erou în războiul de două minute de la Officedent

Fac doi ani, cred, de când mă duc să-mi repar "gardul" la Officedent. Dinții mi s-au îndreptat în proporție de 95%, în vreo lună scap de aparatul dentar. Nu mai am sângerări gingivale nici seara, nici dimineața. Am din nou măsele, nu doar niște cavități în care mi se strângea mâncarea ca la hamsteri. Aș fi fost gata, probabil, dacă nu venea pandemia.

Februarie. Mihai, chirurgul despre care am scris mai multe aici, îmi bagă în gingia de sus o ... piuliță. Era finalul celei mai complicate chestii din gura mea, un dinte care nu ieșise niciodată din gingie, care îi strâmbase pe ăia ieșiți și care crease un spațiu deloc ok în maxilar. Mi l-a scos anul trecut, printr-o operație deloc simplă, și mi-a făcut inserția de os, în care să stea piulița vieții, necesară implantului. 

Cum ziceam, a venit pandemia. Nici ațele nu mi le-a mai scos nimeni, că toate clinicile stomatologice au fost închise. Mi-a fost bine, chiar dacă acum aveam o mustață și în gură, nu doar în jurul gurii. Când s-a redeschis Officedent, au dat prioritate urgențelor, și nici eu n-am presat aiurea. În fond, încă mi-e frică de mă cac pe mine de dentist. Nu m-a durut nimic, niciodată, la Officedent, dar amintirile traumatizante din copilărie sunt, încă, extrem de puternice. M-a mai chemat Despina, de vreo două ori, să-mi regleze aparatul dentar. 

Băi, și vineri primesc telefonul ăla nasol. Te așteptăm luni, cu o radiografie panoramică, la Mihai, să dezvelim &%^*W (piulița). Să-mi trag una, uitasem complet. Am început să mă pregătesc psihic încă de duminică. Puteai să mă întrebi și cât e ceasul, eu îți spuneam că luni mă duc la dentist. Am ținut-o așa până luni la cinci fără zece, când am sunat-o pe #magirl să-i reamintesc de un email și am încheiat cu "eu sunt aici, la dentist...".

Plin de hohote de plâns la interior, m-am apropiat, curajos ca o frunză toamna, de ușă. Am sunat, a venit o puștoaică. Declarația, botoșii, masca. Doar masca am pus-o corect. Declarația am scris-o ca o pulă, bifând "da" peste tot, deși textul mă întreba dacă am covid19, dacă am interacționat cu bolnavi de covid19, etc. Apoi am rupt niște botoși. Am primit alții, i-am pus vai de capul lor, că unul l-am pierdut pe scări. Noroc că micuța avea răbdare. Altă fișă, alt pix, alți botoși, ia de te spală pe mâini, ia și fes d-ăla, ia și babețică, ia loc. Arătam exact cum mă simțeam: ca o vrabie, in noiembrie. 

Toate astea au durat cam 10 minute, suficient să-mi modific bătăile inimii ca un yoghin, da' invers. Când m-am așezat pe scaunul ăla trecusem de la vrabie la cârpă. Dar tot alert, vigilent și curajos, cum mă știți. Nu m-am făcut de râs, cum ziceam, am plâns doar pe dinăuntru. 

A venit o tipă, mi-a dat să-mi clătesc gura cu ceva, apoi altă tipă care mi-a făcut injecția (anestezia) în gingie, și apoi a intrat Mihai. De obicei discutam un pic înainte de acțiune, dar acum era laconic. Stiu de ce, covidul vieții a scurtat și dezumanizat interacțiunile în zona stomatologiei. N-o spun doar eu, o spun toți, se lucrează cât de rapid se poate, cu intervenții minimale, pentru că dacă stomatologul îți bagă o freză în gură și tu ai covid19, poți contamina o clinică întreagă, nu doar pe el și pe echipa lui. 

Cum ziceam, eu credeam că omul e doar prevăzător. Or, el era pe fentă. A pus-o pe aia mică sa-mi bage lumina în ochi cât să-i inchid, mi-a zis: "deschide gura să mă uit un pic", și în loc să se uite, ca omu' normal, a început dezvelirea. Nu m-a durut nimic, dar simțeam că în gură altceva decât privirea lui. M-am simțit ca Ucraina când au invadat-o rușii  deși negau în fiecare zi că au trupele în Donbas. Am vrut să iau o postură mai relaxată, să schitez un zâmbet, așa cum fac mereu când mor de frică, dar până să-mi finalizez eu microexpresiile Mihai mi-a zis "gata".

Băi, și era gata-gata. Am predat fesul și babețica, mi-am pus masca, am mers la ușă și am aruncat botoșii. Intr-un minut eram în parcare, cu saliva curgându-mi din gură ca oricărui erou de război. Știți ce bine m-am simțit? Ce curajos eram? Nici nu știu cum am ajuns acasă și am parcat. Știu doar că m-am dus la frigider, am scos o sticlă de apă, am dus-o la gură și am vărsat jumătate pe mine. Nu mi-am dat seama pe loc, ci după aia. în Mega, când paznicul insista că arăt de parcă m-am pișat pe mine. M-a mâhnit grav: MegaImage, nu așa te porți cu eroii de război!!! 

(va urma). 

Officedent, una din cele mai performante clinici de stomatologie din Romania, e AICI. Uita-te sa vezi cat de misto e. *********

"Dacă las lucrurile așa, o să fiu singurul român cu 8-9 strungarețe si un zambet ca Fernando de la Caransebeș". (citeste integral episodul 1 din Jurnal de Officedent AICI)

"Stătea cu degetul în gura mea. Să-l mușc? Să-l sug? Să suflu rece? Ce pula mea face ăsta în gura mea...." (citeste integral episodul 2 din Jurnal de Officedent AICI)

".A făcut în gura mea cum face un meșter pe care l-ai chemat să-ți scoată gresia aia veche, ca să pui parchet". (citeste integral episodul 3 din Jurnal de Officedent AICI)

"Nu mi-a spus, draga de ea, că am făcut panoul nu doar cu scule de stomatologie, ci și cu unele de ginecologie" (citeste integral episodul 4 din Jurnal de Officedent AICI).

"Am coborât scările ca orice altă fetiță speriată care abia așteaptă să facă pipi si să molfăie o banană foalte moale" (citeste integral episodul 5 din Jurnal de Officedent AICI).