a facut achizitia si cat a costat toata distractia - asta inseamna sa fii jurnalist maghiar sau sârb. Sigur, și ca jurnalist român ai deja de mâncat o pâine din subiectul ăsta, pentru că sigur s-au făcut deja, la diverse instituții cu atribuții în domeniul migrației,  achiziții de: mașini, dispozitive de vedere pe timp de noapte, corturi, alimente neperisabile, truse medicale, pături etc. 

UPDATE - Septembrie 2016: deși nu prea văd asta la știri, aflu că Politia de Frontiera incepe sa prinda zilnic grupuri de 10-20 de migranți pe frontierele Romaniei, lucru care mie mi se pare o repetitie cu costume, nu doar o înșiruire de coincidențe. Aprioric, cred că momentul în care România va găzdui 6.000-10.000 de migranți este foarte aproape, iar ideea din textul de mai sus - de actualitate. 

publicitate

Citeşte mai departe ...

fara titlu

S-a rupt sufletul in mine, in dimineata asta, cand am vazut stirea cu fata aia care dorea sa vada marea, pentru prima oara! Mi-am adus aminte de mama, crescuta intr-o familie saracita intentionat de comunisti, care a vazut marea dupa aceasta varsta. De vecinul meu Robert, pentru care Revolutia a insemnat libertatea de a i se aproba cererea pentru un abonament telefonic fix, cerere depusa in 1981. De cuplul ala de saraci din cartier, care face numai gemeni si nu are niciodata tot ce-i trebuie pentru toti copiii.

Exista saraci care si-o merita. Daca ai frecat-o la scoala in loc sa inveti, daca nu stii sa faci nimic cu mainile, daca bei de stingi, saracia este o medalie care TREBUIE sa straluceasca pe pieptul tau. O meriti, e a ta, iar tu esti al ei. Nu ai nevoie de ajutor si nu meriti compasiune. E perfect sa muncesti pe doi lei si sa mori in mizerie. Tu, cu saracia ta, dai sanse la prosperitate celor ce invata, muncesc, se poarta ok cu familia. Esti combustibil pentru societate, nu un membru al ei.

Dar exista si o saracie incredibil de stupida. Exista oameni care experimenteaza saracia doar pentru ca nimeni nu s-a gandit la mecanisme de validare a unor calitati certe, pe care le au. Fix in situatia asta se incadreaza fata care dorea sa vada marea. A terminat scoala cu 9.80 si-a ramas acasa, in timp ce colegii ei, care nu stiu sa scrie corect "Fratelli", rupeau litoralul in doua. A sperat ca daca ia o medie buna, cererea ei de a vedea marea va fi aprobata de parinti. Din pacate, parintii nu castiga mai mult cand copilul invata bine. Si asta nu e corect DELOC!

  • ... asa cum nu e corect sa organizam licitatii pe criteriul "pretul cel mai mic", incurajand aparitia de asfalt prost si beton moale.
  • ... asa cum nu e corect sa subventionam programul "un calculator cu doar 200 de euro", pentru tineri care iau numai note de 3 si 4 si folosesc calculatorul doar pentru jocuri
  • .. asa cum nu e corect sa dam laptele si cornul tuturor copiilor din scoli, inclusiv celor care au acasa o cana de lapte care costa cat un ghiozdan
  • ... asa cum nu e corect sa platim prost si profesorii buni, care salveaza destine, si profesorii cretini, care distrug psihic copiii
  • ... asa cum nu e corect sa primeasca aceeasi alocatie si un copil sarac, si copiii lui Florin Salam

Avem atat de putini elevi buni, care reusesc sa faca fata cerintelor tot mai tampite din manualele scolare, incat ar trebui sa-i tratam ca pe niste eroi. Printre ei, sunt atat de multi copii saraci, care invata fara sa primeasca nimic ca rasplata, incat mi se pare vital sa facem ceva pentru ei. Pentru ca daca nu facem, vor crede ca educatia nu aduce nimic, ca educatia nu e buna, ca e mai bine sa fii curva, proxenet, hot, decat un elev eminent si ca iti poti atinge obiectivele specifice acestei varste - o vacanta la mare, un smartphone, o excursie in strainatate - in multe feluri, dar nu prin invatat si prin munca. Riscam sa-i pierdem imediat dupa ce i-am castigat.

Pe bune, vi se pare imposibil sa asiguri elevilor buni un program national de rasplatire a eforturilor lor? Ceva de genul "o saptamana moca la mare pentru o medie de peste 9", si care sa functioneze pe criteriul veniturilor obtinute de familie? Sau "o suta de lei pentru fiecare zecimala peste 9.50 la bac"? Toti banii cheltuiti pe asa ceva s-ar intoarce inzecit, in societate, cand copiii astia buni se vor transforma in antreprenori buni si angajati buni....

Nu mai zic ca, daca as avea un hotel la mare, as profita la maxim de copiii saraci cu note bune. I-as caza gratis, macar de luni pana vineri, si as incerca sa selectez dintre ei viitoarea mea echipa de angajati inteligenti, dedicati muncii, care sa-mi asigure prosperitatea pana la sfarsitul vietii. 

Ideea e ca nu mi se pare deloc imposibil sa ajutam oamenii saraci de calitate, in loc sa platim, aiurea, ajutoare pentru oameni saraci, indiferent daca sunt niste lepre sau nu. 

N-am stiut ce titlu sa pun acestui text. Am oscilat intre "povestea fetei care a vrut sa vada marea" si "cum e sa vezi marea pentru prima oara doar cand o sa-ti platesti singur sejurul", si mi se pare ca nici unul dintre ele nu arata, corect, cat de mare este drama din suflețelul ăla amărât de copil sărac și bun...

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica