Cum ajungi jurnalist
Din capul locului, trebuie spus ca parerile sunt impartite. Predicatori de teoria jurnalismului spun ca n-ai ce sa cauti in profesia asta daca nu ai studii indelungate, temeinice si constante in domeniu. Altii cred ca poti sa ai studiile facute in Tara Jurnalismului, daca ti-e lene si nu esti dispus sa pleci din redactie la 12 noaptea, poti sa te duci acasa. Si, eventual, sa te impusti.
Toti cei care sunt mandri ca practica meseria asta la un nivel peste medie gresesc la fel de mult cand se uita la incepatori. Nu studiile te fac jurnalist, ci spiritul de observatie, cheful de scris, cheful de a-ti citi confratii de meserie si capacitatea de a discerne intre bine si rau. Nici munca de ocnas nu ajuta: poti sa stai peste program in fiecare zi, daca esti inapt pentru meseria asta, stai degeaba.
Si atunci, de unde stii daca esti bun de jurnalist? Raspuns: nu stii pana nu incerci. Asta chiar daca ai facut studiile de profil in prealabil. Exista, totusi, cateva indicii care te pot ajuta sa-ti dai seama daca merita sa-ti bati capul. Mai exact, daca in lista de mai jos, poti sa raspunzi numai cu "Da", esti pe drumul cel bun.
1. Esti dispus sa faci asta gratis? Adica, sa nu fii platit deloc, vreo doua luni, si alte doua sa iei bani cat o cusatoreasea dintr-un infern metalic si calduros, la Mizil?
2. Ai curaj sa semnezi ce-ai scris? Adica sa-ti asumi niste epitete mai tari, niste comparatii mai dure, sau niste concluzii deloc bune pentru altcineva?
3. Esti cat de cat la curent cu ce se intampla in jurul tau?
4. Exista vreun domeniu de interes public in care tu sa fii macar un mini-expert? Orice, de la medicamente la cauciucuri de iarna?
5. Te face ceva sa vibrezi, in afara de o tipa (daca esti barbat), sau o geanta Hermes (daca esti femeie)?
Ai raspuns cu da? Atunci continua sa citesti. Si cand termini, intra pe toate site-urile de stiri, cumpara-ti ziare, asculta posturile de radio si urmareste posturile tv. Cand termini asta, sa stii ca esti inca un nimic. Mai ai de descoperit blogurile, site-urile institutiilor, lumea culturala, politicienii, sportivii, vedetele mondene, curvele si interlopii. O sa-ti ia minim un an sa ajungi sa vezi orasul in care locuiesti prin ochii unui jurnalist.
Partea buna, in aventura asta profesionala, este ca dupa cateva saptamani, iti iei nasul la purtare. O sa incepi sa vezi fracturile de logica din relatarile de presa si minciunile din discursul public al vedetelor zilei. O sa stii, intr-o zi, ca tu puteai sa spui cutare chestie mai bine. Sau s-o scrii.
De fapt, despre asta este vorba. Despre modul in care asimilezi informatie si o difuzezi mai departe, prin filtrul tau, personal. Cu cat citesti si te informezi mai mult, cu atat filtrul tau va deveni mai performant, iar textele tale mai bune.
Asadar, apuca-te sa scrii. Daca scrii bine, cineva te va citi. Iar cand numarul celor care te citesc este de macar 50 de ori mai mare decat numarul de persoane pe care le citesti tu, esti jurnalist, desi nu vei fi, neaparat, in avantaj. Din pacate, in multe redactii locale se face inca jurnalistul ala de lemn, stupid, centrat pe institutii. Asta pentru ca, fie sefii tai din redactie sunt genul de cretini crescuti pe acolo, fie de acolo vin banii de salarii. Iar colegii tai - ei bine, la fiecare patru ani, cand se schimba sistemul, oamenii, contactele - ei sufera de lipsa de stiri. De prosti, evident. Stirile sunt pretutindeni, dar ei nu le mai vad.
Toti pleaca de-acasa, spre serviciu, surzi la dramele care se aud dintre peretii blocului in care locuiesc. Apoi traverseaza cate o bucata de oras, mustind de viata si de lucruri care se intampla, pe care nu le mai vad. Petrec timp intr-un trafic de cacat din motive pe care ei le-ar putea afla, destul de usor. Apoi ajung in redactie si se apuca sa sune - unde dracu'in alta parte - in Casa Alba. La ei, simtul stirilor s-a atrofiat complet. Nu-ti vor fi nici buni colegi, nici indrumatori. Te vor trage inapoi, spre visul lor meschin, de a deveni, dupa cateva zeci de agende umplute cu prostii, purtatori de cuvant.
E un trend specific romanesc. Afara, jurnalistul nu mai este o "rasa" de muncitor in comunicare, ci o specie in sine, cu zeci de rase. Diversitatea de titluri de presa a generat o concurenta uriasa si a facut loc diversitatii de nişe, ocupate, tot mai frecvent, de specialisti, care se adreseaza unui public tot mai avizat. Medicii ajung sa scrie anchetele despre sanatate, nu jurnalistii care au frecat usile institutiilor publice din domeniul sanatatii. Bloggerii, alesi de public, si nu absolventi de Facultati de Blogging, sunt cei care testeaza produsele noi, chiar inaintea presei specializate. La CNN sunt preferate filmarile video facute de amatorii prezenti in zona de conflict, pentru ca sunt mai credibile. Mass-media s-a intors, cumva, ca un ciorap, pe dos: publicul este rugat sa se specializeze in ceva si sa foloseasca platformele consacrate de jurnalism pentru a deveni cunoscuti, dar si pentru ca platforma sa-si pastreze prospetimea si relevanta.
In toata schema asta, trebuie doar sa scrii cu onestitate, despre lucrurile la care te pricepi. Iti va face placere, si, cel mai probabil, nu va conta ca o faci gratis, la inceput. Apoi, incurajat de feedback-ul pozitiv, vei avea curajul sa semnezi, si vei incerca sa fii cat mai la curent cu ce se intampla in jurul tau. Si, daca nu cumva te plictisesti, vei ajunge sa vibrezi si la altceva in afara de o tipa (daca esti barbat), sau o geanta Hermes (daca esti femeie).
podcastul facut cu Dragos Patraru e aici: VIDEO
