Bădescule, te face pă tine un parc?

Am fost, zilele trecute, cu M, sa-i arăt unde am învăţat eu. Şcoala 17 arată la fel de bine, de la distanţă. De aproape, i se văd bubele. Una dintre ele: parcul.

Restituirea proprietăţilor a creat un soi de viol urbanistic, in zona Şcolii 17. Fosta gradiniţă nr. 17 (da, pe vremea aia fiecare şcoală avea o soră mai mică, grădiniţă) a devenit centru AntiDrog. Curtea grădiniţei a revenit fostului proprietar. Ambele zone fiind cedate, a fost blocat şi accesul la şcoala, dinspre strada Mircea cel Bătrân, inclusiv accesul in parcul şcolii. Acum, la şcoală se intră doar de pe strada Izvoare. Şi din partea aia, nu mai ai cum să intri in parc. Un gard de plasă te împiedică să faci asta.

Parcul, lung de 50 de metri şi lat de 20, a rămas prizonier, astfel, intre mai multe proprietăţi private şi o şcoală. Poate fi salvat, fără probleme: dacă se cumpără de la proprietarul curţii grădiniţei un metru, şi de la centrul AntiDrog un metru, pe lungimea distanţei dintre parc şi strada Mircea cel Bătrân, şi se montează un gard de plasă şi trei stâlpi de iluminat, parcul poate redeveni public. 

Cost total: la valoarea actuală a terenurilor (mizerabila), maxim 100.000 de lei. Cam cât  maşină mai acătării. Efectul: un cartier de cateva zeci mii de locuitori se poate alege cu primul parc. Alternativele sunt departe: in Mihai Bravu, sau fostul parc Karl-Marx. 

Vă spun eu, chiar neîngrijit de zeci de ani, parcul arată superb. Mi-am amintit câte leapşa pe căţăratea sau pititea am jucat acolo. Câte zarzăre am mâncat. Câte ţigări am fumat pe furiş. Câţi sâni am atins pentru prima oară. 

Evident, Mirunei i-am povestit doar despre alergătură şi zarzăre....