o poveste românească de acum 116 ani - fotoreportaj într-o carte

Mi-am cumpărat o carte, azi: Exposition Universelle et Internationale de Paris 1900. Am luat-o pentru că-s mort după cărțile vechi, fără să am habar că o să mă enervez îngrozitor în seara asta, din cauza guvernului României. 

M-am uitat, impresionat ca de obicei, la tipar, la acuratețea gravurilor, apoi m-am apucat să o răsfoiesc. Și-am dat peste România, care își anunțase participarea la expoziția lungă de șase luni, în patru pavilioane, pe lângă cel oficial.

Care, între noi fie vorba, era un mic castel. Pe bune, România a construit, la Paris, pentru această expoziție, la egal cu marile puteri ale lumii, un mic castel. 

Dincolo de faptul că găzduia produsele României la cea mai tare manifestare de business a acelor vremuri, pavilionul românesc se voia un exemplu de arhitectură românească. Uite planurile:

Uite și cum arăta, în fotografiile rămase de atunci. 

Uite și cum se vedea. 

Culmea, deși erau tributari vremii și tehnologiei, oficialii români s-au gândit și la marketing. Pe bune, au permis fotografilor Parisului să scoată cărți poștale cu pavilionul României....

... și au plătit advertoriale, de-alea scumpe, pe două pagini, în revistele la modă ale Parisului.

Și le-a ieșit, frate! Pavilionul românesc a fost numit în presa franceză "Le palais de la Roumanie" și lăudat pentru că arăta unitar trei stiluri arhitectonice românești diferite (ale mănăstirii de la Curtea de Argeș, bisericii de la Horezu și bisericii Trei Ierarhi din Iași). Pe ziaristii francezi i-au dat pe spate cupola de 30 de metri înălțime, expoziția de sare gemă care includea un glob cu diametrul de doi metri, dar și celelalte expoziții, de știință, artă, mecanică, metalurgie, minerale, produse industriale (evident, produsele petroliere erau la loc de cinste, eram centauri în petroale, pe vremea aia doar câteva țări din lume în afară de noi mai aveau rafinării), dar și expoziția de "chihlimbar negru de Valahia". Adăugați expozițiile de manuscrise rare, primele 100 volume ale Academiei Române și nenumăratele dovezi ale creștinismului românesc, de la scoarțe populare cu tematică religioasă, până la psaltiri, evanghelii, cărți de liturghie vechi. Pe lângă ce era în pavilion, și pe lângă celelalte patru pavilioane (restaurantul Românesc, pavilionul Vinului, chioșcul Tutunului și "rezervorul de petrol"), România a expus câteva piese din tezaurul de la Pietroasele. Fix in Luvru. In total, la expoziția de la Paris, produsele romanești au luat 1.090 de premii, iar România a primit locul 10 dintre cele 41 de tari participante.

Nu o să zic nimic despre faptul că, de la 1900 încoace, România a mai intrat în Luvru doar prin turiștii ei. Nici că nu ne mai suportăm aici, la noi, fără sare himalayană, iar de expus sfere enorme de sare românească, la expoziții din străinătate, nici nu mai poate fi vorba, deși sună absolut genial. Din perspectiva celui care a mai organizat un banchet, a mai scris un comunicat de presă, a mai făcut timing-ul unui eveniment și a mai cumpărat/vândut publicitate, mă întreb doar cum dracu' reușeau primitivii ăia de conducători români de la 1900 să se miște atât de bine la un eveniment atât de mare aflat atât de departe de țară, iar acum, cu atâția proeuropeni și europeni-sadea la conducere, cu atâția bani și cu atâta tehnologie, cum morții mă-sii de treabă ne prezentăm atât de prost oriunde în lume? 

Singura explicație posibilă este că liderii de atunci iubeau țara asta, iar conducătorii de acum, de la Iliescu încoace, n-o iubesc deloc. Că ăia încercau să se prezinte țărilor Europei ca de la egal la egal, în timp ce ăștia de acum se poartă ca niște rude de la țară. Altfel nu se explică de ce nu am mai construit și dedicat României, de o suuută cinș'pe ani încoace, nici un alt castel în Europa. Sau de ce  ne prezentăm lumii, ca niște slugi, stând la măsuțe din plastic, amplasate în pavilioane din plastic, de 60 de lei bucata, import China.

Nu?

După o sută de ani, în România doar tipele mai sunt mișto și fiecare merită o carte la fel de mișto