Mi-a luat două ore și jumătate să montez un pat de la ikea. Ce-i drept, un pat mai aparte, cu vreo 150 de șuruburi și vreo 50 de piese. Ar fi durat mai puțin, dacă aș fi înțeles din prima că tot ceea ce știu despre montaj nu-mi va folosi și că trebuie să gândesc ca un inginer suedez. Asta pentru că băieții ăștia de la ikea au scris kit-urile de instrucțiuni de montaj doar cu inginerul, fără să ceară ajutorul unui consultant în comunicare.

Nu mă vait aiurea. Nu-s un necunoscător al uneltelor, nici al procedurilor de montaj, știu un pic de reverse engineering. Îți pot demonta, muta și remonta aproape orice piesă de mobilier de unul singur. Lucrez, zilele astea, la un dulap pe care l-am găsit ca pe o grămadă de resturi (vezi foto), și e aproape gata, fără instrucțiuni. De-aia cred că zic în cunoștință de cauză că foile alea de la ikea merită băgate pe gât responsabilului cu vânzări al companiei. Sunt stupide.

• Doar un inginer suedez ar descrie piesa X desenând la fel și găurile de diblu și găurile de șurub.
• Doar un inginer suedez ar desena la fel ca găurile și un abțibild. Ca orice cititor de schiță, după ce am identificat pe piese găurile sugerate de desen, am căutat și o cavitate rectangulară. Nu un abțibild!!! Și în nici un caz unul cu cod de bare, care arăta ca o etichetă de preț.
• Doar un inginer suedez ar descrie șuruburile prin serii de 6 cifre. Pe bune, cât de inginer suedez să fii încât să scrii pe pliant, în dreptul unei găuri, numărul 113696, și să te aștepți ca oamenii să înțeleagă că e vorba despre șurubul ăla mijlociu, nu de ăla lung?

Pot să o țin așa la nesfârșit. Am găsit piese identice ca lungime, dar de grosimi diferite, care nu erau descrise diferit pe pliant. A trebuit să le umplu podeaua din două camere cu ele, să le aliniez după lungime, să văd care e simetrică cu care, care are găurile aliniate cu ce montasem deja... Doar așa am putut să deduc că alea groase sunt din locul ăla și alea subțiri din locul celălalt. Pliantul nu spunea nimic în sensul ăsta, iar un om normal, care pune mâna pe o șurubelniță o dată pe an, ar fi montat greșit patul ăla de trei-patru ori din cauza asta. 

Am cumpărat o dată un șifonier din Praktiker. Toate piesele erau numerotate de la 1 la 30, iar ghidul de montaj îți spunea: "1 cu 2", "2 cu 6", "3, 4, 5 cu 9" etc. L-am montat în 20 de minute. Era atât de simplu, încât și o femeie gravidă ar fi putut să-l monteze. De-aia zic: ce pula mea e atât de greu pentru o megacompanie ca ikea să dea instrucțiunile alea, când e gata un nou produs, unor oameni simpli, membri ai unui focus-grup, ca să vadă cum se descurcă cu ele? Sau să fondeze un club al utilizatorilor ikea, care să-și dea grade în funcție de complexitatea pieselor de mobilier deja montate. Să fii junior când ai montat doar o masă, hero după ce ai montat o bibliotecă, megahero când ai montat un dormitor întreg... Și să lași oamenii ăștia să mănânce o pâine, din montaj...

Concluzionez: dacă vrei să cumperi și să montezi un obiect de mobilier de la ikea fără să te spânzuri în fața copilului, parcurge următorii pași:

1. Du-te la ikea și cască gura la toate produsele, să vezi cam cum gândesc inginerii firmei. Montajul este similar la mai toate piesele lor, rar vezi altceva decât șuruburi cu cap imbus de 5 și de 6 sau de șurubelniță mică în cruce. 
2. Cumpără o măsuță, ceva simplu, cu 4-5 piese. Să nu coste mult, că o s-o faci zob încercând s-o montezi și demontezi, cât să înveți ceva despre logica ikeiștilor.
3. Cumpără-ți, din altă parte decât de la ikea, niște chei imbus și niște surubelnițe bune, de mărimi normale. Nu de alta, dar în pachet vei primi niște cheițe minuscule, cu care îți va fi greu să strângi cum se cuvine.
4. Dacă alegi o piesă de mobilier mai complicată, fă în prealabil câteva fotografii în magazin uneia montate. Câteva, adică 50-60, din toate unghiurile și pozițiile. Ia pe cineva cu tine, să noteze când faci poze. Gen "DSC298456.jpg  = șurubul de montaj dintre tăblie și a treia placă din spate jos".
5. Cumpără piesa de mobilier dorită. 
6. Du-te acasă, bea ceva care te relaxează, mănâncă.
7. Desfă ambalajul, scoate cartoanele din casă.
8. Dă foc pliantului Ikea găsit în pachet.
9. Printează fotografiile făcute, fiecare cu notițele lui. Vor fi mai de folos. 
10. E seară deja? Stai liniștit, ești bine. La unii durează zile în șir, sunt chemați prietenii, se consumă băutură și se înjură în grup...

publicitate făcută la lucruri construite fără instrucțiuni

In primul rand, din cauza lui Crin Antonescu. Ma doare-n cot de frecusurile lui cu altii, nici nu cred ca Tariceanu e o alternativa ok, nu-s nici liberal frustrat. Dar natie de om mai proasta decat baiatul asta nu exista. Conduce partidul asa cum isi bat unii nevestele: exclusiv pe baza emotiilor personale. N-are un plan, n-are profesionisti pe langa el. Plus ca s-a buhait, arata de parca mananca uraniu pe paine. Doua luni de fitness, niste poze cu familia, niste povesti cu omul Antonescu care e mult mai misto decat politicianul-țață Antonescu ar fi făcut minuni în campania asta.

In al doilea rand, pentru ca, atata timp cat au stat in USL, liberalii au comunicat mega-prost. Le-a convenit obtinerea de posturi influente, au folosit PSD-ul ca pe un paratraznet, dar n-au transmis nici un semnal notabil. Dupa doi ani de convietuire, se parea ca orice face USL-ul e facut de Ponta, nu de Antonescu. Inclusiv chestiile bune. Știu liberali care au făcut chestii foarte mișto pentru români, de pe funcțiile pe care le-au deținut. Știu primari PNL foarte șmecheri, știu câte chestii tari a făcut Adina Vălean prin Parlamentul European. Le știu numai eu, din păcate. Inclusiv Văleanca a comunicat prost, din 2012 până în 2014, deși e o tipă foarte deșteaptă. Nu mai zic că s-a făcut cât șifonierul... O dieta cu apa plata si varza cruda ar fi contat, de ce dracu' credeti ca s-a tras la fata Elena Udrea, de nebuna?

In al treilea rand, pentru ca toata campania de la euroalegeri a fost o gluma. Mesajele, grafica, clipurile - totul a fost prost ca intr-o corporatie care foloseste 5.000 de angajati necalificati in conditii de munca infernale, dar are pe site doar poze cu tipe hot la birouri. Vreun piarizd amator o fi aplicat un kit extern, de mesaje elitiste, si nu l-a adaptat deloc la populatia frusta si zeflemitoare a Romaniei. N-a existat decat un singur mesaj misto, ala cu renuntarea la ora Moscovei (ora de iarna), si trecerea Romaniei la ora europeana (ora de vara). O idee de senzatie! Nu stiu nici un amic care sa nu injure, cand se da ceasul inapoi, si cred sincer ca ar fi formidabil sa scapam de prostia asta care ne obliga sa ne trezim mai devreme 6 luni pe an. Ei bine, ce credeti ca au facut liberalii? Au retras mesajul, pentru ca au facut misto analistii de el. Pai de ce credeti ca au facut misto, ma? Nu cumva pentru ca functiona? Analistii politici, de la tv, nu sunt cumva toti platiti de niste partide, altele decat PNL? Daca lucram pentru opozantii PNL, ar fi fost prima mea grija sa distrug mesajul, pentru ca nu am cum sa-i fac un contra-mesaj. E mesaj de 1-0, fara posibilitate de egalare. Inca doua de-astea si rupeau piata.

Concluzii - liberalii Romaniei anului 2014 sunt niște prosti. Ăștia mici, pentru că suportă șefi mediocri, limitati, fricosi si dornici sa-i placa Antonescu. Iar Antonescu si echipa restransa de management sunt la fel de proşti, pentru că doi ani de zile n-au făcut decât ce li s-a sugerat să facă de agenda publică impusă de mediile de influenţă pontiană şi băsesciană.

Nu ma mir, asadar, ca liberalii se gasesc acum în poziţia şi 'utuţi, şi cu banii luaţi. Asa o sa si ramana, daca nu schimba totul. Păi cine îl votează pe cel mai prost din curtea şcolii?!

[www.facebook.com/bogdanstoica.ro]

Din capul locului, trebuie spus ca parerile sunt impartite. Predicatori de teoria jurnalismului spun ca n-ai ce sa cauti in profesia asta daca nu ai studii indelungate, temeinice si constante in domeniu. Altii cred ca poti sa ai studiile facute in Tara Jurnalismului, daca ti-e lene si nu esti dispus sa pleci din redactie la 12 noaptea, poti sa te duci acasa. Si, eventual, sa te impusti. 

Toti cei care sunt mandri ca practica meseria asta la un nivel peste medie gresesc la fel de mult cand se uita la incepatori. Nu studiile te fac jurnalist, ci spiritul de observatie, cheful de scris,  cheful de a-ti citi confratii de meserie si capacitatea de a discerne intre bine si rau. Nici munca de ocnas nu ajuta: poti sa stai peste program in fiecare zi, daca esti inapt pentru meseria asta, stai degeaba. 

Si atunci, de unde stii daca esti bun de jurnalist? Raspuns: nu stii pana nu incerci. Asta chiar daca ai facut studiile de profil in prealabil. Exista, totusi, cateva indicii care te pot ajuta sa-ti dai seama daca merita sa-ti bati capul. Mai exact, daca in lista de mai jos, poti sa raspunzi numai cu "Da", esti pe drumul cel bun.

1. Esti dispus sa faci asta gratis? Adica, sa nu fii platit deloc, vreo doua luni, si alte doua sa iei bani cat o cusatoreasea dintr-un infern metalic si calduros, la Mizil? 

2. Ai curaj sa semnezi ce-ai scris? Adica sa-ti asumi niste epitete mai tari, niste comparatii mai dure, sau niste concluzii deloc bune pentru altcineva?

3. Esti cat de cat la curent cu ce se intampla in jurul tau? 

4. Exista vreun domeniu de interes public in care tu sa fii macar un mini-expert? Orice, de la medicamente la cauciucuri de iarna? 

5. Te face ceva sa vibrezi, in afara de o tipa (daca esti barbat), sau o geanta Hermes (daca esti femeie)?

Ai raspuns cu da? Atunci continua sa citesti. Si cand termini, intra pe toate site-urile de stiri, cumpara-ti ziare, asculta posturile de radio si urmareste posturile tv. Cand termini asta, sa stii ca esti inca un nimic. Mai ai de descoperit blogurile, site-urile institutiilor, lumea culturala, politicienii, sportivii, vedetele mondene, curvele si interlopii. O sa-ti ia minim un an sa ajungi sa vezi orasul in care locuiesti prin ochii unui jurnalist. 

Partea buna, in aventura asta profesionala, este ca dupa cateva saptamani, iti iei nasul la purtare. O sa incepi sa vezi fracturile de logica din relatarile de presa si minciunile din discursul public al vedetelor zilei. O sa stii, intr-o zi, ca tu puteai sa spui cutare chestie mai bine. Sau s-o scrii. 

De fapt, despre asta este vorba. Despre modul in care asimilezi informatie si o difuzezi mai departe, prin filtrul tau, personal. Cu cat citesti si te informezi mai mult, cu atat filtrul tau va deveni mai performant, iar textele tale mai bune. 

Asadar, apuca-te sa scrii. Daca scrii bine, cineva te va citi. Iar cand numarul celor care te citesc este de macar 50 de ori mai mare decat numarul de persoane pe care le citesti tu, esti jurnalist, desi nu vei fi, neaparat, in avantaj. Din pacate, in multe redactii locale se face inca jurnalistul ala de lemn, stupid, centrat pe institutii. Asta pentru ca, fie sefii tai din redactie sunt genul de cretini crescuti pe acolo, fie de acolo vin banii de salarii. Iar colegii tai - ei bine, la fiecare patru ani, cand se schimba sistemul, oamenii, contactele - ei sufera de lipsa de stiri. De prosti, evident. Stirile sunt pretutindeni, dar ei nu le mai vad.

Toti pleaca de-acasa, spre serviciu, surzi la dramele care se aud dintre peretii blocului in care locuiesc. Apoi traverseaza cate o bucata de oras, mustind de viata si de lucruri care se intampla, pe care nu le mai vad. Petrec timp intr-un trafic de cacat din motive pe care ei le-ar putea afla, destul de usor. Apoi ajung in redactie si se apuca sa sune - unde dracu'in alta parte - in Casa Alba. La ei, simtul stirilor s-a atrofiat complet. Nu-ti vor fi nici buni colegi, nici indrumatori. Te vor trage inapoi, spre visul lor meschin, de a deveni, dupa cateva zeci de agende umplute cu prostii, purtatori de cuvant. 

E un trend specific romanesc. Afara, jurnalistul nu mai este o "rasa" de muncitor in comunicare, ci o specie in sine, cu zeci de rase. Diversitatea de titluri de presa a generat o concurenta uriasa si a facut loc diversitatii de nişe, ocupate, tot mai frecvent, de specialisti, care se adreseaza unui public tot mai avizat. Medicii ajung sa scrie anchetele despre sanatate, nu jurnalistii care au frecat usile institutiilor publice din domeniul sanatatii. Bloggerii, alesi de public, si nu absolventi de Facultati de Blogging, sunt cei care testeaza produsele noi, chiar inaintea presei specializate. La CNN sunt preferate filmarile video facute de amatorii prezenti in zona de conflict, pentru ca sunt mai credibile. Mass-media s-a intors, cumva, ca un ciorap, pe dos: publicul este rugat sa se specializeze in ceva si sa foloseasca platformele consacrate de jurnalism pentru a deveni cunoscuti, dar si pentru ca platforma sa-si pastreze prospetimea si relevanta. 

In toata schema asta, trebuie doar sa scrii cu onestitate, despre lucrurile la care te pricepi. Iti va face placere, si, cel mai probabil, nu va conta ca o faci gratis, la inceput. Apoi, incurajat de feedback-ul pozitiv, vei avea curajul sa semnezi, si vei incerca sa fii cat mai la curent cu ce se intampla in jurul tau. Si, daca nu cumva te plictisesti, vei ajunge sa vibrezi si la altceva in afara de o tipa (daca esti barbat), sau o geanta Hermes (daca esti femeie). 

podcastul facut cu Dragos Patraru e aici: VIDEO

cartile mele sunt aici...

  

In primul si primul rand, verifica-ti setarile de confidentialitate: eu, de exemplu, daca nu pot sa vad nici poza, nici ocupatia, nici orasul de unde vii, apas "respinge".

In al doilea rand, controleaza-te. Daca-ti resping cererea, nu inseamna ca ma piş pe morţii mă-tii. Ci doar că nu mă interesează prezenţa ta pe pământ intr-un mod cât se poate de neutru.

In al treilea rand, nu insista. No means no si pe Facebook. 

In al patrulea rand, daca n-ai nici in clin, nici in maneca cu ipoteticul tau viitor prieten, scrie, mă, două vorbe. Te face pe tine două vorbe?! Ce mai e două vorbe în ziua de azi... Uite-te numai cate vorbe am scris eu, aici, moca... La mine chiar functioneaza, pentru ca eu nu retin figuri, deloc-deloc. Tu crezi ca ne stim, dar eu, daca nu te-am mai vazut de mai mult de o luna, pot sa jur ca habar n-am cine esti, doar uitandu-ma la poza...

In al cincilea rand, - foaaaarte important - masoara-ti compatibilitatile cu cel vizat de cerere. Daca ai la descriere "boss la tata acasa", "owner la Zara", vreo manea pe wall sau vreo poza in care razi alaturi de Bendeac - nu doar ca-ti resping cererea, dar iti dau si block, in gatul ma-tii de nevertebrata oligofrena ce esti... 

...............

Daca vrei sa comentezi ceva la acest text, intra AICI.

Sa cumperi un hamac, din Romania, e o prostie. Alea din plasa, vandute pe DN-uri, sunt mici si incomode. Cele din Carrefour se rup instantaneu. Am mai gasit prin Metro unele, care te rulau ca pe o sarmaluță, odată așezat in ele. Asa ca, la cererea unei proprietare de casuta de vara, am decis sa fac singur un hamac. Si mi-a iesit la fix.

Ce cumperi:

1. - o bucata de burete (Metro - 40 de lei) de 1m x 2m. Cat un pat de o persoana. 
2. - trei metri de folie de solar (Bricostore - 20 de lei), lata de un metru, model tub. 
3. - metraj de draperie, de unde vrei (Republicii - 40 de lei ). Minim 5 metri, la latimea standard, de 1.60.
4. - coarda ca de alpinism si carabine (Baumax - 30 de lei). Eu am luat 10 metri de coarda si 4 carabine.
5. - ață rezistenta, nu obisnuita (langa Hale - 10 lei). Am luat 10 metri, am folosit 6.
6. - ace de cusut foarte mari (langa Aroma - 5 lei)
7. - teava rectangulara de 20mm diametru. Ai nevoie de doua bucăți de un metru fiecare, dar nu le gasesti asa scurte (Dedeman - 15 lei teava de 6 metri).

Te duci la orice croitor, sa-ti faca din cele doua bucăți de metraj un tub cu lungimea de 2.5 metri si latimea de un metru, cu cusaturi triple pe fiecare parte (10 lei). Bagi buretele in folie, si folia in metraj. De ce toată chestia asta? Pentru că atunci cand ploua pe hamac, sa nu se ude si buretele, ci numai materialul textil, si sa se usuce rapid.

Cum nici o croitorie din Ploiesti n-o sa-ti coasa la masină tiv-uri cu ață groasa, prin material gros, ceva ce include si cinci centimetri de burete, coși manual doua tivuri largi, la ambele capete ale hamacului. De-asta ti-ai luat ață rezistentă și ace mari. O să dureze să faci cusături duble, de mână, dar nu vrei sa-ti vezi copilul cazut in cap, nu?

Prin tivuri introduci cele doua tevi rectangulare, care nu vor permite hamacului sa se curbeze, cand te așezi pe el. Prin țevi introduci corzile de alpinism, la capetele carora faci ochiuri unde atașezi carabinele.

Cumparaturile le-am facut pe durata unei saptamani, cand ajungeam in zona vizată, cu alte treburi. Cusutul manual, taiatul tevilor si montajul corzilor si carabinelor au reprezentat toata munca fizica si au durat, impreuna, maxim doua ore. 

Vei obtine un hamac perfect plan, care poate fi ancorat de orice chestie solida, fie ea un stalp vertical sau o balustrada orizontală. Da, va costa cat un hamac din comert, dar va fi:

• - mai usor de montat - cine a fost pe munte stie cat de usor creezi un cuplaj cu o carabina: o singură miscare, cu o singura mână.
• - mai comod - hamacul nu se strange in jurul corpului tau, e ca un pat plutitor
• - mai mare - n-am vazut in comert vreun hamac atat de lat si de lung, M încape în el cu încă doua prietene. 
• - mai rezistent - am testat hamacul cu două persoane, care, impreuna, cântareau peste 110 kg. Nici macar n-a pârâit.

Have fun.