tehnologia e neputincioasa. fotografia ramane Dumnezeu in mass-media

Ma uit la fotografia aia cu Aylan, de vreo trei zile, si inca mi se rupe sufletul. Nici daca seta cineva scena asa, pentru un shooting profesionist, nu iesea atat de dramatica. Ma doare pur si simplu fotografia asta, pentru ca razbeste pana la cea mai mare frica pe care o poate simti un om: frica de moartea propriilor copii.

Si ma rascoleste si mai tare pentru ca mi-e frica de momentul in care voi fi pus in situatia de a fotografia o asemenea scena. Am facut destule fotografii triste, care ma dau peste cap si acum. Si stiu - dupa 20 de ani in massmedia - cata forta poate avea o fotografie de presa bine facuta.

In Mediterana au murit, de cand a inceput migratia, zeci de mii de oameni. Nimeni nu stie exact cati, dar vorbim de un numar egal cu populatia unui oras ca Urlati, Focsani sau Campina. Am trecut toti, cu destul dezinteres si calm, peste aceste cifre. De cand a aparut aceasta fotografie, ne-am trezit toti. In fotografia aceasta, Aylan pare sa ascunda, sub trupul lui firav, un munte de cadavre. 

Pare singur, dar nu e. Nici n-a murit singur. Alaturi de el s-au inecat si fratele lui de 5 ani, si mama lui, si alti copii aflati in aceeasi barca. Ce bine ca n-avem fotografii cu toti, nu? Pentru ca n-am fi suportat mai mult decat o poveste de tipul asta:

• Un copil de 3-4 ani zace cu faţa in jos pe malul marii, pe o plaja din Turcia, langa statiunea Bodrum. Are un tricou rosu si pantaloni scurti, cum poarta orice copil. E o fotografie familiara oricui parinte. Daca n-ar fi cu fata pe jumatate in apa, ai crede ca a adormit spontan, exact cum ne adorm piticii cand vin de la joaca, rupti de oboseala... 

Imaginea lui Aylan, mort, pe plaja, este inca o dovada ca fotografia traverseaza cu capul sus epoca asta, in care zona de video evolueaza atat de spectaculos incat cu greu mai faci diferenta intre realitate si virtual. Cu tot avantul luat, inca nu poti printa un video pe o pancarta si sa marsaluiesti cu el sa ca indrepti o nedreptate. Inca nu poti sa-ti faci un tricou cu un video ca sa-ti manifesti sustinerea pentru o caza. Inca nu poti sa-i arati, rapid, cuiva, cum a fost in momentul ala, ca sa-l determini sa faca ceva. Din perspectiva asta, un material video este doar util. Pentru ca are nevoie de mai mult de o secunda ca sa te schimbe, nu ai cum sa ai o revelatie, nu te poti schimba cand vizionezi material filmat. Din perspectiva asta, fotografia e de-a dreptul magica, prin prezenta ei si dincolo de un ecran LCD.

Aceasta capacitate incredibila pe care o are fotografia de a ingheta timpul si de a impresiona prin asta ne va marca in continuare, indiferent cat de mult va evolua tehnologia in domeniul video. De-asta, ma bucur foarte tare ca fac fotografie, si ca, uneori, cate o fotografie de-a mea a schimbat lumea in bine, un pic. Iar fotografia cu Aylan o sa schimbe lumea cu mult mai mult decat ne putem imaginam acum.