Serios. 

La 1900, litoralul românesc era cum este Bali azi: impecabil de curat, plin de flori și de vietăți marine. Pe lângă Constanța era o zonă care se numea Golful Delfinilor, din cauza puzderiei de prieteni de-ai lui Remus Cernea care făceau deliciul celor de pe plajă, cu joaca lor.

Pe la 1920, Regele Carol făcuse Marina, începuse Portul, iar litoralul avea două stațiuni: una pentru oamenii normali, una pentru oamenii cu fițe. O segregare binevenită și azi, după părerea mea. Că ne-am stricat, nu ne mai distrăm la fel și ne enervăm unii pe alții în loc să ne bucurăm de vacanțe. 

Pe la 1930 Litoralul avea trei cazinouri și o lungime dublă față de azi. Da, ai citit bine: dublă. Balcic, Capul Caliacra, Vâlcov, Budachi, Bugaz erau stațiuni românești, nu bulgărești sau ucraineene. Și ce stațiuni! Budachi ar fi făcut Vama Veche să plângă de ciudă, iar la Balcic avea inclusiv aeroport..

Pe la 1940, ne-am luat o muie istorică. Și nemții și rușii ne-au tras-o cu talent și ne-au luat juma' de litoral. Jumătatea valoroasă. Cam ca acum...

Pe la 1950 s-au apucat comuniștii să facă un loc de joacă în temnița roșie care era România. Au vrut să fie convingători, ca "deținuții" să nu se mai simtă aiurea muncind si iar muncind. 

Pe la 1960, aveam cele mai ieftine stațiuni litorale din Europa. Străinii primeau oferte de genul "dacă plătești două săptămâni mai primești una moca"

Pe la 1970, orice muncitor necalificat își permitea 12 zile la mare, cu mesele incluse, iar Costinești era un fel de Ibiza a Europei de Est. 

Pe la 1980 doar un fraier nu putea să bea un Ci-co, să mănânce un pește fenomenal și să și-o tragă cu o suedeză. Suedeză adevărată, din Suedia. Originală, adică epilată complet, nu ca...:)))

Istoria litoralului românesc e AICI. Cumpăr-o dacă vrei să afli cât de mișto era acum o sută de ani, cumpăr-o dacă vrei să-ți faci părinții să zâmbească citind-o, cumpăr-o dacă ai o afacere pe litoral, o sa te ajute in conversatiile cu clientii. N-o cumpăra dacă ești prost sau comunist, o să te enerveze la maxim.

toate cărțile mele sunt pe https://bogdanstoica.ro/shop

Prima carte poştală a apărut în Austria, Ungaria a tipărit prima carte poştală cu temă istorică, Anglia a scos prima carte poştală dedicată publicității, Germania a scos prima carte poştală color, Statele Unite au scos prima carte poștală dedicată unui eveniment... Erau mii de fabricanți, care mai de care mai dornic să ofere ceva splendid, nu gri și trist. Dacă e să-i compar pe cei din breasla și din perioada aia, cu niste contemporani, i-aș compara cu scriitorii de aplicații de telefon.

Din păcate, cărțile poștale s-au născut talente și au murit speranțe. Apariția și dezvoltarea telefonului fix, prin anii 30-40, le-a oprit prematur "cariera". Pe urmă a venit și al doilea război mondial, care a lăsat în urmă o omenire pragmatică, orientată doar spre bani, nu spre artă pe orice petic de hârtie, ca până atunci.... Dorinta de a fi recunoscut ca fiind cel mai bun a fost inlocuita de dorinta de dividende cat mai mari. De-aia sunt atât de mișto și de prețuite cărțile poștale vechi, iar cărțile poștale de după anii 50 nu fac nici cât o ceapă degerată. 

Am strâns și eu cărți poștale vechi. Sunt niște mici dispozitive de impresionat. Pe câțiva zeci de centimetri pătrați ai și o opera de artă, și un timbru care vorbește despre un rege, și o ștampilă care vorbește despre un oraș, și, nu de puține ori, o poveste de dragoste comprimată cum numai un romantic de acum o sută de ani o putea face. La o parte dintre aceste cărți poștale n-o să renunț niciodată, probabil. Altele însă... hai să spunem că am prea multe, de prea multe feluri. De azi, o parte sunt pe https://bogdanstoica.ro/shop. Să vă bucure și să vă inspire și pe voi.

Nu uitati nici ca pana sambata inclusiv, cine cumpără cel puțin două cărți (de citit, nu postale) de pe https://bogdanstoica.ro/shop are sansa sa primeasca si un cufăr vechi de pe vremea străbunicilor.

Acum nu. Accesorii de încălzire corporală există. Acasă se numește pătură electrică, în mașină se numește scaun încălzit. Străbunicii noștri nu aveau atâta energie electrică de irosit, dar erau deosebit de inventivi și de practici. S-au prins că, decât să irosească cantități mari de lemne și cărbuni ca să încălzească o cameră gigantică (să vă duceți la muzeul Cotroceni, să vedeți cât era de mare dormitorul reginei Maria), e mai eficient să încălzești patul. Așa a apărut dispozitivul din imagine. Făcut din alamă (cam 30cm diametru si 6cm inaltime), cu coadă de lemn (cam 70cm lungime), se umplea cu jar și se băga sub plapumă, cam cu o oră înainte de ora de culcare. Si incalzea patul de minune.

• Nu, nu dormeau cu tigaia încinsă în pat. O scoteau de acolo când se băgau la somn.
• Nu, jarul nu face fum la un nivel deranjant. Nu mori sufocat.
• Nu, nu arde așternuturile din bumbac, lână, dar recunosc că nu știu cum ar reacționa la poliester și mătase.

Am testat-o și eu. La ultimul grătar, am umplut-o cu jar,  am așezat-o pe canapea și am acoperit-o cu pătură. Zece minute mai târziu, canapeaua era caldă pe o suprafață de circa doi metri pătrați. Dacă ar fi fost o seară friguroasă, mi-ar fi făcut o reală plăcere să găsesc locul ăla cald în care să mă culc.

Și acum am decis să o dau. O să aleg luni, 6 mai, prin tragere la sorți, dintre cei ce își comandă vineri, sâmbătă sau duminică, minim două cărți de pe bogdanstoica.ro/shop, pe cineva căruia o să-i trimit cel mai haios calorifer posibil. Uitați-va bine prin magazinul online, sunt și niște vouchere bune di tăt pe acolo, poate împușcați trei iepuri dintr-o lovitură, nu doar doi...

Sigur, nu e obligatoriu să-l folosești. Poți pune flori în el, sau poți să-l agăți pe perete, ca să-l transformi într-o senzațională piesă de conversație, pentru momentele când ai musafiri și vine vorba despre lucrurile și oamenii mișto de acum o sută de ani. 

ai trei zile la dispoziție. minim două cărți, da? succes!

bogdanstoica.ro/shop

UPDATE: caloriferul strabunicilor a ajuns la Cristina. Congrats!

163 de cărți s-au vândut, pe https://bogdanstoica.ro/shop, în luna mai. Cu un magazin online minimal, despre care încă nu știu dacă are hibe. Fără SEO, fără facebook ads, fără cuvinte cheie. Am folosit doar tracțiunea obișnuită a blogului meu. Poate nu pare mult, dar va asigur că e mai mult decât vinde, într-o luna, din cărțile mele, o rețea de zeci de librării plus magazin online sofisticat, care au costat, împreună, milioane de euro. 

Încă mai am cărți  (dacă librării le-au cerut și editura le-a dat), în Diverta, Humanitas, Cărtureșți, pe elefant.ro, libris.ro, pană mea, nu mai știu, inclusiv pe amazon. Așa a fost aranjamentul cu editura, făcut acum trei ani (iar eu nu mă sucesc, într-o înțelegere, decât dacă mă simt furat). N-am fost furat, pentru că am avut noroc de oameni serioși, dar... nu era de ajuns. M-am prins anul asta, când am văzut raportul de vânzări pe 2018. 

Eu m-am înclinat întotdeauna în fața costurilor mari care aduc servicii excepționale. Vorba aia, "dai un ban dar merită", cred că a fost inventată de mine, într-o altă viață. Dar proprietarii de lanturi de librarii din România, și aici puneți voi, la întâmplare, ce nume de lant de librarii vreti, sunt prea lacomi pentru cât sunt de buni la vânzări. Cer în jur de 50% din prețul unei cărți, adică un comision demn de nenorociții din Carrefour și Cora. Le-ai da dacă ți-ar garanta vânzări de mii, zeci de mii de bucăți. De unde, nene! Toți vând foarte rar mai mult de câteva zeci de cărți dintr-un titlu, lunar. Iar dacă nu vând ce-au "cumpărat" de la tine, ți le trimit înapoi, cu factură de retur. Adică zic "vreau o mie", iar după șase luni te trezești că-ti spun "mai am 700, vezi că ti le dau înapoi, ca nu merg". 

Nu "merg" pentru ca esti prost, boss. La mine de ce merg?

Iar site-urile de carte fac acelasi lucru. Cer tot 50%, desi nu au costurile unuia cu 40 de librarii in mall-uri. Vor aceleasi conditii de retur, si platesc la 3, 6 luni (n-o sa-l uit niciodata pe tipul de la emag un site care imi propunea sa-i dau #nustiucatecarti pe zero lei, el urmand sa le achite cu un banner pe homepage "care se vinde din pula cu 7000 de euro"). Basca, pun titluri pe site pe care nu le au in stoc doar pentru SEO si fac tot felul de smecherii de cacat, sa-i umple cosul de cumparaturi cu tampenii fix clientului fidel, care nu mai e atat de atent la interfata de cumparaturi. 

163 de cărți ale aceluiași autor / 57 de clienți / 121 de lei valoarea medie a coșului de cumpărături / in prima luna de magazin online / cu un singur titlu nou. Știu cel puțin doi directori operaționali care s-au înnegrit la față când au citit cifrele astea. Pentru ei le-am și publicat. Să înțeleagă, o dată pentru totdeauna, că lumea se schimbă. Că ideea de librărie nu mai există, dacă te porți ca un vanzator mediocru de ciorapi. Că ar trebui să-și plătească librarii cu mai mult decât salariul minim pe economie, pentru ca acestia să citească și să promoveze ce vând. Cartea este o marfă subiectivă. Dacă-i pui un sticker cu "reducere" nu faci nici o brânză. Poți, în schimb, să o vinzi ca pe o delicatesă, vizand oameni fini, dându-le să guste, povestindu-le despre sofisticatele insusiri ale rețetei folosite la facerea ei. Iar branza aia trebuie pusa musai lângă un vin bun, nu lângă zece damigene de poșircă ieftină. 

Cinci ani. Atat mai dau celor mai mari librarii din Romania, offline sau online, daca nu se reformeaza. Vor disparea daca mai vand rahaturi la suprapreț, daca emit in continuare topuri false de vanzari, daca mai fac dumping doar ca sa castige cota de piața. Viitorul n-a aparținut niciodata speciilor lacome, mari si proaste, ci celor mici, agile si adaptabile.

sa nu uit: acum, pe bogdanstoica.ro/shop, ai nu numai carti, ci si decoratiuni si bijuterii. 

Anul asta am spus NU de trei ori. Nu mai lucrez cu nici o editură, pentru că editurile românești au un model de business care pune autorul pe ultimul loc mai ales la promovare, dar și la încasări. Nu mai lucrez cu nici o librărie, pentru că afacerile facute cu lanturile de librării sunt falimentare, oamenii cer comisioane absurde, plătesc la pulivară și nu investesc nimic în promovarea cărților. Mi-am băgat picioarele și în emag, cu ale lor pretenții de comisioane uriașe la vânzări mediocre. Am spus pa-pa și elefant, cu ale lui promoții de preț care opreau, pur și simplu, vânzările cărților mele pe alte site-uri, promoții menite doar să te facă să cumperi și alte cărți de pe site-ul lor. După trei ani și cinci cărți a caror vanzare nu poate fi controlata din cauza lacomiei unor oameni, am decis nu doar să-mi scriu cărțile, ci și să le tipăresc și sa le vând pe cont propriu. Și fac zilnic descoperiri interesante. 

1. Prima ar fi că diferențele de tarif între firmele de curierat sunt uriașe, deși costurile lor sunt cam aceleași. Serios, dacă vrei să semnezi un contract cu o firmă de curierat, te rog bate-ți capul un pic și cere oferte de la cât mai multe. Eu am semnat cu Nemo Express, după ce m-am uitat lung la oferta Fan Courier și m-a busit râsul văzând cum pune problema Urgent Courier. Am găsit, în firma asta mică, fix ce căutam: aceeași calitate a serviciilor ca la gigantii pietei, la costuri ce pot scadea depinzand doar de mine. 
2. A doua ar fi că orice vânzător de cărți, fie el editură sau magazin online, ar putea să-și rupă din profit cât să achite transportul cărților spre tine. În fond, când comanzi o pizza (ceva mai scumpă decât o carte), băiatul ăla de la livrări nu-ți cere încă 15 lei, pentru că s-a deplasat la tine. Pizzeria și-a trecut la cheltuieli costurile cu transportul, le-a inclus în prețul pizzei și gata. La fel, Altex: când cumperi un frigider de la ei, duba aia ți-l aduce gratuit acasă. De ce ai plăti transportul când cumperi cărți, niște mărfuri neperisabile, nefragile și deloc grele? De ce ai tolera fix la librari, aparent cei mai nobili dintre vanzatori (daca-i intrebi, ei fac comert cu cultura) lăcomia?  
3. A treia ar fi că oamenii cumpără foarte rar, pe de un site, o singură carte. Că asta ar fi, pentru un magazin online, principala problemă. Dacă scazi costurile cu realizarea (durează o luna-două să o scrii, cineva trebuie să achite cafeaua, țigările și curentul pentru laptop), cu tipărirea, cu promovarea și cu transportul, nu prea mai rămâi cu mare lucru dacă Laura din Timișoara cumpără o singură carte. Dar tot rămâi cu ceva, iar dacă ai volume de vânzare medii spre mari, se adună, în cont, multe sume mici de tot care, la finalul lunii, se transformă într-o suma rezonabilă. La două cărți în același pachet raportul cheltuieli/încasări devine ok. De la trei în sus, ești bine. La patru, bini di tăt. 

Cărți, da? Mă refer la cărți. Nu la frigidere sau biblioteci, unde costul cu transportul depinde și de volumul și de fragilitatea mărfii. Mă refer la cărți și alte lucruri care pot încăpea într-un plic d-ăla, format broadsheet, cum vezi la curieri. La orice cântărește sub două kilograme și nu se sparge, costul cu transportul poate fi plătit de vânzător fără să dea faliment sau să moară de foame.  

Așa că eu am decis ca toate cărțile mele să se vândă cu transport gratuit. La mine pe site, ca nu controlez politicile de vanzari de pe alte siteuri. Am tăiat din marja mea de profit și acum câștig extrem de puțin la unele colete, dar la altele câștig cât să compenseze. Am decis, de asemenea, sa umplu sectiunea aia a site-ului cu lucruri care se dau gratuit (le gasesti AICI) celor ce au decis sa cumpere de la mine, nu de la niste terti lacomi (ați face ochii cât cepele dacă v-aș povești ce salarii de doi lei ofera preacorectul de Liiceanu angajaților din librăriile Humanitas). Am decis, de asemenea, să nu mai cumpăr nimic de pe net, mai ușor de 2 kilograme și mai mic decât o cutie de coli de scris, dacă vânzătorul nu asigura transport gratuit. Și va recomand și vouă să faceți asta, pentru că (și vă spun asta cu excelul deschis), toate magazinele online au de unde. Pula mea, am putut eu, cu resurse de mii de ori mai mici decât emag, elefant și alte dude fandosite de pe netul românesc.

(probabil singura) librărie de pe netul românesc unde transportul cărților e gratuit indiferent cate cumperi este aici: https://bogdanstoica.ro/shop

Proiectul este absolut cretin, recunosc. De ce ar citi un copil istoria stomatologiei românești? În ce alt mediu se întâlnește el cu informații controversate, care trebuie cercetate, verificate, despre dinți, pastă de dinți, masele, aparate dentare? De cand e asta interesant pentru el, in conditiile in care, in 9 cazuri din 10, copiii iau dentistul ca pe un must impus de părinți, iar spălatul pe dinți ca pe o corvoadă.

Străbunicii la dentist, adică versiunea pentru copii a Atlasului amuzant de istorie a stomatologiei, este un pariu pe care-l pun cu mine. După 16 ani de interacțiune cu propriul copil, încă mai cred că un copil citește orice dacă acel orice este scris atractiv, într-o manieră care-i place. Cred că această generație de copii care nu citește este eșecul nostru, ca părinți și profesori, nu al lor. Noi n-am știut cum să le scriem și sa vindem cărțile pe care le-am dorit citite de ei. Le-am făcut ca pentru noi, uitând că vietățile astea, crescute în alt mediu, sunt diferite de copiii care am fost.

Am tot scris-o pe acest blog de pare că mă laud, o scriu și acum: poți face orice copil să citească. Trebuie doar ca lectura aia să fie despre ce-l interesează pe el, nu pe ține. Dacă e mort după jocuri, da-i să citească despre jocuri. Dacă e fun Justin Bieber, fă rost de biografia disperatului și dă-i-o. Nu-i mai da copilului să citească ce vrei tu, ce vrea școala sau societatea. Fuck toate astea. Tratează-l ca pe un gras la sală: da-i întâi ganterele mici, de jumătate de kilogram, să se obisnuiască. O să ajungă și la haltera de 50 de kile, mai târziu.

Eu sunt pasionat de istorie și cred că cine n-o știe face greșeli majore în viață. Am vrut să-i transmit și fiicei mele pasiunea asta. Nu am aruncat, însă, cu cărți groase și plictisitoare în ea, ci i-am povestit atâtea istorioare mișto de demult până a prins-o și pe ea microbul. Acum rupe în două anticariatele. Sâmbătă mi-a arătat mândră o carte de juvenologie (știința tinereții), scrisă în anii 30. O tâmpenie, o știe și ea. Dar tot mi se pare că e pe plus amuzându-se citind o tâmpenie scrisă acum o sută de ani, decât dacă s-ar amuza ascultand glumele lui bordea, bendeac și alte forme ale mediocritatii contemporane. 

Cât despre această carte.... copiii nu sunt proști. S-au prins și ei că dentistul la care merg are un cabinet frumos, haine mișto, un telefon de ultima generație, o mașină scumpă în parcare. Fără să-l poată denumi, recunosc succesul în viață, știu că dentistul îl are și vor să-l aibă și ei. Eu am întâlnit deja, doi-trei copii, care vor să fie medici stomatologi "ca să aibă bani". Alți copii se simt atât de bine la dentist încât au dezvoltat o relație bună cu el. Când era mică, #magirl era de-a dreptul îndrăgostită de Raluca de la Officedent, unde mergea periodic. Și dacă i-aș fi dat, atunci, o carte din care ar fi aflat lucruri pe care le-ar fi putut discuta cu Raluca, ar fi fost megainteresată de ea. Iar dacă ar fi fost o carte scrisă de o pisică, n-ar fi lăsat-o până nu o termina, pentru că pisica-scriitor este, pentru un copil, ce sunt sănii unei tipe care aleargă pentru un bărbat.

Și fix asta e rețeta pe care o propun eu: o carte pentru copii de 8-14 ani, cu ilustrații vesele, scrisă de o pisica absolut cretină, într-o manieră amuzantă. O carte în care conținutul este vărsat în creierul copilului tău cum ni se dădeau pastilele cu gust nasol, când eram mici: cu dulceață. O carte din care fiul/fiica ta va rămâne cu cel puțin câteva subiecte de discutat cu dentistul. Da, știu, sună ciudat să auzi că piticul tău discută cu un om mare. Dar nu sună nasol deloc, nu?

Am testat-o pe copii: cartea "Străbunicii la dentist" se citește în maxim două ore.

Când a mai citit copilul tău două ore? 

Cele două cărti despre istoria stomatologiei romanesti, pentru oameni mari si pentru copii, sunt aici: https://bogdanstoica.ro/shop.

Despre lansarea lor citeste aici: www.facebook.com/events/315422995769855/