Am descoperit recent locul unde se fac cei mai buni covrigi din Ploiești. E un loc care nu trădează magia: un coteț de chioșc, urat cu spume, parte a clădirii Gării de Sud din Ploieșți, undeva în stânga, cum stai in fața gării. Dacă te apleci să te uiți pe gemuletul ăla vezi un tip deloc atractiv. Dacă încerci să spui ceva, altceva decat: "vreau zece covrigi", iese la tine un alt tip, deloc amabil.  Adaug și că cei doi sunt romi ca să înțelegeți că nu te aștepți (pană mea, prejudecățile!) deloc, da' deloc, ca acolo să se vândă cei mai buni covrigi din Ploiești.

După ce am trecut bariera culturală si de ostilitate (pe care am înțeles-o ulterior, gările nu sunt mereu pline cu oameni pașnici), am întrebat care-i secretul covrigilor. Amândoi au dat din umeri. Pentru ei, este doar o rețetă veche. "Am avut aici un bătrân, bătrân tare, care a făcut rețeta. El nu mai e. Facem cum făcea el, n-am schimbat nimic. Și coca o facem la fel ca el, că ne-a zis să nu folosim cocă d-aia congelată". Am dat din cap a "bine", înghițind în sec. Era mișto discuția, dar abia așteptam să plec cu sfoara de covrigi, să-i duc în mașină și să mă bucur de sunetul ăla de crocant sfăramandu-se și de gustul ăla demențial.

După acea discuție, despre batranul covrigar genial, am luat decizia. O carte #străbunicii dedicată gustului era pe lista mea, aveam ceva documentație pregătită, așa că m-am apucat de treabă. Azi, 29 februarie, sunt bucuros să vă anunț că luni, 2 martie, vă aștept la Hilton Garden Inn Centrul Vechi cu "Ce desert ți-ar fi pregătit străbunica ta", a șaptea carte de istorie folositoare din seria Străbunicii.

E o carte plină de rețete de care ai auzit...

• aluat franțuzesc, batoane pentru ceai, biscuiți cu anason, colțunași cu prune, fursecuri de Crăciun, marțipan, mere de Revelion, pâine Studenten, papară cu pâine, alivenci, minciunele...

... de rețete legate, probabil, de faptul că acele deserturi erau preferate de personalități ale epocii...

• bezele Beatrice, biscuiți Titulescu, cornuri Aida, cozonac Regele Carol, prăjitura Zizi...

... cu multe variante de budinci...

• budincă de ciocolată, de gris, de macaroane, de migdale, de orez, de pâine, de struguri...

... și de cozonaci...

• cozonac acoperit, biscuit, colorat, cu fructe, cu prune, de cafea, franțuzesc, moldovenesc, rapid...

... cu rețete bizare...

• cozonac fără unt, găluști de spumă, glazură de apă, omletă cu căpșuni, papanași de zarzăre, pepene surpriză, portocale umplute, plăcintă de gris, soufle de castane...

... plus 33 de rețete de torturi care suna genial, de la tortul de castane până la faimosul tort rusesc. În total, in carte sunt peste 300 de rețete de deserturi, vechi de-un secol, plus multe ilustrații de epocă adorabile, plus o droaie de ponturi de gătit pe care o să-ți placă să le citești. 

Dacă vrei să discutăm un pic pe tema deserturilor de acum o sută de ani, dar si pe tema cartilor postale de bal (daca nu stii ce sunt, citeste ASTA), te aștept luni, 2 martie, ora 18, la Hilton Garden Inn Centrul Vechi, alături de fabuloasele bijuterii din argint de la SALBA MARIEI (link) și picturile lui MARCEL THIELE (link), într-un eveniment organizat de Galeria Alexandra's. Pentru cei ce nu vor / nu pot / să vină la lansare, cartea  "Ce desert ți-ar fi pregătit străbunica ta" poate fi cumpărată de AICI (link). La un preț mai bun, o găsești AICI (link).

Am scos din tipar cartea despre istoria schiului românesc vineri seara. Luni, i-am dat una unui amic. M-a căutat o oră mai târziu să-i mai dau două, ca să le dea cadou pe magazinul lui online. Marți, m-am întâlnit cu un amic: el voia să-mi dea niște vin, eu voiam să-i dau niște cărți despre schi, pentru că și el și soția lui sunt megapasionați de sportul asta. Câteva ore mai târziu mi-a mai cerut șase, să le dea unor prieteni. Iar miercuri, de Crăciun, mi-a scris ownerul unui magazin online, întrebându-mă cum ar putea să-mi vândă cartea pe platforma lui. Dincolo de starea de bine pe care aș numi-o generic "eram sigur că o să prindă cartea asta", mi-am făcut timp să mă uit pe netul românesc în căutarea schiului și schiorilor. Și m-am cam îngrozit. 

1. Peste jumătate din capacitățile de cazare din zona pârtiilor de schi au niște site-uri care necesită ... pana mea, trebuie șterse și făcute din nou. Cu bling-bling, cu portocaliu și mov, cu gif-uri cliping "welcome! welcome! welcome!". Păi un user de 17-20 de ani nici nu știe să umple pe o asemenea pagină de internet, o să creadă că a dat peste niște viruși. Iar altele au doar pagini de facebook. Deci cand pica reteaua - pa-pa clienti. 

2. Încă sunt o droaie de site-uri de acest tip care nu au funcționalități banale, ca link spre rețelele sociale, sau formular de rezervări și plăți. Păi de unde clienți, tată? Tu crezi că eu o să te sun să-mi povestești pensiunea pe care o ai? Vreau poze, video, vreau să achit până nu se ocupă. 

3. Peste un sfert din antreprenorii cu interes în zona cazare/masă schiori nici nu au site-uri proprii, se bazează exclusiv pe booking și tripadvisor. Și asta e grav. Dacă site-urile astea fac poc, ți se duce dracului business-ul. Trebuie să ai propria ta carte de vizită pe internet. Serios, chiar trebuie.

4. Nici tripadvisor, nici booking, nici turneo nu au listate toate capacitățile de cazare din România. Iar asta este incorect față de useri, cărora li se sugerează că tot ce este important în domeniu e listat. Site-urile astea mai au o problemă: confuzia. Nu poți să ai aceleași poze la două vile complet diferite, sau să-mi spui că foarte aproape de un hotel din Predeal se află castelul Bran, iar față de alt hotel din Predeal, aflat lângă primul, se afla mănăstirea Sinaia.  

5. Despre localurile din zona montană, fie ele restaurante, pub-uri sau cafenele nu vei găși mare lucru nicăieri. Mi se pare foarte trist. Da, funcționați pe full, în fiecare iarnă, că noi, turiștii, suntem mereu mai mulți decât mesele și scaunele voastre. Dar de ce ai refuza să atragi acei clienți care rezonează cu spațiul și cu produsele tale, lucru ce se va reflectă în social media și îți va aduce și mai mulți clienți complet de acord cu preparatele și prețurile tale?

6. Doar unul din zece site-uri de hoteluri/localuri are și conținut în limba engleză. Despre germană, franceză, rusă, adică limbile vorbite de 50% din turiștii străini care vin în România, nici nu mai pomenesc. Lipsesc, de asemenea, mențiunile deja faimoase în turismul internațional: primim cu animale, nu primim cu copii, avem meniu vegan, pâine fără gluten, etc. 

7. Cel mai nasol lucru pe care l-am găsit pe net despre businessurile din spatele conceptului schi în România mi se pare însă prezența masivă a site-urilor ce promovează destinații din străinătate în limba română. Cred că am găsit 50 de site-uri care vând cazare, mâncare, cursuri de schi, echipamente, etc în Austria. Pe locul doi la marketing în limba română ar fi Bulgaria. Urmeaza Cehia, Slovacia, Germania, Franța...  

Și mi se pare trist. Internetul încă mai este un câmp de luptă în care un puștan de 12 ani se poate război de la egal la egal cu un hotel de zece milioane de euro. Cât despre turismul din România: da, avem prețurile cam mari, infrastructura cam varză, dar încă suntem capabili să oferim oamenilor din toată lumea ceva ce alții nu mai au: senzația de conexiune cu natura, un gust senzațional al mâncărurilor, niște băuturi care-ți dezlipesc retina ca ayahuasca acelui dobitoc și niște femei care te fac să-ți dai verigheta pe pârtie la schimb cu un pahar de vin fiert. 

Cu toate problemele noastre, suntem mișto rău. Aproape la fel de mișto ca in perioada in care a inceput, si in Romania, povestea "săniușului de-am'picioarele".

Hai, că se poate. 

Cartea care n-ar trebui să lipsească nici unui iubitor al sporturilor de iarnă este aici [http://bit.do/istoria_schiului] sau, la un preț mai bun, aici [http://bit.do/colectia_strabunicii]. In plus, ca de fiecare dată când apare un titlu nou în colecția străbunicii, apar și decorațiunile vintage autentice legate de noua carte. Peste treizeci de printuri vechi, autentice, care arată cum se schia în România acum o sută de ani, sunt acum in sectiunea decoratiuni. Cauta-le folosind tag-ul Schi Vintage Romanesc. 

Se fac, zilele astea, șase luni de când cărțile mele se vând pe acest site și am făcut, in acest timp, câteva observații.

Prima este că o firmă de curierat perfectă nu poate exista. Serios. Poți întâlni niște profesioniști, cu care să semnezi un contract bun, doldora de proceduri eficiente, dar dacă unui curier îi tună mintea într-o zi să-și bage pula în ea de muncă, toate procedurile devin inutile, iar cititorul nu primește coletul. Mi-am dat seama ca nu avem o problemă serioasă de salarizare in România cât de productivitate, curierul român nu vrea să fie la fel de atent, bun, eficient, toată ziua. Și nu pricep de ce. Eu, de exemplu, îi las șpagă dacă se poartă ok cu mine. Și alții o fac. După mintea mea, dacă esti curier si vorbești frumos cu clientul poți câștiga mai bine decât un ospătar bun. 

A doua ține de plata cu cardul. E ceva mai prezentă decât pare. Și dacă în prima fază am preferat să las firmei de curierat sarcina colectării banilor, va trebui să fac ceva în sensul ăsta, anul viitor. Oricum, ca să știți, dacă nu sunteți fanii plăților cash ramburs la curier, scrieți în comandă, la observații, că vreți soluția de plată x. Se va rezolva, punctual. 

A treia se referă la promoții. Unele, cele de preț, s-au dovedit a fi de-a dreptul nefuncționale. Altele au mers de minune. În cele șase luni, la mine pe blog si la evenimentele organizate s-au dat cadou peste o mie de lucruri vechi, de la cărți la timbre, decorațiuni și obiecte de mobilier.  Eu am înțeles din asta că am cititori care nu vor neapărat să obtina o reducere (de 10-30 de lei), preferând să se bucure, exact ca mine, de amintirile generate de vreun obiect pe care nu l-au mai avut/atins din copilărie, sau cum au mai văzut numai la muzeu. 

A patra este despre partea mai puțin frumoasă a vieții. Despre țepe. De oamenii care comandă cărți și apoi refuză coletul. Am și d-ăștia, mi s-a explicat că e fix din cauza mea, pentru că am insistat să includ transportul în prețul cărților. "Oamenii știu, astfel, că nu riscă nimic, returnand coletele, iar noi trebuie să-ți facturăm serviciul de două ori, ca să-ți aducem cărțile înapoi", mi-au explicat cei de la firma de curierat. Cum cei mai mulți dintre tepari sunt cei care au comandat o singură carte, o să rezolv asta foarte simplu: de pe 1 decembrie 2019, nu mai accept comenzi de o singură carte. O să fie "minim două cărți, sau minim 70 de lei"; o să mă gândesc zilele astea.

A cincea ține doar de mine. Instinctiv, am luat la un moment dat o decizie genială: să livrez chiar eu cărțile în Ploiești (tot timpul) și în București (când pot). A fost atât de valoroasă fiecare întâlnire cu cei care mi-au cumpărat cărțile încât n-am de gând să povestesc nimic despre nici una. Doar să recomand, oricărui creator de conținut, să se întâlnească periodic cu cei care-i "consumă" munca. O sa-i faca bine la spiritul critic și la inspirație.

A șasea este de mediu. Serios. M-am străduit să las o amprenta de poluare cât mai mică și sunt mândru de ce-am făcut. Toate cărțile mele sunt tipărite pe hârtie reciclată sau din import, nici un copac din România nu și-a pierdut vreo frunză din cauza mea. Fac semne de carte din cărți poștale, decorațiuni de perete din ambalaje, tipărituri și picturi vechi, iar alte cărți vechi au devenit ascunzatori exact cum are Mihai Sora in infamia aia de spot eMag. Toate au fost pe larg apreciate, iar dacă socotesc că dintr-un copac se fac cam 32 de seturi de cărți de-ale mele, estimez că, undeva pe Terra, o pădurice mică încă mai există pentru că eu m-am purtat responsabil. Și-mi place la maxim sentimentul ăsta, că am reusit să devin publisherul cu cea mai mică amprentă de poluare. 

A șaptea ține de bunătate. În aceste șase luni, au fost o droaie de oameni care mi-au oferit diverse lucruri vechi, de la cărți la .... orice, necesare fie în documentarea unor viitoare cărți, sau care au ajuns în secțiunea de lucruri care merg gratuit la cititori. Lucrând în medii ostile, mereu înconjurat de jurnaliști și de oameni politici, m-am dezobișnuit de generozitatea dezinteresată, pentru că mereu mi se cerea ceva meschin la schimb. Acum, de când tot ce fac este să scriu cărți, să fac fotografii și să salvez lucruri vechi, am cunoscut și oameni incredibil de mișto, cărora le mulțumesc, cu această ocazie, cum pot eu mai bine. 

Anunț, cu acesta ocazie, că în curând, adică până în Sărbătorile de Iarnă, vor mai fi gata două noi titluri Străbunicii, dar și că până în primăvară o să vă prezint doi noi autori Străbunicii. O să vă placă, promit.

Închei rugându-vă două chestii:

1. Nu mai faceți cadou dulciuri copiilor. Nu sunt bune. Cărțile sunt.

2. Duminică, 1 Decembrie, fluturati un steguleț tricolor, cât de mic, măcar două secunde.

Să ne vedem cu bine pe https://bogdanstoica.ro/shop

P.S. poză aia, de mai sus, e acolo pentru că am câștigat un concurs cu ea. 

Editia intai: 

"O să vină 10-15 oameni, probabil că o să-i știu pe toți, dar e bine și așa, că ne vedem liniștiți de vin și de discuții", mi-am zis eu, ieri după-amiază. Era la 4 zile după ce decisesem să fac o întâlnire cu cititorii, la care să aduc toate cărțile, javra de Ghenă și lucrurile vechi pe care, în mod obișnuit, le pun în secțiunea MOCA a magazinului online. N-am dat nici un telefon, n-am rugat pe nimeni să vină, nu mi-am bătut capul aproape deloc. De fapt, mint. Am dat invite (random, că altfel n-ai cum, din 5000), la 200 de persoane din lista mea și am investit frumoasa suma de 5 dolari în promovarea event-ului pe facebook. 

"Miru, tu stai la cărți, Andi la poartă. Maxim o ora, pe urmă faceți ce vreți, că nu mă aștept la multă lume", i-am zis aseară, când am ajuns la Eden Dream Garden, fiicei mele, cea care mă ajută, logistic, când fac de-astea. Ghenă era la locul lui, morocănos ca dracu' și speriat ca de bombe, că el e șmecher doar acasă, unde-i singur. Mi-am pus un pahar de vin și....

... și am căcat steagul. Toți. Andi a stat la poartă peste două ore, că tot veneau (după fly-erele cu instrucțiuni, tombolă, etc, aseară au venit peste 80 de oameni). #magirl a înțepenit lângă stand cinci ore, pentru că cei care veneau tot cereau cărțile. Eu am ciocnit un număr mult prea mare de pahare de vin cu mult prea numeroșii mei invitați (noroc că mi le puneam așa, de vară, că altfel mă făceam muci). Am dat autografe pe vreo 60-70 de cărți, am făcut vreo 50 de poze cu oameni și...la fiecare 20 de minute mă umpleam de respect. La propriu. Pentru că iar am avut oameni din toată țara, nu doar din Ploiești, cum credeam eu că o să fie, plus 2-3 din București. Brașov? Sibiu? Cluj? Baia Mare?! Pe bune?! Cum sa nu te cam caci pe tine când realizezi că unele din lucrurile scrise au fost atât de importante pentru niste oameni încât au decis sa parcurga sute de kilometri ca să te cunoască.

Și mi-a plăcut la nebunie că nu m-am înșelat asupra cititorilor mei. Că, fără să-i îndrume cineva, cei mici s-au dus spre cărțile lui Ghenă, femeile s-au dus spre seria Tipul ... iar bărbații au răsfoit/cumpărat cărțile Străbunicii. Planul meu, de a livra cuvant scris pentru toata familia, se dovedeste fezabil, deci sunt pe drumul cel bun, deci din septembrie pot să trec de la 4 ore pe scris pe zi la 8 ore... 

Mi-a plăcut și că nu m-am înșelat asupra terasei. Echipa de la Eden Dream Garden a facut minuni cu toate mesele full, copiii s-au jucat toata seara, DJ-ul ne-a plimbat fix cum trebuie prin istoria muzicii rock, iar oamenii imi spuneau fie "ai dreptate, e că în Vama", fie "bai, suntem prosti rau, iesim in aceleasi locuri, ca hamsterii pe rotita, habar n-aveam de locul asta".

Mi-a placut si ca am nimerit-o cu cadourile. Din cele 121 de lucruri puse de mine in cufar, aseara mai ramasesera vreo 12. Cufarul a ajuns la o doamna din Corbeanca. Ca sa nu fiu suspectat de aranjamente oculte, am pus doi copii sa se tina de mana si sa extraga, cu ochii inchisi, biletul castigator. Ana sau Anca, am filmarea pe undeva, cu numele...

Editia a doua:

A fost tot la Eden Dream Garden, doar ca de data asta vinul a fost pus la bataie de Purcari. Si s-a vazut, in sensul ca am fost silit sa beau din trei feluri de vin si sa ma indragostesc de Rara Neagra, probabil cel mai bun vin rosu baut anul asta. 

Dupa numarul biletelor de la tombola, am fost 36. Dupa numarul de obiecte vechi care s-au dat cadou, am fost mult mai multi. Au fost 210 si la final mai erau 6. Iar cele patru cufere, care s-au dat prin tragere la sorti, au ajuns la tot atatea persoane, fericite la maxim din acest motiv.

Pozele de la ambele evenimente sunt pe facebook. Da-ti tag daca te regasesti in ele si contribuie si tu la album (daca ai prin telefon imagini de la aceste doua evenimente trimite-mi-le la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.). 

Toate cartile, lansate sau nu la Vin cu Carti, sunt pe https://bogdanstoica.ro/shop

cartile sunt pe  https://bogdanstoica.ro/shop

{k2storecart 21746}

{k2storecart 22399}

Eu nu știu să schiez. M-am urcat o dată pe niște schiuri, la Cota 2000. Nu cu un instructor, ci cu niște amici. Era să-mi rup gâtul, coloana, schiurile și m-am speriat de moarte. Pe vremea aia nu mi s-a părut grav că n-o să schiez, făceam drumeții montane în fiecare weekend, iar pârtiile de schi mi se păreau prea mondene și prea colorate. 

Au trecut anii (vreo 15) și am reajuns, accidental, în zona pârtiilor de schi. Prin Poiana Brașov. Altceva. Tot colorat, tot monden, dar cool. Oameni mișto, nu cocalari cretini. Și am văzut o droaie de oameni care coborau calm, lent, privind muntele. Se vedea că sunt doar ei cu gândurile lor. Și mi-am dat seama că am și eu senzația asta când îmi conduc mașina pe drumuri goale, prin păduri. Sunt câteva cotloane rutiere verzi pe lângă orașul meu, o nebunie, când simt că pocnesc de stres dau o tură pe acolo. Iar seara am inteles de ce pârtiile de schi sunt StupidLess. Am fost la un party outdoor pe un frig ca-n Siberia. Neputând să-și afișeze arsenalul de club, respectiv bijuteriile și hainele de firmă, proștii și cocalarii au lipsit. Și ghici ce? A fost megamișto fără ei. 

Mi-au rămas în minte oamenii ăia mișto de pe pârtia de schi și am trecut la "to do" în colecția Străbunicii și o istorie a acestui sport. Și am descoperit ceva minunat pentru un pasionat de istorie: ciuciu informații. Acum o sută de ani, când a apărut la noi, sportul asta s-a numit "săniuș de-am'picioarele". Pe urmă s-au adunat niște oameni minunați care au făcut cluburi montane, au amenajat pârtii și au început să-i învețe și pe alții cum să schieze. Cum statul pe vremea aia nu era un agresor bătut în cap, i-a sprijinit și s-a ajuns la sporturi de iarnă în toată regula. De deasupra tuturor, o familie regală de excepție avea zilnic un reprezentant pe pârtie: Carol, Ileana, Nicolae, Mihai schiau cu drag și cu pricepere. Normal, au început să vină la munte și curioșii, iar unii dintre ei au început să schieze, apoi publicul s-a împărțit între cei doi poli de interes, Poiana Brașov și Sinaia. 

Așa am ajuns unde suntem. Să țineți minte, da? De la câțiva iubitori de munte și de la o familie regală iubitoare de schi. 

Povestea acelor ani spectaculoși, plină de imagini pe care n-o să le găsiți pe internet, cu sfaturi de schi, echipamentele de schi, bunele maniere la schi, unde te cazai când mergeai la schi, unde mâncai, cum te distrai și multe-multe alte lucruri interesante este acum în "Cum învățau străbunicii tăi să schieze", a cincea carte din seria străbunicii. Cartea este disponibilă la vânzare AICI (link), iar la preț mai bun o găsiți AICI (link) sau AICI (link). Fie să vă încapă în rucsac când ieșiți pe pârtie și să vă bucurați de ea în telescaun sau la un/o ceai, vin fiert, cafea, rom, între coborâri. 

Acum patru ani, când am scris primele rânduri despre fotografia cu telefonul, notam că fotografia va fi nouă dimensiune socială a fiecăruia, că abilitatea de a face fotografii bune va fi echivalentă cu abilitatea generației mele de a folosi un computer sau de a putea vorbi în engleză. Am avut dreptate. Vânzările au explodat în online unde fotografia produsului a luat locul experienței personale. Relațiile debutează în online pornind de la fotografiile celor doi. Influencerii sunt în proporție de 90% creatori de imagini, nu de text sau video. Politica, trendurile sociale, campaniile umanitare, emoțiile colective - totul pleacă de la o fotografie. Și ca un corolar al faptului că am avut dreptate, toate reclamele la telefoane mobile vorbesc acum doar despre luminozitatea camerei foto și despre megapixelii ascunși după ea. 

Cu toate astea, primul meu manual de fotografie cu telefonul s-a vândut bine și nu prea. Asta deși era făcut ca ebook, "ca să-l ai în telefon, la indemana", mi-am zis eu. Cifrele nu-s rele, s-au contorizat câteva mii de download-uri, dar dacă împart totalul de descărcări la numărul de zile trecute de la lansarea lui, reiese că s-au vândut 1-3 manuale pe zi. Noroc ca am aflat recent că nu e vina mea. E vorba de specificul pieței. În România se vând doar 150.000 de cărți electronice în fiecare an. În Polonia se vând două milioane. În Germania - dublu față de Polonia. Cumva, românii nu se dau în vânt după cărțile electronice atunci când trebuie să le cumpere.  

Așa că am adus manualul de fotografie cu telefonul în lumea printului. Acum e o carte ca toate cărțile. Are două sute de pagini, toate color.

Cartea este doldora nu doar de sfaturi privind fotografia cu telefonul, ci și de grafică menită să te ajute să faci fotografia cea mai bună, din locul cel mai bun, cuiva care stă în cea mai bună poziție posibilă.

Tonul a fost accesibilizat la maxim, astfel încât cartea să poată fi citită și de un copil de zece ani.

Nu copiii sunt, însă, targetul meu, ci adulții în a căror profesie fotografia bună a devenit o necesitate. Agenții imobiliari. Proprietarii de mici afaceri de comerț online. Micii meșteșugari, artizanii, artiștii independenți. Oamenii de PR. Responsabilii de conținutul vizual în social media. Politicienii. Jurnaliștii. Oamenii legii. Profesorii și educatorii. Oameni care-si folosesc telefonul la serviciu, pentru ca trebuie. Le recomand tuturor aceasta carte, ca pe o investitie in viitorul lor. 

Nu în ultimul rând, recomand cartea tuturor celor ce se consideră prea puțin atrăgători. Celor cu respectul de sine la cote scăzute. Am auzit de sute de ori, după ședințele foto pe care le-am făcut sau după workshop-urile de fotografie cu telefonul pe care le-am susținut, replici de genul: "știi, acum nu mai mi se pare că sunt urat(ă), îmi dau seama că mă fotografiam sau mă lăsam fotografiat(ă) greșit, e incredibil ce bine mă simt acum, mulțumesc". 

Manualul de fotografie cu telefonul se poate cumpăra de AICI. 

La un preț mai bun, alături de alte cărți de-ale mele, o găsești AICI.

Lansarea cărții are loc miercuri, 30 octombrie, la Ploiești. Ai toate detaliile AICI.

Eu nu-s fanul evenimentelor in care lupa e pusa pe mine. Dar am organizat asa ceva, pentru ca am cateva motive. Vreo șapte. 

1. În primul rând, pentru că mă întâlnesc periodic cu oameni care mă întreabă "ce-ai mai scris?", și durează prea mult să le explic că de la 5 titluri am sărit la 12, în nici un an. Plus că pare că mă laud. Așa, când omul vine intr-un mediu ok si se uită in voie la carti - își face o părere mai clară despre munca mea.
2. În al doilea rând pentru că sunt foarte mulțumit de mecanismul de vânzări de pe bogdanstoica.ro/shop, cu al sau transport gratuit și cu ale lui lucruri care se dau gratuit dacă îți cumperi mai mult de o carte. Planul părea nebunesc la debut, oameni deștepți mi-au zis că o să mă bage în gard, dar uite că nu s-a întâmplat așa pentru că am parte fix de publicul mișto pe care-l intuiam, nu de disperații după mocangeală.
3. În al treilea rând pentru că am mare nevoie de feedback-ul cititorilor. Am făcut schimbări, în mai multe cărți, după ce diverși cititori mi-au spus diverse lucruri. Și chiar dacă discut aproape zilnic cu ei (pe net, sau când fac eu personal livrările), o asemenea întâlnire, relaxată, o să mă ajute foarte mult. 
4. În al patrulea rând, pentru că sunt foarte mândru de echilibrul din portofoliul de cărți. Am ajuns la patru cărți pentru tipe, patru cărți pentru tipi și patru cărți pentru copii. Aud frecvent "nici una n-a ramas necitita, le-am impartit" si ma bucur. Pe cât posibil, o să încerc să păstrez asta. 
5. În al cincilea rând, pentru că i-am promis lui Ghenă și o ieșire civilizată în public, din care să nu mai iasă speriat, ca la prima, sau de-a dreptul jumulit, cum a fost la a doua, având cel mai mult de suferit de fiecare data de la falșii iubitori de pisici. 
6. În al șaselea rând, pentru că mi-am propus, de ceva vreme, o seară cu vin bun la Eden Dream Garden, un loc pe care nu l-am frecventat ani la rând ca prostul, de bou dezinformat ce sunt (o să vă povestesc mâine, pe larg, cum m-am frustrat singur de niște seri frumoase).
7. În al șaptelea rând, pentru că după vara asta în care am fost răsplătit cu sute de comenzi și de fedback-uri pozitive, consider ca am de dat înapoi. Mai exact, o sută de lucruri vechi au fost ambalate și așteaptă, într-un cufăr, să ajungă la noii proprietari. Și cufărul va ajunge tot la un cititor. 

Totul o să se întâmple miercuri seară. Va aștept AICI.

Oricum deschisesem usa ghenei, sa-mi arunc gunoiul. Doar ca dupa ce am pus pungile in tomberon, n-am mai plecat imediat, ca de obicei. Mi-am aprins o tigara si am stat dupa masina, uitandu-ma cum ia toate cartoanele alea, le compacteaza si le pune in niste saci gigantici. N-a facut mizerie, nu a scotocit dupa altceva. Doar hartia il interesa. I-a luat cateva minute. Cand a iesit si a trecut pe langa mine, am pus intrebarea:

- Iei macar zece lei pe toate astea?

- Iau 30-40 de lei. 

- Si la cate ghene te primeste lumea?

- Pe aici? Cam la vreo zece. Si mai sunt magazinele, care arunca. Ma *cheama ei. 

(* - normal ca te cheama; Rosal le cere bani sa le ridice deseurile, tu le iei gratis)

Si s-a dus. Eu m-am urcat in masina si m-am dus la treaba mea. Probabil ca n-am in bloc nici un copil care vrea sa faca cateva sute de lei lunar, cu care sa plece intr-o vacanta, sau sa-si ia un laptop. Probabil ca la nici un magazin din zona mea nu e cineva care castiga insuficient. Probabil ca la mine in oras s-a negociat prost contractul cu operatorul de salubritate, care ar putea sa faca un profit frumusel doar din colectarea hartiei, plasticului, fierului si celorlalte chestii reciclabile. Probabil ca e sub nivelul nostru sa facem bani asa, neuitand insa sa-i condamnam pe astia, care traiesc pe partea invizibila a societatii, pentru ca fac bani din lucruri pe care noi le aruncam ca prostii. 

Eu personal nu produc atatea deseuri de tipul asta. Nu arunc multe bidoane de apa, am apa plata la frigider doar pentru vizitatori (pentru ca eu beau apa de la robinet fara probleme), vinurile pe care le beau eu sunt in sticle de... sticla, cutiile coletelor pe care le primesc le folosesc la coletele pe care le expediez. Dar cum din cartoane si pet-uri vine volumul gunoiului in marile orase, cred ca n-ar fi o idee rea ca primariile sa schimbe un pic directia in promovarea valorilor ecologice si de mediu. In loc sa zica oamenilor "cum sa mentina orasul curat" sa le explice "cum sa faca bani".

Eu, de exemplu, incapabil sa arunc tiparituri, le upcyclez. Daca-s intregi, in stare buna, dar depasite moral, fac stashbook-uri din ele.  Daca-s rupte, distruse, incomplete, scot ilustratiile din ele, de multe ori niste mici bijuterii grafice. Mai am in plan sa fac niste semne de carte cool, de pus in cartile pentru copii. Daca-mi iese, o sa fac si niste kit-uri, cu care sper sa fac copiii nu doar sa citeasca, ci si sa scrie. O sa revin pe subiectul asta. Mi se pare ca merita.  

bogdanstoica.ro/shop