Dante

In 2010, n-aveam blog. Asta e o notita, scrisa pe Facebook, in decembrie 2010. Dante s-a inchis, in 2011.

Când a terminat Urban de renovat casa aia de pe str. Maramureş, peste drum de Consproiect, şi a transformat-o în Hotel Angelo D'Oro, devenisem fascinat de căsuţa de lângă hotel. Totul atărna pe ea, iar mizera în care se scălda era cu atât mai contrastantă dacă aveai şi hotelul în câmpul vizual. Abia aşteptam, estetic vorbind, să o demoleze.

Ei bine, "urbanii" au luat decizia nebunească să n-o dărâme şi să transforme în restaurant casa aia mică şi pusă de'ampulea în curte. Nebunia i-a costat 150.000 de euro, iar rezultatul e vizibil de săptămâna trecută, când Dante a fost inaugurat. Eu am ajuns acolo vineri, la prânz.

Localul e destul de ciudat. Ai senzaţia că dacă te duci acolo cu doi graşi, ai umplut restaurantul. După ce te aşezi la masă însă, constanţi că mesele sunt suficient de mari, canapelele confortabile, iar capacitatea localului nu e de neglijat, chiar dacă e la categoria "sub 50 de persoane". Decoraţiunile sunt o premieră pentru un local din Ploieşti, iar lanţul ăla de sticle de vin care înconjoară cele două saloane sunt un semn extrem de bun pentru un oraş în care dacă bei mai mult de cinci sticle de vin într-un local începi să auzi "nu mai avem" de la ospătar.

Un lucru e sigur: Dante pute a lux; cu excepţia scrumierelor, localul strigă "import". Până şi canapelele sunt aduse din Canada. Rabi, managerul, spune că aşa e şi în bucătărie, şi în cămară. Şi făina din care sunt făcute pastele e adusă din Italia. De fapt, ăsta e clenciul restaurantului Dante: vinde mâncare italiană, ca multe alte localuri din Ploieşti, dar făcută cu ingrediente din import. Încă o veste bună: bucătarul de la Dante e la primul lui job în România.

Probabil că n-o să dau foarte des pe la Dante, pentru că eu ajung în localuri în 90% din cazuri la prânz, iar localul e din categoria "uper-mainstream", cum mi-a explicat cineva în afacereză. Altfel spus, nu mă simt confortabil să achit zilnic 50 de lei pe un prânz. Vineri, nota arăta (am achitat doar 50%, restul a fost cadou din partea casei) 92 de lei pentru două cafele, două ape şi două porţii de lasagna cu un gust de excepţie, bate la fund Lazarini (campion local la mâncarea asta, din punctul meu de vedere). Dar dacă o să am de întreţinut vreun străin câteva zile în Ploieşti, o să-l duc sigur la Dante, pentru că se va simţi ca într-un local italian din Europa civilizată.

Nici dacă Rabi introduce un afordable menu la Dante n-o să ajung foarte des. E păcat, pe bune, să stai 30 de minute şi să pleci, din aşa frumuseţe de loc. Unde pui că parcarea e o problemă în zonă, eu am băgat maşina ca nesimţitu' în curte... Asta nu înseamnă că cine munceşte în centrul oraşului n-ar putea să facă câţiva paşi pe jos şi să-şi trimită temporar papilele în Italia, nu?

Nota 10 pentru "urbani" şi pentru Rabi, care s-au abţinut să facă din Dante o extensie de brand a Vienna Cafe, celălalt local pe care-l deţin. Ar fi păţit ca DaVinci, Prestij sau Regina Nopţii, lanţuri de localuri cu acelaşi nume, dar cu reţete şi bucătari diferiţi.